Frânturi de gânduri

Privesc cum plouă. În sfârşit după atât de mult timp plouă, parcă să ne aducă aminte că au mai rămas doar patru zile din vara, deja trecută. Numai patru zile până la începutul toamnei, cu toate schimbările care se produc odată cu venirea acestui anotimp. Cât de repede a trecut vara aceasta, parcă pe nesimţite. Iar eu stau şi mă gândesc întruna ce am făcut în vara care tocmai se încheie în faţa mea? Ce am făcut timp de trei luni de zile însorite? Nu am escaladat Himalaya, nu am vizitat Parisul, nu am prins nici măcar un răsărit de soare pe malurile mării,  nu am înotat cu delfinii, nu mi-am făcut enşpe mii de prieteni, nu am slăbit 15 kile etc. Şi da, acestea sunt lucruri pe care nu le-am făcut. Ceea ce am făcut este să rămân aceeaşi, zi de zi, aşa cum unii dintre voi poate mă cunosc. Nimic extraordinar sau ieşit din rutina zilnică. Aceaşi liceană cu visuri măreţe şi cu sufletul deschis. A trecut şi vara, fără să îmi aducă vreo noutate. Dar, poate e mai bine aşa. Acum, aşte...

Plouă. Simt cum plouă. Printre mormanele de amintiri şi cuvinte gri un singur gând se regăsește în întreaga mea fiinţă: mi-e dor. Parcă au trecut ani de zile de când lumina soarelui nu a mai pătruns prin fereastra mea mică. E cald şi lacrimi curg pe obraz şi da! Viaţa e nedreaptă, mi-am pierdut până şi amintirile. Credeam că nu mai pot simţi nimic, dar frigul mă pătrunde. Aş vrea să mă ascund, dar nu am unde. Mi-am pierdut şi speranța. Nu vreau să mă gândesc ... m-am săturat! Simt că aşteptarea asta nu mai ia sfârşit ... O vază de sticlă stă răsturnată la picioarele mele. Şi ea şi-a pierdut florile. Pun mâna pe ea şi privesc fereastra. Să îndrăznesc? Da! Ochii îmi strălucesc! Închisoarea se sparge şi soarele pătrunde timid în camera mea. Libertate! Am simțit că trecutul nu mă lasă, așa că l-am lăsat eu pe el. Am văzut că norocul nu mă găseşte, aşa că am căutat eu după el. Am răsplătit ura cu iubire, trădarea cu prietenie, dezamăgirea cu speranţa, tristeţea cu fericirea, lacrima ...