Treceți la conținutul principal

Scrisoare unui necunoscut

Cât de repede trece timpul. Cât de mult se schimbă oamenii. Cât de reci devin relaţiile. Cât de îndepărtate sunt amintirile. Ceea ce s-a promis că va dura, s-a terminat de mult, şi toate, toate, au rămas în van. Degeaba. Fără speranţă sau vreun viitor. Acel "acum" a devenit cel  mai îndepărtat "a fost odată". 
Şi ştiu că, nu te gândeai să am vreodată dreptate, dar uite, vezi, ţi-am spus eu! E cel mai dur "ţi-am spus eu" de până acum, şi Doamne, ce-aş fi dat să n-am dreptate. Nu şi de data asta. Şi da, îmi pare rău, dar toate tâmpeniile care le spun acum, oricum nu mai au vre-un rost. Apropo, copacul ăla nefericit încă poartă urmele iubirii noastre. La fel şi inima mea. Proastă alegere, oricum. 
Vina? O avem amândoi. Nu te eschiva şi te rog, şterge-ţi rânjetul ăla tâmp de pe faţă. Rânjetul de care m-am îndrăgostit prosteşte, cândva. Dar, nu-mi pare rău. Ai meritat-o. Am meritat-o amândoi. Şi ce-a venit după, ne-a transformat complet. 
Sunt genul de momente, care te marchează. Clipe, minute, ore, zile după care, orice ai mai face, nu vei putea fi niciodată la fel cum erai înainte. Căci ţi-a pătruns în sânge, îi simţi gustul. O plăcere bolnavă îţi inundă trupul. Şi-ţi place. Vrei din ce în ce mai mult, ca un lup flămând care aleargă frenetic după prada sângerândă. Ştii că nu e bine, ştii că e interzis, dar e la fel ca şi un drog, care creează dependenţă. Intri într-un cerc vicios, dar adrenalina  pompează la cote maxime înăuntrul tău. Orice gând, orice trăire este amplificată de mii de ori. Şi da, nu ştii ce te loveşte decât, poate, prea târziu. Mult prea târziu. Şi când vezi că nisipul din clepsidră se scurge, iar ultima fărâmă stă să cadă, ai da orice pentru încă puţin. 
Să mai stai. Să mai stăm. Ne era bine, dar mult prea rău, în acelaşi timp. Când eram în beţia aromelor care îmi învăluiau simţurile, nimic nu mai conta. Nimeni şi nimic, doar tu. N-aveam nevoie de terapie de cuplu. Căci am găsit "formula magică" împreună şi am perfecţionat-o ani de-a rândul.  Intrasem într-un vid imens în care vedeam doar imaginea ta. Tu erai "luminiţa de la capătul tunelului" meu. Tu erai singurul reper care conta şi care mă ghida prin întuneric. Şi ca-ntr-un fel de déjà-vu, fiecare sărut, fiecare atingere se repetau iar, şi iar, şi iar...
Da, tu, cel cu rânjetul tâmp, cu tine vorbesc! Nu mă asculţi niciodată, ştiu. E ca şi când aş vorbi singură, dar, totuşi, îmi face bine.
Gata! Te eliberez. Mă eliberez. Ce începe trebuie să se şi încheie odată şi odată, ai uitat? Happy-end-urile sunt pentru tâmpiţi. Tu m-ai învăţat asta. Înteleg. Înţelegi. Sper. E pentru binele nostru ...
Până la adânci bătrâneţi, şi mai departe, mi-ai zis tu cândva ... şi te-am crezut. Am crezut, pentru că, deh, era un discurs frumos! Siropos, de prost gust şi cam ieftin, dar era al tău, special  făcut pentru mine.
 În sfârşit, căutările mele s-au încheiat. Am găsit partea lipsă a sufletului meu. După atât de mult timp mi-am dat seama că era la mine în toată această perioadă. Doar că, vorba aceea, aşa era menit să se întâmple. Am învăţat reciproc. Ne-am învăţat reciproc. A fost o călătorie ameţitoare. Dar, simt că am văzut destul. Că am experimentat destul. E timpul să plec din nou la drum. Ştii că urăsc plictiseala, nu? Şi, ce-i drept, e cam plictisitor pe aici de ceva vreme.  Aşa că, rămâi cu bine, om drag şi nu mă uita. 
Deşi am făcut-o amândoi, de mult ...

"O parte din mine încă aşteptă. O parte din mine încă mai crede. O parte din mine ai fost tu ..."


A.



Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Gânduri de Paşte

E atât de frumos afară. Lumină, culoare, viaţă, zumzet, freamăt. Uitasem cum e primăvara. Totul s-a îmbrăcat în straie noi, de sărbătoare. Poate că, fiind atât de ocupaţi cu cumpărăturile, agitaţia şi atmosfera stresantă de dinaintea sărbătorilor, de multe ori trecem pe lângă aceste minunate bijuterii, bucurii simple ale vieţii, mici surprize pe care ni le oferă natura. Astăzi, cel puţin pentru 5 minute, am descoperit ceea ce stătea de mult in faţa ochilor mei. Astăzi mi-am propus puţin timp pentru ... mine. Departe de agitaţia oraşului sau de lumea rea, de afară. Cândva sărbătorile aveau valori morale, ne învățau să fim mai buni, mai curați, mai milostivi, mai iertători. Acum ne-a rămas probabil doar timpul petrecut alături de cei dragi. Nu reușesc să găsesc locul iepurașului alături de un sacrificiu omenesc, precum nu găsesc locul urării "Paște fericit!". Sărbători Pascale pline de lumină și liniște sufletească! Prețuiți momentele petrecute alături de cei dragi, oferiţi-vă puţi…

Paradox

Mă simt oarecum ciudat să am din nou laptopul în fața mea, să pun lumea pe "mute" și să-mi descătușez gândurile, care nu mai au astâmpăr să iasă la lumină, să fie ascultate, scrise, citite.  E furtună afară. E furtună și în lumea sufletului meu. O furtună colorată de clipe, emoții, oameni, trăiri, care mai de care mai diferite. Stau în pat și mă gândesc la paradoxul vieții. Ciudate lucruri se întâmplă. Nu știu cum să le cataloghez altfel decât sunt: ciudate. Și când nu-mi dau seama de lucruri și de însemnătatea lor, încerc să le transpun în fraze. Mă sfidează bipolaritatea sufletului meu. E în ton cu paradoxul cotidian, pentru că nu se poate controla singur. Întâlnim oameni doar pentru a-i înlătura pe alții, stabilim conexiuni și formăm legături, doar pentru a dezbina altele, suntem fericiți, spre nefericirea altora, facem un bine, care este interpretat rău, oferim ca să ne fie luat înzecit înapoi, primim bani ca să îi dăm mai departe, avem vitrine pline și suflete goale, n…