Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări cu eticheta iubire

Un altfel de "Adio!"

"Gânduri zeci, împrăștiate prin fumul din cameră, așteaptă să fie culese, adunate cu cea mai adâncă grijă, sortate și puse undeva într-un loc anume, care să fie pentru o secundă, "locul lor". Dar nu pot să fac asta. Cel puțin nu acum. Plouă. Plouă rece și trist. Iar gândurile plouă și ele. Se scurg cu repeziciune și se transformă în lacrimi. Și nici locul nu mă ajută prea mult. Nici piesa de pe fundal, nici vremea de afară, nici decorul obosit de toamnă târzie. Nu mă ajută nici nopțile pierdute, nici alcoolul sau dragostea fugară, pierdută prin cearșafuri străine, în zori. Nimic. Poate acum un an, sau doi, era altfel. Eram altfel. Sau cel puțin așa mi s-a spus. Că m-am schimbat. Că m-ai schimbat. Nu știu dacă am vrut asta, dar ai reușit. Și a fost doar vina...nu a fost vina nimănui, de fapt. Circumstanțele. Soarta. Gândurile. Viața. Eu. Tu. Bad timing ar zice unii, prostie ar spune alții. Timp irosit între sentimente contradictorii. Distracții de-o clipă. Urmări d...

"Ce proastă eşti, fată!"

Nu am mai scris de ceva timp. Şi îmi era  dor să o mai iau iar puţin aiurea. Într-un stil propriu. Fără metafore şi chestii pompoase, făcute să sune bine. Fără prejudecăţi şi perdele mizerabile, îmbibate în laşitate. Doar eu cu piticii mei porno, care se distrează mult prea bine la mine în cap. Ar fi multe chestii de spus. Multe amintiri de depănat. Multe nopţi pierdute în spaţiul absurd dintre realitate şi imaginaţie. Multă lume care s-a perindat prin viaţa, patul, amintirile mele. Lume care merita şi nu prea. Regrete? Niciodată. Doar amintiri legate strâns într-un buchet deja veştejit, de liliac. Mi s-a spus de curând că sunt proastă. Şi nu din cauza culorii părului, sau a celor câteva examene picate. Şi nici din cauza deciziilor uneori pripite sau a excesului de vicii. Nu am înţeles pe moment una ca asta. Dar acum o văd mai limpede decât sticla de vin goală de pe noptieră. Da, sunt o proastă. Sunt proastă că încă mai cred. Că încă mai văd fărâma de bunătate dintr-un om. Sunt...

Supradoză de iubire

  Când vine vorba de tine, mintea mea e ca un peron pe care vii si de pe care pleci.   Ştii senzaţia aia pe care o ai când mergi prima oară cu trenul? Fiecare peisaj, banal poate, pentru un om ce merge mereu cu trenul, ţi se pare o surpriză pentru retină. Te minunezi la fiecare petice de oraş văzut din depărtare. Aşa te iubesc eu. Fiecare trăsătură ce îţi aparţine o observ şi o iubesc, iar fiecare defect îl critic în minte şi îl preţuiesc...pentru că e al tău.   Păcat că ţie îţi place să iei mereu alt tren. Păcat că eu am fost doar o staţie, un popas neînsemnat.   Aş vrea să mă urăşti. Să mă urăşti atât de mult încât chipul meu să te scârbească, să mă urăşti când mă auzi vorbind, să mă priveşti cu ură, să îmi arăţi prin limbajul corpului tău cât de mult îmi deteşti prezenţa. Aş vrea să mă urăşti la fel de mult ca pe cea mai urâtă amintire a ta, să mă vrei într-o continuă suferinţă. Prefer ura ta profundă decât indiferenţa. Parcă dintre toate stările sufleteşti...

Spre infinit. Şi puţin mai departe.

