Im/posibilitate

An nou, viaţă nouă. "Pe dracu'!", îşi zise Anabelle. Se simţea la fel ca şi până atunci. Doar nu era să facă schimb de viaţă cu cineva, sau să ceară una de împrumut ca în jocurile alea stupide de pe net. Atunci da, ar putea spune că are o "viaţă nouă". Dar până să recurgă la astfel de gesturi extreme, îşi dădu cu uşurinţă seama că nimic nu se schimbase. Doar cifra din calendar. Ea e aceeaşi aeriană, cu vicii prea multe şi idealuri măreţe. Acelaşi copil cu suflet de "om mare".

Iar zecile de cursuri împrăştiate prin toată camera vin încă o dată să-i confirme acest lucru: "O fi alt an, da's tot aceleaşi probleme", gândi ea, cu voce tare. Şi e blocată în acelaşi oraş sufocant, dar cu nişte examene în plus pe cap. Şi cu cele două restanţe care-i fac, parcă în ciudă, cu ochiul.

Anul nou nu i-a adus, în schimb, nimic nou. Sărbătorile le-a petrecut în familie, gustând din nou bucuria copilăriei, atunci când venea Moşul şi-i aducea cadouri, iar din bucătărie o îmbia aroma cozonacului proaspăt. Revelionul a fost acelaşi: fad, sec. Artificii ieftine, şampanie şi mai ieftină, beţie, îmbrăţişări şi promisiuni false. "De fapt, nu, acum li se zic "rezoluţii", cică", se gândea ea.

Ura atât de mult clişeele astea de doi bani. De ce nu pot fi fericiţi oamenii zilnic? De ce nu se îmbrăţişează zilnic, cu aceeaşi ardoare ca de Revelion?

Cât putem fi noi, oamenii, de falşi şi de cinici. În restul zilelor suntem doar noi, cu probleme, griji, facturi şi rate la bănci. Dar de sărbători, parcă ne schimbăm. Cheltuim banii  pentru o masă bogată, pe care o împărţim cu duşmanii, că deh!, e sărbătoare, suntem, mai buni! Mesajele şablon curg gârlă, urările cu zâmbet fals, la fel. Toată lumea îşi pune o mască a fericirii, a amorniei, a iubirii pe chip ... când, de fapt, sunt doar o adunătură mare de snobi mincinoşi. "Culmea, din categoria asta de oameni am făcut şi eu parte anul ăsta", îşi zise dezgustată, Anabelle.

Oricum ar fi, avea la ce să se gândească, cel puţin momentan. Examenele şi facultatea îi acaparaseră cam majoritatea timpului pe care şi l-ar fi dorit plin de aventuri, culoare, zâmbete, distracţie, iubire, dar, mai ales, timp liber. Se aşteptase la o cu totul altfel de atmosferă. A găsit şi aici aceeaşi profesori cu a lor metodă ceauşistă de predare, rezumându-se la aceleaşi prezentări din Evul Mediu. Nimic interactiv, care să o atragă, să o prindă, cu adevărat. Aceleaşi bisericuţe, din liceu, aceeaşi colegi plictisitori, doar cu alte feţe. Era totul la fel, şi parcă altfel, în acelaşi timp.

Acest dute-vino deja o obosea mult prea tare. Nu se regăsea deloc în povestea asta. Parcă era din alt film. Trăia în altă epocă, avea alte principii, era diferit proiectată, pentru că nu se încadra în nici un fel de tipar al anului 2014. "De multe ori mă întreb dacă am făcut alegerea bună", se gândi Anabelle, privind pe geam la trecătorii nepăsători, cu-ale lor feţe de lemn.

Ieşi puţin pe balcon, şi trase putenic în piept aerul rece de februarie. Când se întoarse, avea la ea răspunsul. Era încă nesigur şi incert, dar o parte din ea îi dădea curaj să continue, să privească lumea în ochi şi să vadă dincolo de măşti.

Se lăsă să cadă, obosită, pe spate, în fotoliul confortabil din dormitor, în timp ce toate gândurile şi problemele dispărură, încetul cu încetul, făcând loc unei alte lumi...

                              va urma...