Mi-e dor de un altfel de octombrie, de un octombrie îndepartat, lăsat de mult în urmă.
Mi-e dor de strada copilăriei mele.
Mi-e dor de primii ani de şcoală, atunci când încă nu ştiam prea multe, dar credeam că ştim totul.
Mi-e dor de clasa întâi, atunci când tot ceea ce trebuia să ştim erau cele câteva culori, cifrele de la 1 la 10 şi primele litere ale alfabetului.
Mi-e dor de doamna învăţătoare şi de colegii cu care strângeam castanele din curtea şcolii, unui octombrie "altfel".
Mi-e dor de frunzele roşietice care, parcă nu mai sunt la fel.
Mi-e dor de prietenii vechi din generală.
Mi-e dor de "baba oarba" şi nelipsitul elastic.
Mi-e dor de prima iubire legată la un joc "de-a va-ţi ascunselea".
Mi-e dor de un octombrie îndepărtat, cu aromă de nuci, mere coapte, gutui şi must.
Mi-e dor de pachetele cu mancare puse de mama, pe care de multe ori, le aduceam acasa şi preferam să-mi cumpăr nişte chipsuri oribile, dar pe atunci, o delicatesă.
Mi-e dor de "Hubba-Bubba", "Spioanele" şi de pufuleţii cu aromă de octombrie.
Mi-e dor de liniştea, nepăsarea, candoarea şi râsetele zglobii de atunci. Râsete sincere, nepoluate de toate minciunile, răutatea şi problemele "oamenilor mari".
Cât de multe lucruri s-au schimbat de atunci ...
Octombrie însuşi, e şi el, altul!
Poate doar eu, încă, încerc să fiu aceeaşi ...
Comentarii
Trimiteți un comentariu