Plouă. Simt cum plouă. Printre mormanele de amintiri şi cuvinte gri un singur gând se regăsește în întreaga mea fiinţă: mi-e dor. Parcă au trecut ani de zile de când lumina soarelui nu a mai pătruns prin fereastra mea mică. E cald şi lacrimi curg pe obraz şi da! Viaţa e nedreaptă, mi-am pierdut până şi amintirile. Credeam că nu mai pot simţi nimic, dar frigul mă pătrunde. Aş vrea să mă ascund, dar nu am unde. Mi-am pierdut şi speranța. Nu vreau să mă gândesc ... m-am săturat! Simt că aşteptarea asta nu mai ia sfârşit ... O vază de sticlă stă răsturnată la picioarele mele. Şi ea şi-a pierdut florile. Pun mâna pe ea şi privesc fereastra. Să îndrăznesc? Da! Ochii îmi strălucesc! Închisoarea se sparge şi soarele pătrunde timid în camera mea. Libertate! Am simțit că trecutul nu mă lasă, așa că l-am lăsat eu pe el. Am văzut că norocul nu mă găseşte, aşa că am căutat eu după el. Am răsplătit ura cu iubire, trădarea cu prietenie, dezamăgirea cu speranţa, tristeţea cu fericirea, lacrima ...
Viaţa privită prin ochii unui copil