Mă oboseşte zarva politică, măcelul care se dă între două tabere, cu scop comun. Oameni cu păreri şi alegeri diferite sunt convinşi că ceea ce cred este corect, impenetrant, superior. Decizii clădite pe minciună, bani, un litru de ulei si un kil de zahăr. Pensionari emancipaţi care se vând atât de ieftin, studenţi impresionaţi de zile libere, oameni care sunt convinşi că adevărul lor este supremul scop în viaţa celor aflaţi la conducere. Caragiale reloaded: presă, tv, radio. Scandal, mitinguri şi proteste, voci care nu ajung departe, campanie, mult efort pentru nimic.  Pe principiul "pâine să aduceţi, că circ avem" , mă detaşez uşor de lumea asta exterioară, care sincer, începe să îmi facă scârbă. Nu fac politică, nu o agreez şi nici nu mă implic în ceva care ştiu că îmi iroseşte timpul degeaba. Las pe alţii să facă asta. Poate se pricep mai bine. Sau nu. În fine, m-am trezit singură. Singură în gânduri, singură în patul mult prea mare pentru o persoană, sing...

Fuga după fericire

Cineva, mi-a spus mai demult să nu fug după două lucuri în viaţă: după tramvaie şi după bărbaţi. Chiar dacă pleacă unul, altul e pe cale să vină. Şi acum a venit vremea să îi dau dreptate. Adică, de ce dracu' m-aş chinui să fug după un tramvai, când ştiu că peste cinci minute vine altul? Şi în alea cinci minute aş putea vorbi cu tipul drăguţ care se pare că se uită la mine de când am ajuns. Situaţie câştig-câştig. Cu bărbaţii, e exact acelaşi lucru. Când îţi dai seama că nu ajungi nicăieri, ar cam fi cazul să o laşi baltă. Rar găseşti o iubire care să te mistuie încet, ca un foc ce arde mocnit şi pe care îl observi abia atunci când nu a mai rămas decât cenuşa. Ce prefer? Un foc de paie, care arde sub ochii mei câteva secunde şi apoi dispare, lăsând în urmă mai nimic, sau o căldură intensă care se transformă în flăcări şi apoi în cenuşă? Nu ştiu. Amândouă m-au învăţat cam acelaşi lucru: că uneori iubirea murdăreşte şi murdăria asta nu iese la spălat, că o inocenţă pătată de a...

Făt-Frumos a murit

L-au ucis de mult ţăranii culţi, "jentelmenii" de la periferie, "băieţhaşhii" de cartier şi "bo$$ii" cu valoare. Ce turnuri înalte cu prinţese bălaie? Ce cal alb, ce aventuri, ce bătălie? Avem de toate astăzi, la superlativ, improvizate ad-hoc într-o realitate cu adevărat, "de poveste". Până şi Creangă ar fi gelos. Cum să rămâi indiferentă la farmecele unui cavaler care, în loc de armură, are un veritabil costum de fiţă de la SH, ceasul strălucitor de la mână, care s-a oprit până şi el, uimit de atâta valoare adunată într-un singur om, ciocatele care dau un plus de stil ţinutei, şi cel mai important element, un lănţic minuscul, care a fost candva al calului? Doamne, câtă valoare, cât şarm, câtă eleganţă! ... Aaa, că tot am adus vorba de cal, el a fost înlocuit de mai mulţi, aparţinând unui bolid scump, împrumutat cu ora. "Dar pssst!, asta nu trebuie să o ştie nimeni, aşa-i? Nu de alta, dar să dea bine la doamne, mă-nţelegi!". În ziua ...

Scrisoare unui necunoscut

Cât de repede trece timpul. Cât de mult se schimbă oamenii. Cât de reci devin relaţiile. Cât de îndepărtate sunt amintirile. Ceea ce s-a promis că va dura, s-a terminat de mult, şi toate, toate, au rămas în van. Degeaba. Fără speranţă sau vreun viitor. Acel "acum" a devenit cel  mai îndepărtat "a fost odată".  Şi ştiu că, nu te gândeai să am vreodată dreptate, dar uite, vezi, ţi-am spus eu! E cel mai dur "ţi-am spus eu" de până acum, şi Doamne, ce-aş fi dat să n-am dreptate. Nu şi de data asta. Şi da, îmi pare rău, dar toate tâmpeniile care le spun acum, oricum nu mai au vre-un rost. Apropo, copacul ăla nefericit încă poartă urmele iubirii noastre. La fel şi inima mea. Proastă alegere, oricum.  Vina? O avem amândoi. Nu te eschiva şi te rog, şterge-ţi rânjetul ăla tâmp de pe faţă. Rânjetul de care m-am îndrăgostit prosteşte, cândva. Dar, nu-mi pare rău. Ai meritat-o. Am meritat-o amândoi. Şi ce-a venit după, ne-a transformat complet.  Sunt genul de m...

