Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări cu eticheta an nou

Im/posibilitate

An nou, viaţă nouă. "Pe dracu'!", îşi zise Anabelle. Se simţea la fel ca şi până atunci. Doar nu era să facă schimb de viaţă cu cineva, sau să ceară una de împrumut ca în jocurile alea stupide de pe net. Atunci da, ar putea spune că are o "viaţă nouă". Dar până să recurgă la astfel de gesturi extreme, îşi dădu cu uşurinţă seama că nimic nu se schimbase. Doar cifra din calendar. Ea e aceeaşi aeriană, cu vicii prea multe şi idealuri măreţe. Acelaşi copil cu suflet de "om mare". Iar zecile de cursuri împrăştiate prin toată camera vin încă o dată să-i confirme acest lucru: "O fi alt an, da's tot aceleaşi probleme", gândi ea, cu voce tare. Şi e blocată în acelaşi oraş sufocant, dar cu nişte examene în plus pe cap. Şi cu cele două restanţe care-i fac, parcă în ciudă, cu ochiul. Anul nou nu i-a adus, în schimb, nimic nou. Sărbătorile le-a petrecut în familie, gustând din nou bucuria copilăriei, atunci când venea Moşul şi-i aducea cadouri, i...

Despre 2010

Şi pentru că nu aveam ce face am dat o raită prin blogul Vanillei Moon  şi am dat peste o leapşă foarte drăguţă despre anul care tocmai s-a încheiat şi mi-am permis să o fur. Ca orice leapşă, fireşte, are şi regula ei: Totul începe cu:  CEA /cel  mai CEA /cel: Amintire din 2010 : Vara, prin august mai exact, la practică (cine ştie cunoşte) Învăţătură din 2010 : Să nu ai încredere nici măcar în cel mai bun prieten, căci chiar el te poate trăda. Cacealma din 2010 : Sincer nu cred că a fost vreo cacealma atât de crâncenă încât să fie menţionată. Dorinţă (îndeplinită sau nu) din 2010 : Îndeplinită - aceea ca şi eu şi familia mea să fim sănătoşi şi fericiţi. Banc (culme)  din 2010 : Într-o zi Alinuţa veni la mama ei, obosită după pregatirile pentru nunta sa şi o întreabă: - Mama cum îmi stă cu rochia de mireasă? - Foarte bine Alinuţa, dar nu crezi că ţi-ar trebui şi un mire? - Ştiam eu că am uitat ceva!     Zi din 2010 : Ziua mea - 6...