Inocenţa copilăriei

"De ce nu poţi fi cuminte?". Această întrebare este pusă de un adult; unii au o tristă soartă, pentru că ei nu-şi dau seama că sufletul le este îmbătrânit de grijile pe care le au zi de zi şi ... uită să mai viseze. Ceea ce un copil nu uită niciodată.
Fiindcă facem gălăgie, zgomot la şcoală, pentru că suntem dezordonaţi, pentru că nu învăţăm nimic, ni se spune de cele mai multe ori: "Cum ceilalţi pot să înveţe şi tu ai rămas corigent?".
Nu se gândesc cum au fost ei odată, cum savurau fiecare clipă din viaţă, fără să se gândească la ziua de mâine. Părinţii î-şi doresc tot ce mai bine pentru copii lor, pentru viitorul lor, dar nimeni nu se gândeşte să lase copilul să se distreze şi să se mai joace puţin.
Eu am impresia că un om, odată ce a crescut şi s-a maturizat, uita cât de zvăpăiat a fost odată şi ce simţea în fericitele zile ale copilăriei. Fiecare copil este cea mai fericită fiinţă umană de pe Pământ şi asta, doar că, nu se gândeşte ce îl aşteaptă mâine şi nu-şi face griji pentru viitor.
Aşa că parinţii, profesorii şi alte persoane care veghează ca noi să avem un viitor bun ar trebui să fie liniştiţi măcar într-o privinţă: noi vom uita să visăm, cum visăm acum şi ne vom maturiza în scurt timp şi aproape în totalitate. Maturizându-ne în totalitate ar fi o tragedie, deoarece nu o să mai ştim să zâmbim deloc.
Părerea mea este că mai bine e să-ţi păstrezi sufletul de copil chiar şi la o vârstă înaintată pentru că, doar aşa, ai să fii tânăr pe vecie.
Deci, nici eu şi nici alţi copii nu putem fi cuminţi, fiindcă atunci n-am mai fii copii şi cred că mulţi ştiu că a fi copil este cel mai minunat lucru din lume. Copilăria este ca un vis, lângă îngerul păzitor care, de fapt este iubirea mamelor noastre.
Trecerea de la un an la altul ne maturizează fizic, dar psihic ne dorim să rămânem copii, să nu creştem, să ne jucăm în continuare cu păpuşi şi maşinuţe, dar acest lucru din păcate nu se poate. Pasul dintre copilărie şi adolescenţă este unul foarte mare şi important. Ne transformăm încet în adulţi şi vom avea mai multe griji, mai multe responsabilităţi şi vom uita de ursuleţul de pluş sau maşinuţa preferată din pod sau dintr-o cutie prăfuită, ca apoi să le găsească copiii noştri şi să se joace cu ele.

Leagănul din curte va fi un obiect nefolositor la fel ca alte multe lucruri. Şi atunci copilăria va muri, se va stinge încet, dureros ca o lumânare ce nu mai are oxigen.
Doar un ecou ne va mai urmări pe calea presărată cu norişori şi când îl vom auzi, ne vom aminti de copilăria lăsată în urma noastră şi vom fi cuprinşi de melancolie.


 
Copilăria nu este de la naştere până la o anumită vârstă, iar la o anumită vârstă copilul a crescut şi ia toate lucrurile copilăreşti şi le pune la o parte. Copilăria este regatul unde nu moare nimeni.
Stephanie Meyer

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

 
Copyright © Frânturi de gânduri