Treceți la conținutul principal

Făt-Frumos a murit

L-au ucis de mult ţăranii culţi, "jentelmenii" de la periferie, "băieţhaşhii" de cartier şi "bo$$ii" cu valoare. Ce turnuri înalte cu prinţese bălaie? Ce cal alb, ce aventuri, ce bătălie? Avem de toate astăzi, la superlativ, improvizate ad-hoc într-o realitate cu adevărat, "de poveste". Până şi Creangă ar fi gelos.
Cum să rămâi indiferentă la farmecele unui cavaler care, în loc de armură, are un veritabil costum de fiţă de la SH, ceasul strălucitor de la mână, care s-a oprit până şi el, uimit de atâta valoare adunată într-un singur om, ciocatele care dau un plus de stil ţinutei, şi cel mai important element, un lănţic minuscul, care a fost candva al calului? Doamne, câtă valoare, cât şarm, câtă eleganţă! ... Aaa, că tot am adus vorba de cal, el a fost înlocuit de mai mulţi, aparţinând unui bolid scump, împrumutat cu ora. "Dar pssst!, asta nu trebuie să o ştie nimeni, aşa-i? Nu de alta, dar să dea bine la doamne, mă-nţelegi!".
În ziua de astăzi bătălia pentru câştigarea prinţesei a fost înlocuită de nişte citate culte din Ghandi sau din Guţă. Amândouă personalităţi marcante ale istoriei ... iar prinţesa, a devenit o respectabilă domnişoară, cu un machiaj discret, doar cât să acopere micile imperfecţiuni, cu idealuri măreţe de asistentă T.V, îmbrăcată cu o rochiţă decentă, de un roz bombon de foarte mult bun gust, prin care puteai zări sufletul inimos şi bunele ei intenţii, având un vocabular foarte elaborat, cunoştiinţe vaste care cuprind toate domeniile de interes ale acesteia: două la număr.
Astfel, Cavalerul nostru de Ferentari, cucereşte inima Prinţesei Trotuarelor, atât prin felul lui minunat de a fi, cât şi cu ajutorul licorilor magice de diferite culori, menite să-i dea curaj acesteia de a fugi cu alesul inimii ei în lume. După un vals ca în basme, pe melodia lui Salam, prinţesa se îndrăgostise iremediabil de portofelul, pardon, de caracterul bravului nostru cavaler. La sfârşitul serii cei doi îndrăgostiţi pornesc agale spre palatul de bolţar al cavalerului, unde acesta îi promisese să-i arate colecţia lui impresionantă de buzdugane precum şi renumitele albume cu Fuego.
Astfel, se încheie povestea noastră, iar cavalerul şi prinţesa trăiesc fericiţi şi astăzi, iubindu-se pe zi ce trece tot mai mult, în palatul de la marginea tărâmului de basm al Bucureştilor.
Asta dacă nu a trimis-o la produs, desigur.


Sfârşit.



P.S: Acesta este un pamflet. A se trata ca atare. Orice asemănare cu realitatea este pur întâmplătoare.

Sau nu.



O zi a îndrăgostiţilor cât mai ... sinceră!

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Gânduri de Paşte

E atât de frumos afară. Lumină, culoare, viaţă, zumzet, freamăt. Uitasem cum e primăvara. Totul s-a îmbrăcat în straie noi, de sărbătoare. Poate că, fiind atât de ocupaţi cu cumpărăturile, agitaţia şi atmosfera stresantă de dinaintea sărbătorilor, de multe ori trecem pe lângă aceste minunate bijuterii, bucurii simple ale vieţii, mici surprize pe care ni le oferă natura. Astăzi, cel puţin pentru 5 minute, am descoperit ceea ce stătea de mult in faţa ochilor mei. Astăzi mi-am propus puţin timp pentru ... mine. Departe de agitaţia oraşului sau de lumea rea, de afară. Cândva sărbătorile aveau valori morale, ne învățau să fim mai buni, mai curați, mai milostivi, mai iertători. Acum ne-a rămas probabil doar timpul petrecut alături de cei dragi. Nu reușesc să găsesc locul iepurașului alături de un sacrificiu omenesc, precum nu găsesc locul urării "Paște fericit!". Sărbători Pascale pline de lumină și liniște sufletească! Prețuiți momentele petrecute alături de cei dragi, oferiţi-vă puţi…

Scrisoare unui necunoscut

Cât de repede trece timpul. Cât de mult se schimbă oamenii. Cât de reci devin relaţiile. Cât de îndepărtate sunt amintirile. Ceea ce s-a promis că va dura, s-a terminat de mult, şi toate, toate, au rămas în van. Degeaba. Fără speranţă sau vreun viitor. Acel "acum" a devenit cel  mai îndepărtat "a fost odată".  Şi ştiu că, nu te gândeai să am vreodată dreptate, dar uite, vezi, ţi-am spus eu! E cel mai dur "ţi-am spus eu" de până acum, şi Doamne, ce-aş fi dat să n-am dreptate. Nu şi de data asta. Şi da, îmi pare rău, dar toate tâmpeniile care le spun acum, oricum nu mai au vre-un rost. Apropo, copacul ăla nefericit încă poartă urmele iubirii noastre. La fel şi inima mea. Proastă alegere, oricum.  Vina? O avem amândoi. Nu te eschiva şi te rog, şterge-ţi rânjetul ăla tâmp de pe faţă. Rânjetul de care m-am îndrăgostit prosteşte, cândva. Dar, nu-mi pare rău. Ai meritat-o. Am meritat-o amândoi. Şi ce-a venit după, ne-a transformat complet.  Sunt genul de momente, …

Paradox

Mă simt oarecum ciudat să am din nou laptopul în fața mea, să pun lumea pe "mute" și să-mi descătușez gândurile, care nu mai au astâmpăr să iasă la lumină, să fie ascultate, scrise, citite.  E furtună afară. E furtună și în lumea sufletului meu. O furtună colorată de clipe, emoții, oameni, trăiri, care mai de care mai diferite. Stau în pat și mă gândesc la paradoxul vieții. Ciudate lucruri se întâmplă. Nu știu cum să le cataloghez altfel decât sunt: ciudate. Și când nu-mi dau seama de lucruri și de însemnătatea lor, încerc să le transpun în fraze. Mă sfidează bipolaritatea sufletului meu. E în ton cu paradoxul cotidian, pentru că nu se poate controla singur. Întâlnim oameni doar pentru a-i înlătura pe alții, stabilim conexiuni și formăm legături, doar pentru a dezbina altele, suntem fericiți, spre nefericirea altora, facem un bine, care este interpretat rău, oferim ca să ne fie luat înzecit înapoi, primim bani ca să îi dăm mai departe, avem vitrine pline și suflete goale, n…