Frânturi de gânduri

Toţi tânjim după perfecţiune. Vrem să fim cei mai buni, să avem cel mai mult, să arătăm cel mai bine. Şi ceea ce mă frapează pe mine, e că în ziua de azi contează numai ambalajul, exteriorul.  Să ai un "Haudi" şi un ceas Versace, contează mai mult decât alea 12 clase amărâte. Asta înseamnă să fii barosan şi să ai valoare adevărată, iar dacă te întreabă cineva cum te-ai pregătit pentru BAC, probabil că o sa îi răspunzi nonşalant că "ţi-ai făcut freza", sau că ţi l-ai cumpărat pe 500 de euro de la non-stop. "Restu? E fraieri!". Şi ne mai mirăm de ce ajung specimene cu intelect multime vidă să ne conducă ţara. Paraşute cu idealuri de oraş, care se vând pentru o votcă în club şi sar în braţele primului doritor, dar ele caută o relaţie serioasă. Băieţi cu idealuri de oameni maturi, care la 30 de ani freacă menta într-un apartament închiriat şi se joaca pe playstation. Cum căcat sa pari, măcar, că ai vrea o relaţie, când tot ceea ce ai tu în cap e ultima ge...

Mă oboseşte zarva politică, măcelul care se dă între două tabere, cu scop comun. Oameni cu păreri şi alegeri diferite sunt convinşi că ceea ce cred este corect, impenetrant, superior. Decizii clădite pe minciună, bani, un litru de ulei si un kil de zahăr. Pensionari emancipaţi care se vând atât de ieftin, studenţi impresionaţi de zile libere, oameni care sunt convinşi că adevărul lor este supremul scop în viaţa celor aflaţi la conducere. Caragiale reloaded: presă, tv, radio. Scandal, mitinguri şi proteste, voci care nu ajung departe, campanie, mult efort pentru nimic.  Pe principiul "pâine să aduceţi, că circ avem" , mă detaşez uşor de lumea asta exterioară, care sincer, începe să îmi facă scârbă. Nu fac politică, nu o agreez şi nici nu mă implic în ceva care ştiu că îmi iroseşte timpul degeaba. Las pe alţii să facă asta. Poate se pricep mai bine. Sau nu. În fine, m-am trezit singură. Singură în gânduri, singură în patul mult prea mare pentru o persoană, sing...

Da, bine. A mai trecut un an din viata mea, făcând nimic. Am ars-o aiurea, am futut, am fumat, am băut( "ce-i cu acest limbaj, domnişoară?" ). Nimic nou, nimic care să-mi folosească, poate, pe viitor şi alte rahaturi din astea. Lumea e rea, prietenii te lasă când ţi-e cel mai greu, fiecare e pentru el. Ei, uite că am învăţat ceva, totuşi! Ţinând cu dinţii de o viaţă pe care o consideră potrivită, ţinând cu dinţii de o fărâmă înconjurată de un ocean de corbi, care au de gând să o devasteze cât ar clipi. Superficiali, făţarnici, mulţumiţi de mediocritatea care a devenit un stil de viaţă pentru ei, oamenii sunt atât de diferiţi. Plini de vicii, plini de ură şi aroganţă, plini de sine sau poate doar prea plini, pentru că shaorma reprezintă centrul universului lor descentrat, am avut timp să întâlnesc toate "specimenele" şi tipologiile de oameni. Şi nu, n-am să vă plictisesc prea mult cu piticii care-mi stau pe creier, gata să o fută pe Alba ca Zăpada. Dar, n-am mai scri...

Simte oraşul. Închide ochii, deschide-ţi sufletul şi lasă-te în voia freamătului oamenilor, cu sute de gânduri şi expresii felurite. Învaţă de la ei, fură de la fiecare un mic crâmpei din emoţiile care, într-un moment al vieţii, le-a adus fericirea. Înţelege-le povestea, simte-le iubirea, încearcă să-i înţelegi, să le cuprinzi complexitatea şi nebunia. Bucură-te de râsetele cristaline ale copiilor, intră în jocul lor, şi aminteşte-ţi că şi tu poţi fi ca ei, oricând vrei. Agaţă-te de veselia lor, mângâie-te cu inocenţa şi candoarea din privirile lor zglobii. Colorează-ţi limitele, pentru a afla că fericirea este nelimitată. Lasă-ţi imaginaţia să zboare. Joacă-te de-a viaţa. Apoi, cu şotronul agăţat de suflet, păşeşte încet pe trotuarul pavat cu zâmbete, lasă-te mângâiat de razele unui soare de martie, învăluie-te în cel mai infinit albastru, şi fă loc iubirii, care se regăseşte în fiecare nume scrijelit pe băncile pline de vise ale oraşului. Ia cu tine cele mai calde îmbrăţişări, as...

Astăzi, ca în fiecare an de 1 Decembrie, ne trezim cu toţii mai români decât în oricare altă zi a anului. Nu ştiu însă dacă aşa era şi până în '47 când alţi români cu alte principii, mult mai uniţi decât cei de acum, sărbătoreau ziua naţională în data de 10 mai. A venit apoi momentul schimbării, a apărut comunismul şi 23 August ne-a fost zi naţională, dar cum orice apare şi dispare odată, în '90, după r evoluţia/lovitura de stat din '89, un anumit Ion a proclamat data în care ne aflăm: ZIUA NAŢIONALĂ A ROMÂNIEI! Am stat preţ de ore în şir să mă gândesc dacă mă simt român, pentru că nu îmi e de ajuns doar un buletin ca să mă şi declar. Îmi aduc aminte că în şcoala generală simţeam mult mai intens emoţia zilei naţionale, vedeam mult mai multe steguleţe şi bandane cu cele 3 culori reprezentative, cântam parcă neîndemnaţi imnul atât de bine scris de Andrei Mureşanu, însă "un rasunet" n-a fost de ajuns să ne schimbăm cu adevărat mentalitatea şi să încercăm...

  Faculatate, oraş mare, oportunităţi la tot pasul, iubirea de după colţ, aglomeraţia, oamenii grăbiţi şi vremea urâtă de noiembrie. Anabelle stând în pat, cu ceaşca de cafea alături, ascultând muzică lacrimogenă şi gândindu-se ... la ce? nici ea nu ştia exact. Era doar sigură pe ce avea la momentul de faţă: o viaţă încă incertă pe un teren minat. La propriu, pentru că străzile din jurul blocului ei erau în construcţie, muncitorii afurisiţi făcând o gălăgie asurzitoare, reuşind astfel să-şi piardă şi fărâma de răbdare pe care o mai avea ...  "Doamne, oare de ce sunt eu atât de ghinionistă, în ultima vreme?". Şi totul începuse atât de frumos ... cu emoţii noi, aşteptări, viaţa misterioasă care bătea la uşa marelui oraş. Mda, aşteptări spulberate încă din prima zi. "Oare ce sunt eu acum? ... studentă?", se întreba Anabelle, privindu-şi tavanul. Da, parcă asta trebuia să fie. Nu se gândea să o spună, dar parcă era mai bine acasă, înconjurată de banalul dar în acel...