Treceți la conținutul principal

Fuga după fericire



Cineva, mi-a spus mai demult să nu fug după două lucuri în viaţă: după tramvaie şi după bărbaţi. Chiar dacă pleacă unul, altul e pe cale să vină. Şi acum a venit vremea să îi dau dreptate. Adică, de ce dracu' m-aş chinui să fug după un tramvai, când ştiu că peste cinci minute vine altul? Şi în alea cinci minute aş putea vorbi cu tipul drăguţ care se pare că se uită la mine de când am ajuns. Situaţie câştig-câştig. Cu bărbaţii, e exact acelaşi lucru. Când îţi dai seama că nu ajungi nicăieri, ar cam fi cazul să o laşi baltă.
Rar găseşti o iubire care să te mistuie încet, ca un foc ce arde mocnit şi pe care îl observi abia atunci când nu a mai rămas decât cenuşa. Ce prefer? Un foc de paie, care arde sub ochii mei câteva secunde şi apoi dispare, lăsând în urmă mai nimic, sau o căldură intensă care se transformă în flăcări şi apoi în cenuşă? Nu ştiu. Amândouă m-au învăţat cam acelaşi lucru: că uneori iubirea murdăreşte şi murdăria asta nu iese la spălat, că o inocenţă pătată de alţii devine melancolie, că iubirea nu e suficientă, nu te înalţă şi că poeţii se înşală.
Mă urmăreşte potrivirea lucrurilor. Tot ce nici măcar nu gândesc mă surprinde prin exactitate şi precizie. Trăiesc, în sfârşit, după lungi luni de zile, după multe luni pline…nu-mi propun nimic, nu mi-am propus, vreau să nu propun nimic vieţii, vreau să mă surprindă mereu, lăsându-mă mască în faţa propriului “eu” şi a propriilor fapte.
Dacă m-aş descrie, aş zice că sunt un suflet călător; închid ochii şi călătoresc odată cu ceaţa…tristeţi şi bucurii, dezamăgiri, lacrimi, vise, entuziasm, certuri, împăcări, aşteptări, nelinişte, teamă, furie, iubire…
Azi vreau să nu mai simt nimic, azi vreau să mă debarasez de tot şi să fiu goală pe dinăuntru. Să stau tolănită în pat cu privirea aţintită pe tavanul alb şi să nu mă gândesc la nimic, doar să zâmbesc şi să-mi fie bine, să-mi ţin toate gândurile legate cu patru rânduri de sfoară maro. Azi sunt eu stăpână peste tot şi vreau să mă bucur. Am încetat să mai alerg. Vreau să mă bucur de călătorie. Vreau să privesc pe geam şi să merg până la capăt…
Etichete:

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Scrisoare unui necunoscut

Cât de repede trece timpul. Cât de mult se schimbă oamenii. Cât de reci devin relaţiile. Cât de îndepărtate sunt amintirile. Ceea ce s-a promis că va dura, s-a terminat de mult, şi toate, toate, au rămas în van. Degeaba. Fără speranţă sau vreun viitor. Acel "acum" a devenit cel  mai îndepărtat "a fost odată".  Şi ştiu că, nu te gândeai să am vreodată dreptate, dar uite, vezi, ţi-am spus eu! E cel mai dur "ţi-am spus eu" de până acum, şi Doamne, ce-aş fi dat să n-am dreptate. Nu şi de data asta. Şi da, îmi pare rău, dar toate tâmpeniile care le spun acum, oricum nu mai au vre-un rost. Apropo, copacul ăla nefericit încă poartă urmele iubirii noastre. La fel şi inima mea. Proastă alegere, oricum.  Vina? O avem amândoi. Nu te eschiva şi te rog, şterge-ţi rânjetul ăla tâmp de pe faţă. Rânjetul de care m-am îndrăgostit prosteşte, cândva. Dar, nu-mi pare rău. Ai meritat-o. Am meritat-o amândoi. Şi ce-a venit după, ne-a transformat complet.  Sunt genul de m
Trimiteți un comentariu
Citiți mai multe

Paradox

Mă simt oarecum ciudat să am din nou laptopul în fața mea, să pun lumea pe "mute" și să-mi descătușez gândurile, care nu mai au astâmpăr să iasă la lumină, să fie ascultate, scrise, citite.  E furtună afară. E furtună și în lumea sufletului meu. O furtună colorată de clipe, emoții, oameni, trăiri, care mai de care mai diferite. Stau în pat și mă gândesc la paradoxul vieții. Ciudate lucruri se întâmplă. Nu știu cum să le cataloghez altfel decât sunt: ciudate. Și când nu-mi dau seama de lucruri și de însemnătatea lor, încerc să le transpun în fraze. Mă sfidează bipolaritatea sufletului meu. E în ton cu paradoxul cotidian, pentru că nu se poate controla singur. Întâlnim oameni doar pentru a-i înlătura pe alții, stabilim conexiuni și formăm legături, doar pentru a dezbina altele, suntem fericiți, spre nefericirea altora, facem un bine, care este interpretat rău, oferim ca să ne fie luat înzecit înapoi, primim bani ca să îi dăm mai departe, avem vitrine pline și suflete goale,
Trimiteți un comentariu
Citiți mai multe

Supradoză de iubire

  Când vine vorba de tine, mintea mea e ca un peron pe care vii si de pe care pleci.   Ştii senzaţia aia pe care o ai când mergi prima oară cu trenul? Fiecare peisaj, banal poate, pentru un om ce merge mereu cu trenul, ţi se pare o surpriză pentru retină. Te minunezi la fiecare petice de oraş văzut din depărtare. Aşa te iubesc eu. Fiecare trăsătură ce îţi aparţine o observ şi o iubesc, iar fiecare defect îl critic în minte şi îl preţuiesc...pentru că e al tău.   Păcat că ţie îţi place să iei mereu alt tren. Păcat că eu am fost doar o staţie, un popas neînsemnat.   Aş vrea să mă urăşti. Să mă urăşti atât de mult încât chipul meu să te scârbească, să mă urăşti când mă auzi vorbind, să mă priveşti cu ură, să îmi arăţi prin limbajul corpului tău cât de mult îmi deteşti prezenţa. Aş vrea să mă urăşti la fel de mult ca pe cea mai urâtă amintire a ta, să mă vrei într-o continuă suferinţă. Prefer ura ta profundă decât indiferenţa. Parcă dintre toate stările sufleteşti, indiferenţa faţă
Trimiteți un comentariu
Citiți mai multe