Life goes on

 
Faculatate, oraş mare, oportunităţi la tot pasul, iubirea de după colţ, aglomeraţia, oamenii grăbiţi şi vremea urâtă de noiembrie. Anabelle stând în pat, cu ceaşca de cafea alături, ascultând muzică lacrimogenă şi gândindu-se ... la ce? nici ea nu ştia exact. Era doar sigură pe ce avea la momentul de faţă: o viaţă încă incertă pe un teren minat. La propriu, pentru că străzile din jurul blocului ei erau în construcţie, muncitorii afurisiţi făcând o gălăgie asurzitoare, reuşind astfel să-şi piardă şi fărâma de răbdare pe care o mai avea ... 
"Doamne, oare de ce sunt eu atât de ghinionistă, în ultima vreme?". Şi totul începuse atât de frumos ... cu emoţii noi, aşteptări, viaţa misterioasă care bătea la uşa marelui oraş. Mda, aşteptări spulberate încă din prima zi. "Oare ce sunt eu acum? ... studentă?", se întreba Anabelle, privindu-şi tavanul. Da, parcă asta trebuia să fie. Nu se gândea să o spună, dar parcă era mai bine acasă, înconjurată de banalul dar în acelaşi timp confortabilul ei mediu. Au trecut deja aşa zisele "săptămâni de acomodare". Acum trebuia să se încadreze deja în peisaj. Dar singurul peisaj la care ea visa era cu totul altul, şi includea o piscină şi un Martini alături.
 Oricum ar fi, primele săptămâni trecuseră fără să aducă mari schimbări în viaţa ei. Descoperise şi aici că banul învârte lumea, că aşa-zişii "prieteni" îţi sunt prieteni până la proba contrarie şi că nu tot ceea ce zboară, are şi un gust bun. Se săturase să mai numere oi noaptea neputând să adoarmă, din cauza gândurilor ce o măcinau şi nu-i mai dădeau pace. Până şi patul sau colega ei de cameră îi erau ostile, străine. Îşi propusese că aici, în marele oraş, totul e posibil pentru a-şi îndeplini visele. Şi da, totul era posibil, dar nu şi pentru ea. Deja trecuse prin câteva paturi reci, dar nu adunase nici măcar experienţă, ci doar niste păreri de rău îmbibate în cafeaua de dimineaţă, risipindu-şi încet regretul prin fumul ţigării stinse în scrumiera timpului. Prietene? Mai bine zis "amice de convenienţă", cu care nu avea nimic în comun, în afara unui curs plictisitor de după-masa şi a unei foi de hârtie împrumutate în grabă. Gustase puţin din viaţa de noapte ameţitoare şi plină de arome a marelui oraş, dar la un moment dat ameţise şi puse frână. Explorase o parte din străzile ponosite, dar nu o fascinau ci, din contră, o intriga agitaţia şi nepăsarea lumii care trecea pe lângă ea, cu acel aer de orăşean tipic, plictisit de propria-i viaţă. Pe acel Făt Frumos la care visase mai demult, îl zărise pentru câteva clipe zâmbindu-i, dar după cum aflase mai târziu, i-l suflase alta, chiar de sub ochii ei albaştrii şi plini de speranţă. Nu întelegea cum nimic nu se potrivea de la o vreme încoace. Totul era pe dos, iar puterea ei -la limită. Se aşteptase, ca de obicei, la lucruri măreţe, dar în schimb nu găsise decât superficialitate, răceală şi "comun". La facultate, peste tot în jurul ei, vedea bisericuţe pălăvrăgind despre ultimele reduceri, fumând ostentativ sau sorbindu-şi cafeaua şi bârfind despre X sau Y. Dar ea simţea că nu face parte din nici una dintre ele. Nu frecventa astfel de lăcaşuri "sfinte". La un moment dat, avea impresia că va claca, dar nu a fost aşa, spre surprinderea ei. Îşi dădea seama odată cu trecerea timpului că nu făcuse alegerea corectă, şi că trebuia să meargă de la bun început pe instinctul ei, care nu o înşelase niciodată, şi nu pe sfaturile "binevoitoare" ale lumii.
 "Ei bine, Anabelle, dacă ai intrat în horă, joacă! Sau vrei să te dai bătută deja, după doar două luni de încercări eşuate?". Ştia şi ea răspunsul. Oricât de imposibilă îi părea situaţia, pur şi simplu nu-i stătea în caracter să renunţe, să se dea atât de uşor învinsă, când nici măcar nu începuse lupta. Nu, se cunoştea mult prea bine ca să îşi dea seama că nu era acel gen de persoană slabă şi uşor de manipulat, că încă avea forţă şi convingeri pe care trebuie să le audă cineva, mai devreme sau mai târziu ... Ştia că ăsta e drumul ei, cel puţin deocamdată, şi că fără să vrea, era deja încadrată în peisaj ... doar că încă nu-şi dăduse seama de asta.

                   va urma...
 
 

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

 
Copyright © Frânturi de gânduri