Mi-e dor de un altfel de octombrie, de un octombrie îndepartat, lăsat de mult în urmă. Mi-e dor de strada copilăriei mele. Mi-e dor de primii ani de şcoală, atunci când încă nu ştiam prea multe, dar credeam că ştim totul. Mi-e dor de clasa întâi, atunci când tot ceea ce trebuia să ştim erau cele câteva culori, cifrele de la 1 la 10 şi primele litere ale alfabetului. Mi-e dor de doamna învăţătoare şi de colegii cu care strângeam castanele din curtea şcolii, unui octombrie "altfel". Mi-e dor de frunzele roşietice care, parcă nu mai sunt la fel. Mi-e dor de prietenii vechi din generală. Mi-e dor de "baba oarba" şi nelipsitul elastic. Mi-e dor de prima iubire legată la un joc "de-a va-ţi ascunselea". Mi-e dor de un octombrie îndepărtat, cu aromă de nuci, mere coapte, gutui şi must. Mi-e dor de pachetele cu mancare puse de mama, pe care de multe ori, le aduceam acasa şi preferam să-mi cumpăr nişte chipsuri oribile, dar pe atunci, o delicatesă. Mi-e
