Treceți la conținutul principal

Monotonie urbană

E atâta monotonie în jurul meu : aceleaşi lucruri, aceiaşi oameni, până şi zilele par să fie aceleaşi.
" Trebuie să ajung pe-o terasă la mare, să-mi pierd vremea pe plajă, să mă-mbăt şi să cânt ". Aşa sună nişte versuri dragi mie de la Vama-Veche. Şi după cum spun şi versurile, ar cam trebui să dau o fugă până la mare, cel puţin până nu ma înnec şi mai mult cu praful de pe străzile micului meu oraş.
Dar, dacă stau bine şi mă gândesc, nici marea nu mai e cea de altădată. Valurile ei, odată albastre, sunt acum pline de alge, loc pe plajă nu mai este nici pentru un ac, gălăgia te însoţeşte peste tot ai umbla, terasele sunt pline şi ele ochi, iar oamenii cât se poate de stresaţi.
Oricum foarte mult nu mai pot sta acasă. Nu mai vreau să mă afund şi mai mult în butoiul cu melancolie.
Undeva tot o sa plec eu, odată, în căutarea colţului meu de paradis, oazei mele de linişte şi relaxare.
Până atunci cutreier în neştire străzile pline de colb: oamenii încă stau pitiţi în case, e mult prea cald şi nu prea ai ce face "afară". Nici o faţă cunoscută, doar măşti neclare trec pe langă mine. 
Parcă şi timpul stă în loc, ca să-mi facă în ciudă. O linişte mormântală se lasă, doar câte o maşină mai trece pe lângă mine. 
Vroiam vacanţă, dar parcă acum ....
Gata! Sunt hotărâtă! Plec ... în necunoscut. Mă voi urca în tren şi unde mi se pare că am găsit ce caut voi coborî. Bagajul meu? Visele, gândurile mele, experienţa mea îmi sunt de ajuns. Tovarăşii mei de drum? Soarele şi o carte bună.
Plec. Departe sau aproape ... încă nu ştiu. Dar sunt hotărâtă: plec şi nimic nu mă va opri ... poate doar realiatea.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Gânduri de Paşte

E atât de frumos afară. Lumină, culoare, viaţă, zumzet, freamăt. Uitasem cum e primăvara. Totul s-a îmbrăcat în straie noi, de sărbătoare. Poate că, fiind atât de ocupaţi cu cumpărăturile, agitaţia şi atmosfera stresantă de dinaintea sărbătorilor, de multe ori trecem pe lângă aceste minunate bijuterii, bucurii simple ale vieţii, mici surprize pe care ni le oferă natura. Astăzi, cel puţin pentru 5 minute, am descoperit ceea ce stătea de mult in faţa ochilor mei. Astăzi mi-am propus puţin timp pentru ... mine. Departe de agitaţia oraşului sau de lumea rea, de afară. Cândva sărbătorile aveau valori morale, ne învățau să fim mai buni, mai curați, mai milostivi, mai iertători. Acum ne-a rămas probabil doar timpul petrecut alături de cei dragi. Nu reușesc să găsesc locul iepurașului alături de un sacrificiu omenesc, precum nu găsesc locul urării "Paște fericit!". Sărbători Pascale pline de lumină și liniște sufletească! Prețuiți momentele petrecute alături de cei dragi, oferiţi-vă puţi…

Scrisoare unui necunoscut

Cât de repede trece timpul. Cât de mult se schimbă oamenii. Cât de reci devin relaţiile. Cât de îndepărtate sunt amintirile. Ceea ce s-a promis că va dura, s-a terminat de mult, şi toate, toate, au rămas în van. Degeaba. Fără speranţă sau vreun viitor. Acel "acum" a devenit cel  mai îndepărtat "a fost odată".  Şi ştiu că, nu te gândeai să am vreodată dreptate, dar uite, vezi, ţi-am spus eu! E cel mai dur "ţi-am spus eu" de până acum, şi Doamne, ce-aş fi dat să n-am dreptate. Nu şi de data asta. Şi da, îmi pare rău, dar toate tâmpeniile care le spun acum, oricum nu mai au vre-un rost. Apropo, copacul ăla nefericit încă poartă urmele iubirii noastre. La fel şi inima mea. Proastă alegere, oricum.  Vina? O avem amândoi. Nu te eschiva şi te rog, şterge-ţi rânjetul ăla tâmp de pe faţă. Rânjetul de care m-am îndrăgostit prosteşte, cândva. Dar, nu-mi pare rău. Ai meritat-o. Am meritat-o amândoi. Şi ce-a venit după, ne-a transformat complet.  Sunt genul de momente, …

Paradox

Mă simt oarecum ciudat să am din nou laptopul în fața mea, să pun lumea pe "mute" și să-mi descătușez gândurile, care nu mai au astâmpăr să iasă la lumină, să fie ascultate, scrise, citite.  E furtună afară. E furtună și în lumea sufletului meu. O furtună colorată de clipe, emoții, oameni, trăiri, care mai de care mai diferite. Stau în pat și mă gândesc la paradoxul vieții. Ciudate lucruri se întâmplă. Nu știu cum să le cataloghez altfel decât sunt: ciudate. Și când nu-mi dau seama de lucruri și de însemnătatea lor, încerc să le transpun în fraze. Mă sfidează bipolaritatea sufletului meu. E în ton cu paradoxul cotidian, pentru că nu se poate controla singur. Întâlnim oameni doar pentru a-i înlătura pe alții, stabilim conexiuni și formăm legături, doar pentru a dezbina altele, suntem fericiți, spre nefericirea altora, facem un bine, care este interpretat rău, oferim ca să ne fie luat înzecit înapoi, primim bani ca să îi dăm mai departe, avem vitrine pline și suflete goale, n…