Frânturi de gânduri

Ce sunt eu? Un suflet cu o inimă mare şi o mie de vise. Doar o mie? Cred că sunt mult mai multe dar încerc să nu le număr. O superstiţie - să nu-ţi numeri visele pentru că nu se mai împlinesc. Tot ce ţine de suflet nu trebui e măsurat, nici în timp, nici în distanţă, suprafaţă, greutate sau orice unitate de măsură ar mai putea să existe. Sufletul există sau nu. Nu sunt suflete mari sau mici, sunt oameni care îşi pun sufletul pe tavă sau oameni care şi-l ascund. Îl ascund din teamă sau egoism. Eu mi-am închis visele. De ce? Pentru că sunt nişte copii naivi pe care oricine ar putea să-i ia acasă. De fapt, nu o să spun că le-am închis, doar le păstrez în siguranţă. Îmi place cum plutesc strălucitoare ca soarele de vară şi mă mândresc cu ele: am vise atât de frumoase! Nu aş putea spune că îmi aparţin. De fapt, visele nu aparţin cuiva anume. Ele sunt libere, zboară pe lânga noi şi ne fac cu ochiul: "Alege-mă pe mine să mă împlineşti!". Şi râzi de joacă lor nevinov

Am nevoie de un prieten. E unul din acele momente bulversante în care nu ştiu nici ce vreau să fac dar nici încotro mă îndrept. E unul din acele momente în care am nevoie disperată de un prieten, dar, nu îl găsesc. M-a uitat el, oare, sau doar se preface că jucăm vre-un joc de-a v-aţi ascunselea cu sentimentele? Nu ştiu, dar simt, că îi face plăcere. Simt că se distrează. Eu am uitat să râd, încă îl mai caut, dar s-a ascuns al naibii de bine ...  Am ajuns la concluzia că, oricât de mulţi prieteni virtuali aş avea, ei nu-mi ţin de cald şi nici nu mă ajută atunci când am nevoie de vreun sfat sau de-un ajutor. Ei nu-mi cunosc istoria, nici nevoile, dorinţele sau visele mele, aşa cum mi le ştiai tu cândva. Prietene, noi ne-am rătăcit, dar aș vrea să știi că oricând m-ai suna, oricând ai avea nevoie, eu te voi ajuta, pentru că m-am iertat, te-am iertat, am crescut și am învățat că oamenii importanți merită iertați. Am învăţat că oricât de bun îţi este un prieten, oricum te va r