Frânturi de gânduri

Iată că se apropie cu paşi repezi şi sfârşitul a ceea ce a însemnat anul 2013 . Am adunat bune şi rele, dezamăgiri şi zâmbete, lacrimi, bucurie, sentimente trăite la intensitate maximă, trăiri care mai de care mai speciale, lecţii, oameni dragi, toate acestea împletindu-se cu bucuriile mărunte de zi cu zi, realizările şi evoluţia noastră atât ca oameni cât şi ca personalitate. A trecut timpul, iar eu am trecut prin timp, fiind mereu acelaşi om curat, sincer, cu zâmbet în inimă şi bucurie pe chip.  Ce-mi doresc eu pentru anul ce vine? Multe, dar dacă tot e la modă, hai să fac şi eu o mică listă a rezoluţiilor mele pentru 2014 : -să iau cu bine toate examenele la faculta -sa fiu la fel ca şi până acum şi să-i am pe ai mei alături -să cânt, să cânt şi iar să cânt -să scriu mult şi bine -să mă apuc de romanul pe care tot ziceam că-l voi scrie într-o zi -să dau şi să intru la actorie -să am un locşor pe care să-l pot numi "al meu" -să-mi iau un căţeluş -să-mi fac pri

Afară ninge. Toată lumea scrie despre asta pe Facebook sau îşi face poze prin zăpada pe jumătate mocirlită. În mod normal chestia asta mă enerva la maxim. Mereu, dar nu şi azi. Astăzi mi se pare un lucru special: că ninge chiar de ziua mea. Acum 19 ani, chiar in aceste momente, ningea. Dar mult mai puternic, mult mai curat şi fără de prihană. În timp, parcă până şi zăpada s-a încărcat cu grijile, necazurile, problemele, ranchiuna şi ura oamenilor, prefăcându-se dintr-un alb imaculat într-un gri înceţoşat ... Eii, oricum ar fi, azi mai îmbătrânesc puţin. Şi nu vreau asta! Vreau să rămân mereu cu ai mei 18 ani. Nu ştiu, dar 18 mi se pare o cifră magică, plină de însemnătate, plină de amintiri frumoase, timpul când poţi fi cine vrei tu, fără să mai dai socoteală "oamenilor mari", devenind tu, la rândul tău, un "om mare". Timpul când visezi cu ochii deschişi, dar poţi să-ţi şi duci la îndeplinire visele. Eu încă nu am reuşit să fac asta în totalitate şi simt că îi su

Astăzi, ca în fiecare an de 1 Decembrie, ne trezim cu toţii mai români decât în oricare altă zi a anului. Nu ştiu însă dacă aşa era şi până în '47 când alţi români cu alte principii, mult mai uniţi decât cei de acum, sărbătoreau ziua naţională în data de 10 mai. A venit apoi momentul schimbării, a apărut comunismul şi 23 August ne-a fost zi naţională, dar cum orice apare şi dispare odată, în '90, după r evoluţia/lovitura de stat din '89, un anumit Ion a proclamat data în care ne aflăm: ZIUA NAŢIONALĂ A ROMÂNIEI! Am stat preţ de ore în şir să mă gândesc dacă mă simt român, pentru că nu îmi e de ajuns doar un buletin ca să mă şi declar. Îmi aduc aminte că în şcoala generală simţeam mult mai intens emoţia zilei naţionale, vedeam mult mai multe steguleţe şi bandane cu cele 3 culori reprezentative, cântam parcă neîndemnaţi imnul atât de bine scris de Andrei Mureşanu, însă "un rasunet" n-a fost de ajuns să ne schimbăm cu adevărat mentalitatea şi să încercăm