Frânturi de gânduri

Toţi tânjim după perfecţiune. Vrem să fim cei mai buni, să avem cel mai mult, să arătăm cel mai bine. Şi ceea ce mă frapează pe mine, e că în ziua de azi contează numai ambalajul, exteriorul.  Să ai un "Haudi" şi un ceas Versace, contează mai mult decât alea 12 clase amărâte. Asta înseamnă să fii barosan şi să ai valoare adevărată, iar dacă te întreabă cineva cum te-ai pregătit pentru BAC, probabil că o sa îi răspunzi nonşalant că "ţi-ai făcut freza", sau că ţi l-ai cumpărat pe 500 de euro de la non-stop. "Restu? E fraieri!". Şi ne mai mirăm de ce ajung specimene cu intelect multime vidă să ne conducă ţara. Paraşute cu idealuri de oraş, care se vând pentru o votcă în club şi sar în braţele primului doritor, dar ele caută o relaţie serioasă. Băieţi cu idealuri de oameni maturi, care la 30 de ani freacă menta într-un apartament închiriat şi se joaca pe playstation. Cum căcat sa pari, măcar, că ai vrea o relaţie, când tot ceea ce ai tu în cap e ultima ge

Nu am mai scris de ceva timp. Şi îmi era  dor să o mai iau iar puţin aiurea. Într-un stil propriu. Fără metafore şi chestii pompoase, făcute să sune bine. Fără prejudecăţi şi perdele mizerabile, îmbibate în laşitate. Doar eu cu piticii mei porno, care se distrează mult prea bine la mine în cap. Ar fi multe chestii de spus. Multe amintiri de depănat. Multe nopţi pierdute în spaţiul absurd dintre realitate şi imaginaţie. Multă lume care s-a perindat prin viaţa, patul, amintirile mele. Lume care merita şi nu prea. Regrete? Niciodată. Doar amintiri legate strâns într-un buchet deja veştejit, de liliac. Mi s-a spus de curând că sunt proastă. Şi nu din cauza culorii părului, sau a celor câteva examene picate. Şi nici din cauza deciziilor uneori pripite sau a excesului de vicii. Nu am înţeles pe moment una ca asta. Dar acum o văd mai limpede decât sticla de vin goală de pe noptieră. Da, sunt o proastă. Sunt proastă că încă mai cred. Că încă mai văd fărâma de bunătate dintr-un om. Sunt cop

  Când vine vorba de tine, mintea mea e ca un peron pe care vii si de pe care pleci.   Ştii senzaţia aia pe care o ai când mergi prima oară cu trenul? Fiecare peisaj, banal poate, pentru un om ce merge mereu cu trenul, ţi se pare o surpriză pentru retină. Te minunezi la fiecare petice de oraş văzut din depărtare. Aşa te iubesc eu. Fiecare trăsătură ce îţi aparţine o observ şi o iubesc, iar fiecare defect îl critic în minte şi îl preţuiesc...pentru că e al tău.   Păcat că ţie îţi place să iei mereu alt tren. Păcat că eu am fost doar o staţie, un popas neînsemnat.   Aş vrea să mă urăşti. Să mă urăşti atât de mult încât chipul meu să te scârbească, să mă urăşti când mă auzi vorbind, să mă priveşti cu ură, să îmi arăţi prin limbajul corpului tău cât de mult îmi deteşti prezenţa. Aş vrea să mă urăşti la fel de mult ca pe cea mai urâtă amintire a ta, să mă vrei într-o continuă suferinţă. Prefer ura ta profundă decât indiferenţa. Parcă dintre toate stările sufleteşti, indiferenţa faţă