Frânturi de gânduri

Simte oraşul. Închide ochii, deschide-ţi sufletul şi lasă-te în voia freamătului oamenilor, cu sute de gânduri şi expresii felurite. Învaţă de la ei, fură de la fiecare un mic crâmpei din emoţiile care, într-un moment al vieţii, le-a adus fericirea. Înţelege-le povestea, simte-le iubirea, încearcă să-i înţelegi, să le cuprinzi complexitatea şi nebunia. Bucură-te de râsetele cristaline ale copiilor, intră în jocul lor, şi aminteşte-ţi că şi tu poţi fi ca ei, oricând vrei. Agaţă-te de veselia lor, mângâie-te cu inocenţa şi candoarea din privirile lor zglobii. Colorează-ţi limitele, pentru a afla că fericirea este nelimitată. Lasă-ţi imaginaţia să zboare. Joacă-te de-a viaţa. Apoi, cu şotronul agăţat de suflet, păşeşte încet pe trotuarul pavat cu zâmbete, lasă-te mângâiat de razele unui soare de martie, învăluie-te în cel mai infinit albastru, şi fă loc iubirii, care se regăseşte în fiecare nume scrijelit pe băncile pline de vise ale oraşului. Ia cu tine cele mai calde îmbrăţişări, as...

E atâta monotonie în jurul meu : aceleaşi lucruri, aceiaşi oameni, până şi zilele par să fie aceleaşi. " Trebuie să ajung pe-o terasă la mare, să-mi pierd vremea pe plajă, să mă-mbăt şi să c â nt ". Aşa sună nişte versuri dragi mie de la Vama-Veche. Şi după cum spun şi versurile, ar cam trebui să dau o fugă p â nă la mare, cel puţin p â nă nu ma înnec şi mai mult cu praful de pe străzile micului meu oraş. Dar, dacă stau bine şi mă g â ndesc, nici marea nu mai e cea de altădată. Valurile ei, odată albastre, sunt acum pline de alge, loc pe plajă nu mai este nici pentru un ac, gălăgia te însoţeşte peste tot ai umbla, terasele sunt pline şi ele ochi, iar oamenii c â t se poate de stresaţi. Oricum foarte mult nu mai pot sta acasă. Nu mai vreau să mă afund şi mai mult în butoiul cu melancolie. Undeva tot o sa plec eu, odată, în căutarea colţului meu de paradis, oazei mele de linişte şi relaxare. P â nă atunci cutreier în neştire străzile pline de colb: oamenii încă stau pitiţ...