Treceți la conținutul principal

Prietenul adevărat ... în timp se cunoaşte



Am nevoie de un prieten. E unul din acele momente bulversante în care nu ştiu nici ce vreau să fac dar nici încotro mă îndrept. E unul din acele momente în care am nevoie disperată de un prieten, dar, nu îl găsesc. M-a uitat el, oare, sau doar se preface că jucăm vre-un joc de-a v-aţi ascunselea cu sentimentele? Nu ştiu, dar simt, că îi face plăcere. Simt că se distrează. Eu am uitat să râd, încă îl mai caut, dar s-a ascuns al naibii de bine ... 
Am ajuns la concluzia că, oricât de mulţi prieteni virtuali aş avea, ei nu-mi ţin de cald şi nici nu mă ajută atunci când am nevoie de vreun sfat sau de-un ajutor. Ei nu-mi cunosc istoria, nici nevoile, dorinţele sau visele mele, aşa cum mi le ştiai tu cândva.
Prietene, noi ne-am rătăcit, dar aș vrea să știi că oricând m-ai suna, oricând ai avea nevoie, eu te voi ajuta, pentru că m-am iertat, te-am iertat, am crescut și am învățat că oamenii importanți merită iertați. Am învăţat că oricât de bun îţi este un prieten, oricum te va răni din când în când ... iar tu trebuie să-l ierţi pentru asta.
 Prietene, fiecare dintre noi urmăm drumuri diferite în viaţă, dar oriunde mergem, vom lua cu noi câte puţin unul de la altul, de pretutindeni.
Mereu ai nevoie de un prieten, aşa că ai grijă să îl ţii aproape, prietene!

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Paradox

Mă simt oarecum ciudat să am din nou laptopul în fața mea, să pun lumea pe "mute" și să-mi descătușez gândurile, care nu mai au astâmpăr să iasă la lumină, să fie ascultate, scrise, citite.  E furtună afară. E furtună și în lumea sufletului meu. O furtună colorată de clipe, emoții, oameni, trăiri, care mai de care mai diferite. Stau în pat și mă gândesc la paradoxul vieții. Ciudate lucruri se întâmplă. Nu știu cum să le cataloghez altfel decât sunt: ciudate. Și când nu-mi dau seama de lucruri și de însemnătatea lor, încerc să le transpun în fraze. Mă sfidează bipolaritatea sufletului meu. E în ton cu paradoxul cotidian, pentru că nu se poate controla singur. Întâlnim oameni doar pentru a-i înlătura pe alții, stabilim conexiuni și formăm legături, doar pentru a dezbina altele, suntem fericiți, spre nefericirea altora, facem un bine, care este interpretat rău, oferim ca să ne fie luat înzecit înapoi, primim bani ca să îi dăm mai departe, avem vitrine pline și suflete goale, ...

Scrisoare unui necunoscut

Cât de repede trece timpul. Cât de mult se schimbă oamenii. Cât de reci devin relaţiile. Cât de îndepărtate sunt amintirile. Ceea ce s-a promis că va dura, s-a terminat de mult, şi toate, toate, au rămas în van. Degeaba. Fără speranţă sau vreun viitor. Acel "acum" a devenit cel  mai îndepărtat "a fost odată".  Şi ştiu că, nu te gândeai să am vreodată dreptate, dar uite, vezi, ţi-am spus eu! E cel mai dur "ţi-am spus eu" de până acum, şi Doamne, ce-aş fi dat să n-am dreptate. Nu şi de data asta. Şi da, îmi pare rău, dar toate tâmpeniile care le spun acum, oricum nu mai au vre-un rost. Apropo, copacul ăla nefericit încă poartă urmele iubirii noastre. La fel şi inima mea. Proastă alegere, oricum.  Vina? O avem amândoi. Nu te eschiva şi te rog, şterge-ţi rânjetul ăla tâmp de pe faţă. Rânjetul de care m-am îndrăgostit prosteşte, cândva. Dar, nu-mi pare rău. Ai meritat-o. Am meritat-o amândoi. Şi ce-a venit după, ne-a transformat complet.  Sunt genul de m...

Un altfel de "Adio!"

"Gânduri zeci, împrăștiate prin fumul din cameră, așteaptă să fie culese, adunate cu cea mai adâncă grijă, sortate și puse undeva într-un loc anume, care să fie pentru o secundă, "locul lor". Dar nu pot să fac asta. Cel puțin nu acum. Plouă. Plouă rece și trist. Iar gândurile plouă și ele. Se scurg cu repeziciune și se transformă în lacrimi. Și nici locul nu mă ajută prea mult. Nici piesa de pe fundal, nici vremea de afară, nici decorul obosit de toamnă târzie. Nu mă ajută nici nopțile pierdute, nici alcoolul sau dragostea fugară, pierdută prin cearșafuri străine, în zori. Nimic. Poate acum un an, sau doi, era altfel. Eram altfel. Sau cel puțin așa mi s-a spus. Că m-am schimbat. Că m-ai schimbat. Nu știu dacă am vrut asta, dar ai reușit. Și a fost doar vina...nu a fost vina nimănui, de fapt. Circumstanțele. Soarta. Gândurile. Viața. Eu. Tu. Bad timing ar zice unii, prostie ar spune alții. Timp irosit între sentimente contradictorii. Distracții de-o clipă. Urmări d...