Frânturi de gânduri

"Gânduri zeci, împrăștiate prin fumul din cameră, așteaptă să fie culese, adunate cu cea mai adâncă grijă, sortate și puse undeva într-un loc anume, care să fie pentru o secundă, "locul lor". Dar nu pot să fac asta. Cel puțin nu acum. Plouă. Plouă rece și trist. Iar gândurile plouă și ele. Se scurg cu repeziciune și se transformă în lacrimi. Și nici locul nu mă ajută prea mult. Nici piesa de pe fundal, nici vremea de afară, nici decorul obosit de toamnă târzie. Nu mă ajută nici nopțile pierdute, nici alcoolul sau dragostea fugară, pierdută prin cearșafuri străine, în zori. Nimic. Poate acum un an, sau doi, era altfel. Eram altfel. Sau cel puțin așa mi s-a spus. Că m-am schimbat. Că m-ai schimbat. Nu știu dacă am vrut asta, dar ai reușit. Și a fost doar vina...nu a fost vina nimănui, de fapt. Circumstanțele. Soarta. Gândurile. Viața. Eu. Tu. Bad timing ar zice unii, prostie ar spune alții. Timp irosit între sentimente contradictorii. Distracții de-o clipă. Urmări d...

Nu am mai scris de ceva timp. Şi îmi era  dor să o mai iau iar puţin aiurea. Într-un stil propriu. Fără metafore şi chestii pompoase, făcute să sune bine. Fără prejudecăţi şi perdele mizerabile, îmbibate în laşitate. Doar eu cu piticii mei porno, care se distrează mult prea bine la mine în cap. Ar fi multe chestii de spus. Multe amintiri de depănat. Multe nopţi pierdute în spaţiul absurd dintre realitate şi imaginaţie. Multă lume care s-a perindat prin viaţa, patul, amintirile mele. Lume care merita şi nu prea. Regrete? Niciodată. Doar amintiri legate strâns într-un buchet deja veştejit, de liliac. Mi s-a spus de curând că sunt proastă. Şi nu din cauza culorii părului, sau a celor câteva examene picate. Şi nici din cauza deciziilor uneori pripite sau a excesului de vicii. Nu am înţeles pe moment una ca asta. Dar acum o văd mai limpede decât sticla de vin goală de pe noptieră. Da, sunt o proastă. Sunt proastă că încă mai cred. Că încă mai văd fărâma de bunătate dintr-un om. Sunt...

"Bun ă diminea ț a!" . Bună, pe dracu'! E 15:47 și încă lumea se învârte cu mine. Sau poate eu ma învârt cu lumea? Habar n-am. Și sincer, nu-mi pasă. Tot ceea ce vreau acum e o cafea fierbinte cu lapte, o țigară și puțină liniște. Da, chiar aș avea de nevoie de liniște. E prea mult rău, e prea mult cenușiu mediocru în jurul meu care mă apasă cu fața adânc în noroiul de oameni seci, și chiar vreau să fiu liberă. Îngerul meu e mult prea beat în momentul de față, are aripi de lemn și suflet murdar, așa cum suntem noi, eu, tu, el sau ea. Totuși, conjugăm verbe, sau scriem căcaturi? Examenul de mâine, îmi dă răspunsul. Examen la care, bineînțeles, încă nu am apucat să învăț nimic, pentru că îmi pierd timpul cu texte de doi lei, dar care mie îmi fac bine. Iar dacă nu îți convine, marș în morții mă-tii! Hai, recunoaște, nu îți era dor să mă auzi înjurând. Sau poate chiar asta este cheia, felul meu de a scrie. Femeile ar trebui să înjure mai puțin ca bărbații. Am citit undev...

An nou, viaţă nouă. "Pe dracu'!", îşi zise Anabelle. Se simţea la fel ca şi până atunci. Doar nu era să facă schimb de viaţă cu cineva, sau să ceară una de împrumut ca în jocurile alea stupide de pe net. Atunci da, ar putea spune că are o "viaţă nouă". Dar până să recurgă la astfel de gesturi extreme, îşi dădu cu uşurinţă seama că nimic nu se schimbase. Doar cifra din calendar. Ea e aceeaşi aeriană, cu vicii prea multe şi idealuri măreţe. Acelaşi copil cu suflet de "om mare". Iar zecile de cursuri împrăştiate prin toată camera vin încă o dată să-i confirme acest lucru: "O fi alt an, da's tot aceleaşi probleme", gândi ea, cu voce tare. Şi e blocată în acelaşi oraş sufocant, dar cu nişte examene în plus pe cap. Şi cu cele două restanţe care-i fac, parcă în ciudă, cu ochiul. Anul nou nu i-a adus, în schimb, nimic nou. Sărbătorile le-a petrecut în familie, gustând din nou bucuria copilăriei, atunci când venea Moşul şi-i aducea cadouri, i...

