Frânturi de gânduri

Zeci de amintiri îmi răscolesc sufletul zbuciumat de pofte nebune îmbibate de alcool. Mi-am promis că nu o să mai scriu, dar singurătatea te îmbie la cele mai nebuneşti gesturi ... Prima amintire care îmi trece prin mintea bolnavă este, de pildă, una redată din zecile de poze care stau şi îmi zâmbesc frenetic din album. Curios faptul că, nu-mi pot aminti mare lucru din copilăria mea zbuciumată, care să mă ducă cu gândul la el ... plecarea lui, mi-a furat totodată şi copilăria. Oare de ce ajungem să apreciem mai mult persoanele care au plecat de lângă noi, decât atunci când sunt zi de zi alături? ... Nu ştiu. Nu mai am de mult lacrimi, am hotărat să nu port acel doliu fals, doar pentru că aşa fac alţii. Am purtat în schimb, un doliu al cuvintelor, iar negrul mi-a înceţoşat de mult gândurile. Doar eu ştiu ce simt, şi ce port în sufletul meu. De multe ori, nici nu mă gândesc la el, dar, sunt momente când orice lucru din cameră îmi aminteşte de ... cum era odată. Zile de naştere de c...

Iată-mă. Tot aici. A trecut aproape o lună din vacanţă, şi eu tot unde eram acum o lună(acasă) mă găsesc. Nimic extraordinar, sau ieşit din comun. Poate vă aşteptaţi să vă povestesc cum a fost în Bratislava. Şi da, vă povesteam cu mare plăcere, dacă mai mergeam. Ehh da, plan canceled, datorită unor probleme ... tehnice. Mai mult sau mai puţin. Nu cred că vreau să intru în mai multe detalii ... Oricum, cu planurile pentru Bratislava anulate, tot ceea ce mi-a rămas de făcut era să ... mă bucur în continuare de binemeritata vacanţă. Şi da, planuri erau destulee. Mai rămanea cheful şi starea necesară pentru a le şi îndeplini. That`s the problem. Am o lene de mă doareee. :)) Ce frumoasă e viaţa, cand leneveşti până pe la vreo 12-1, iar după aceea mai leneveşti puţin la umbră, cu o limonadă rece, o carte bună şi cu melodia preferată care se aude la radio. Iar seara, după atâta lucru, obosiţi dar cu mult chef de distracţie, merită să ieşim prin oraş, să stăm la o bârfă cu prieteni vechi, ...

Pe parcursul lunii februarie în perioada 22-29, împreună cu 3 profesoare si cu încă 4 colegi, am participat la frumoasa experienţă numită BARCELONA, din cadrul proiectului European Multilateral Comenius „Building Europe Together”. Au participat de asemenea, ţări precum Turcia, Portugalia, Cehia şi Polonia.  La început nici măcar nu realizam, dar treptat-treptat, mi-am dat seama: plec în Barcelona! Eram la prima mea experienţă de acest gen şi nu ştiam la ce să mă aştept. Necunoscutul îmi stătea înainte, gata să fie descoperit şi explorat. După un drum de peste 10 ore, obosiţi, dar plini de curiozitate, am ajuns în sf â rşit pe Aeroportul Barcelonei, unde am fost aşteptaţi de Joan, unul dintre profesorii coordonatori, care ne-a însoţit p â nă la Institutul Sant Andreu, unde am fost înt â mpinaţi de elevii, de fapt „gazdele”, iar mai apoi prietenii noştri.  A doua zi am participat la toate orele de curs si am observat un mod de predare puţin mai diferit de al nostru şi ...

Mi-e dor de un altfel de octombrie, de un octombrie îndepartat, lăsat de mult în urmă. Mi-e dor de strada copilăriei mele. Mi-e dor de primii ani de şcoală, atunci când încă nu ştiam prea multe, dar credeam că ştim totul. Mi-e dor de clasa întâi, atunci când tot ceea ce trebuia să ştim erau cele câteva culori, cifrele de la 1 la 10 şi primele litere ale alfabetului. Mi-e dor de doamna învăţătoare şi de colegii cu care strângeam castanele din curtea şcolii, unui octombrie "altfel". Mi-e dor de frunzele roşietice care, parcă nu mai sunt la fel. Mi-e dor de prietenii vechi din generală. Mi-e dor de "baba oarba" şi nelipsitul elastic. Mi-e dor de prima iubire legată la un joc "de-a va-ţi ascunselea". Mi-e dor de un octombrie îndepărtat, cu aromă de nuci, mere coapte, gutui şi must. Mi-e dor de pachetele cu mancare puse de mama, pe care de multe ori, le aduceam acasa şi preferam să-mi cumpăr nişte chipsuri oribile, dar pe atunci, o delicatesă. Mi-e ...