Cu papucii de casă roz în picioare şi cu gândurile împrăştiate în faţa formulelor de la mate, Anabelle simţea un adânc gol în stomac. Şi nu era de la matematică. Mai degrabă era de la cele doar trei ore de somn, şi a celor 1000 şi una de probleme, cu care se confrunta în ultimul timp.
Brusc, lasă foile deoparte şi merge până la oglindă: era tot ea, dar, ciudat, se simţea alta. E drept că arătase cu mult mai bine în urmă cu câteva ore, dar oboseala începea să îşi lase amprenta asupra ei. Ochii aceia albaştrii o răvăşiseră complet. Parcă îi mai văzuse undeva, sau încă era mahmură după balul de absolvire? Halal bal de absolvire! ... Seara pe care toate fetele din liceu o aşteaptă încă de la început, cu sufletul la gură, s-a dovedit a fi un adevărat fiasco. Nu tu limuzine, nu tu Făt Frumos într-o maşină de fiţe, nu tu artificii la 12 noaptea ... nici măcar Cenuşăreasa nu a fost prezentă! ...
Gata! E clar! Băuse prea mult sau văzuse mult prea multe filme siropoase cu happy end. Ar cam trebui să se trezească la realitate, sau cel putin să îşi aducă aminte de acei ochi ... Cineva îi spuse că e o copilă. Dar ei îi plăcea să fie aşa, deşi de multe ori doar se alinta. Era de părere ca niciodată să nu-ţi pierzi strălucirea aceea de copil din privire şi din zâmbet. Niciodată!
Se simţea murdară. Lumea din jur o apăsa mult prea tare. Era sătulă de intrigile din liceu, de bârfele răutăcioase ale fetelor geloase dintr-a 11'a, menite doar să-i provoace nervi şi să o supere. Doamne, cât de fericită e la gândul că nu va mai păşi în acel loc niciodată! ... Patru ani i-au fost de ajuns să îşi dea seama că se născuse în secolul greşit. Sau poate, era doar prost proiectată. Tiparul fetelor de azi nu o includea şi pe Anabelle. Dar nici nu îşi dorea acest lucru. Ea încă credea în oameni, vedea în ei doar puritate şi blândeţe, dar uitase cât de proastă era: "Suntem în 2013, Anabelle! Într-o Românie unde oamenii împrăştie doar superficialitate, ură şi egoism", se gândi ea.
Era deja scârbită de ei. De toţi acei băieţei de bani gata, cu mult gel prin păr şi care consideră că li se cuvine totul, în schimbul unor cuvinte de prost gust. Inclusiv trupul ei. Dar bineînţeles, că şi ea cedase de foarte multe ori în faţa acestor texte de doi lei. De mult prea multe ori. "Unde îţi era capul, Anabelle?". Dar degeaba, mustrările de conştiinţă nu fac altceva decât să-i amintească cât de slabă a fost.
Ochii aceia i se par altfel ... diferiţi, unici! "Sper doar să nu mă înşel şi de data asta!".
Telefonul sună şi o face să tresară, dar parcă nu are chef de vorbă. Mai ales când vede un număr necunoscut. Instinctiv închide telefonul, şi îl aruncă în celălat capăt al camerei: "Şi dacă erau ochii aceia?". "Hotărât lucru, matematica e dificilă, dar mai poate să aştepte; mult mai dificili suntem noi, oamenii!", îşi zise Anabelle, aprizându-şi o ţigară şi aşteptându-şi prinţul. Poate că şi el o aştepta pe ea, chiar după colţ ...
Va urma ...
Comentarii
Trimiteți un comentariu