"Un pahar de dragoste, vă rog!"

Cu papucii de casă roz în picioare şi cu gândurile împrăştiate în faţa formulelor de la mate, Anabelle simţea un adânc gol în stomac. Şi nu era de la matematică. Mai degrabă era de la cele doar trei ore de somn, şi a celor 1000 şi una de probleme, cu care se confrunta în ultimul timp. Brusc, lasă foile deoparte şi merge până la oglindă: era tot ea, dar, ciudat, se simţea alta. E drept că arătase cu mult mai bine în urmă cu câteva ore, dar oboseala începea să îşi lase amprenta asupra ei. Ochii aceia albaştrii o răvăşiseră complet. Parcă îi mai văzuse undeva, sau încă era mahmură după balul de absolvire? Halal bal de absolvire! ... Seara pe care toate fetele din liceu o aşteaptă încă de la început, cu sufletul la gură, s-a dovedit a fi un adevărat fiasco. Nu tu limuzine, nu tu Făt Frumos într-o maşină de fiţe, nu tu artificii la 12 noaptea ... nici măcar Cenuşăreasa nu a fost prezentă! ... Gata! E clar! Băuse prea mult sau văzuse mult prea multe filme siropoase cu happy end. Ar cam ...

Şah mat

Luna îşi revarsă cărarea de argint peste apa mării, iar cerul senin pare imens, cu mii de stele, strălucind, una mai frumoasă ca cealaltă. Prin văzduh se simte o adiere plăcută, uşoară şi caldă. Noaptea a pus stăpânire pe tot, iar în depărtare se văd luminile plăpânde ale unor felinare. Dinspre oraş se aude doar zgomotul stins ale unor maşini întârziate. E linişte şi nu se mai aude nimic, în afară de valurile mării, care se unduiesc ameţitor de nisipul fin de pe mal. Este târziu şi toţi au adormit. Toţi, în afară de ea. La cât e de linişte afară, pe atât de multă gălăgie e în sufletul ei. Un adevărat război se dă în fiinţa ei blajină, fără apărare. Un amalgam de sentimente nespuse se amestecă şi dau să iasă pe dinafară. Lacrimile s-au uscat demult. Dar, la cât a plâns, făcea concurenţă mării, ale cărei valuri se spărgeau la picioarele ei, deunăzi. Îl iubea. El era motivul pentru care mai trăia, raza ei de soare din fiecare dimineaţă. Zâmbetul lui îi lumina întreaga zi. Când era ...

Semne de întrebare

A trecut mult timp de când am iubit prima oară. Mă întreb dacă nu cumva, prima iubire este de fiecare dată când ne îndrăgostim. Este o "primă dată", dar totuşi diferită. Cine să fi fost? Băieţelul de la grădiniţă care mă ţinea de mână şi îmi aducea bomboane, sau tânărul care pur şi simplu m-a fermecat în timpul adolescenţei? Când am iubit prima oară nu a fost de la început o iubire reciprocă. Dar am simţit că el este cel care va dori să mă completeze şi să mă înveţe să iubesc cu adevărat. Totul parcă s-ar fi întâmplat în urmă cu câteva zile şi nu în urmă cu mai mulţi ani. Viaţa mea este învăluită de o magie care mă face să mă simt o persoana unică. Nu-mi mai trebuia nimic, aveam totul, îl aveam pe el. Acum îmi dau seama ce copil eram şi într-un fel sunt invidioasă pe unele sentimente de atunci, pe unele trăiri care îmi făceau inima să-mi tresalte de fericire. Numai cu zâmbetul lui îmi lumina întreaga zi şi nimic nu m-ar fi făcut să mă simt rău. Sunt sentimente din adolescenţ...