Cât de repede trece timpul. Cât de mult se schimbă oamenii. Cât de reci devin relaţiile. Cât de îndepărtate sunt amintirile. Ceea ce s-a promis că va dura, s-a terminat de mult, şi toate, toate, au rămas în van. Degeaba. Fără speranţă sau vreun viitor. Acel "acum" a devenit cel  mai îndepărtat "a fost odată".  Şi ştiu că, nu te gândeai să am vreodată dreptate, dar uite, vezi, ţi-am spus eu! E cel mai dur "ţi-am spus eu" de până acum, şi Doamne, ce-aş fi dat să n-am dreptate. Nu şi de data asta. Şi da, îmi pare rău, dar toate tâmpeniile care le spun acum, oricum nu mai au vre-un rost. Apropo, copacul ăla nefericit încă poartă urmele iubirii noastre. La fel şi inima mea. Proastă alegere, oricum.  Vina? O avem amândoi. Nu te eschiva şi te rog, şterge-ţi rânjetul ăla tâmp de pe faţă. Rânjetul de care m-am îndrăgostit prosteşte, cândva. Dar, nu-mi pare rău. Ai meritat-o. Am meritat-o amândoi. Şi ce-a venit după, ne-a transformat complet.  Sunt genul de m...

Iată că se apropie cu paşi repezi şi sfârşitul a ceea ce a însemnat anul 2013 . Am adunat bune şi rele, dezamăgiri şi zâmbete, lacrimi, bucurie, sentimente trăite la intensitate maximă, trăiri care mai de care mai speciale, lecţii, oameni dragi, toate acestea împletindu-se cu bucuriile mărunte de zi cu zi, realizările şi evoluţia noastră atât ca oameni cât şi ca personalitate. A trecut timpul, iar eu am trecut prin timp, fiind mereu acelaşi om curat, sincer, cu zâmbet în inimă şi bucurie pe chip.  Ce-mi doresc eu pentru anul ce vine? Multe, dar dacă tot e la modă, hai să fac şi eu o mică listă a rezoluţiilor mele pentru 2014 : -să iau cu bine toate examenele la faculta -sa fiu la fel ca şi până acum şi să-i am pe ai mei alături -să cânt, să cânt şi iar să cânt -să scriu mult şi bine -să mă apuc de romanul pe care tot ziceam că-l voi scrie într-o zi -să dau şi să intru la actorie -să am un locşor pe care să-l pot numi "al meu" -să-mi iau un căţeluş -să-mi fac pri...

Afară ninge. Toată lumea scrie despre asta pe Facebook sau îşi face poze prin zăpada pe jumătate mocirlită. În mod normal chestia asta mă enerva la maxim. Mereu, dar nu şi azi. Astăzi mi se pare un lucru special: că ninge chiar de ziua mea. Acum 19 ani, chiar in aceste momente, ningea. Dar mult mai puternic, mult mai curat şi fără de prihană. În timp, parcă până şi zăpada s-a încărcat cu grijile, necazurile, problemele, ranchiuna şi ura oamenilor, prefăcându-se dintr-un alb imaculat într-un gri înceţoşat ... Eii, oricum ar fi, azi mai îmbătrânesc puţin. Şi nu vreau asta! Vreau să rămân mereu cu ai mei 18 ani. Nu ştiu, dar 18 mi se pare o cifră magică, plină de însemnătate, plină de amintiri frumoase, timpul când poţi fi cine vrei tu, fără să mai dai socoteală "oamenilor mari", devenind tu, la rândul tău, un "om mare". Timpul când visezi cu ochii deschişi, dar poţi să-ţi şi duci la îndeplinire visele. Eu încă nu am reuşit să fac asta în totalitate şi simt că îi su...

Astăzi, ca în fiecare an de 1 Decembrie, ne trezim cu toţii mai români decât în oricare altă zi a anului. Nu ştiu însă dacă aşa era şi până în '47 când alţi români cu alte principii, mult mai uniţi decât cei de acum, sărbătoreau ziua naţională în data de 10 mai. A venit apoi momentul schimbării, a apărut comunismul şi 23 August ne-a fost zi naţională, dar cum orice apare şi dispare odată, în '90, după r evoluţia/lovitura de stat din '89, un anumit Ion a proclamat data în care ne aflăm: ZIUA NAŢIONALĂ A ROMÂNIEI! Am stat preţ de ore în şir să mă gândesc dacă mă simt român, pentru că nu îmi e de ajuns doar un buletin ca să mă şi declar. Îmi aduc aminte că în şcoala generală simţeam mult mai intens emoţia zilei naţionale, vedeam mult mai multe steguleţe şi bandane cu cele 3 culori reprezentative, cântam parcă neîndemnaţi imnul atât de bine scris de Andrei Mureşanu, însă "un rasunet" n-a fost de ajuns să ne schimbăm cu adevărat mentalitatea şi să încercăm...

  Faculatate, oraş mare, oportunităţi la tot pasul, iubirea de după colţ, aglomeraţia, oamenii grăbiţi şi vremea urâtă de noiembrie. Anabelle stând în pat, cu ceaşca de cafea alături, ascultând muzică lacrimogenă şi gândindu-se ... la ce? nici ea nu ştia exact. Era doar sigură pe ce avea la momentul de faţă: o viaţă încă incertă pe un teren minat. La propriu, pentru că străzile din jurul blocului ei erau în construcţie, muncitorii afurisiţi făcând o gălăgie asurzitoare, reuşind astfel să-şi piardă şi fărâma de răbdare pe care o mai avea ...  "Doamne, oare de ce sunt eu atât de ghinionistă, în ultima vreme?". Şi totul începuse atât de frumos ... cu emoţii noi, aşteptări, viaţa misterioasă care bătea la uşa marelui oraş. Mda, aşteptări spulberate încă din prima zi. "Oare ce sunt eu acum? ... studentă?", se întreba Anabelle, privindu-şi tavanul. Da, parcă asta trebuia să fie. Nu se gândea să o spună, dar parcă era mai bine acasă, înconjurată de banalul dar în acel...