Frânturi de gânduri

Zeci de amintiri îmi răscolesc sufletul zbuciumat de pofte nebune îmbibate de alcool. Mi-am promis că nu o să mai scriu, dar singurătatea te îmbie la cele mai nebuneşti gesturi ... Prima amintire care îmi trece prin mintea bolnavă este, de pildă, una redată din zecile de poze care stau şi îmi zâmbesc frenetic din album. Curios faptul că, nu-mi pot aminti mare lucru din copilăria mea zbuciumată, care să mă ducă cu gândul la el ... plecarea lui, mi-a furat totodată şi copilăria. Oare de ce ajungem să apreciem mai mult persoanele care au plecat de lângă noi, decât atunci când sunt zi de zi alături? ... Nu ştiu. Nu mai am de mult lacrimi, am hotărat să nu port acel doliu fals, doar pentru că aşa fac alţii. Am purtat în schimb, un doliu al cuvintelor, iar negrul mi-a înceţoşat de mult gândurile. Doar eu ştiu ce simt, şi ce port în sufletul meu. De multe ori, nici nu mă gândesc la el, dar, sunt momente când orice lucru din cameră îmi aminteşte de ... cum era odată. Zile de naştere de c

Privesc cum plouă. În sfârşit după atât de mult timp plouă, parcă să ne aducă aminte că au mai rămas doar patru zile din vara, deja trecută. Numai patru zile până la începutul toamnei, cu toate schimbările care se produc odată cu venirea acestui anotimp. Cât de repede a trecut vara aceasta, parcă pe nesimţite. Iar eu stau şi mă gândesc întruna ce am făcut în vara care tocmai se încheie în faţa mea? Ce am făcut timp de trei luni de zile însorite? Nu am escaladat Himalaya, nu am vizitat Parisul, nu am prins nici măcar un răsărit de soare pe malurile mării,  nu am înotat cu delfinii, nu mi-am făcut enşpe mii de prieteni, nu am slăbit 15 kile etc. Şi da, acestea sunt lucruri pe care nu le-am făcut. Ceea ce am făcut este să rămân aceeaşi, zi de zi, aşa cum unii dintre voi poate mă cunosc. Nimic extraordinar sau ieşit din rutina zilnică. Aceaşi liceană cu visuri măreţe şi cu sufletul deschis. A trecut şi vara, fără să îmi aducă vreo noutate. Dar, poate e mai bine aşa. Acum, aştept cu ner

Luna îşi revarsă cărarea de argint peste apa mării, iar cerul senin pare imens, cu mii de stele, strălucind, una mai frumoasă ca cealaltă. Prin văzduh se simte o adiere plăcută, uşoară şi caldă. Noaptea a pus stăpânire pe tot, iar în depărtare se văd luminile plăpânde ale unor felinare. Dinspre oraş se aude doar zgomotul stins ale unor maşini întârziate. E linişte şi nu se mai aude nimic, în afară de valurile mării, care se unduiesc ameţitor de nisipul fin de pe mal. Este târziu şi toţi au adormit. Toţi, în afară de ea. La cât e de linişte afară, pe atât de multă gălăgie e în sufletul ei. Un adevărat război se dă în fiinţa ei blajină, fără apărare. Un amalgam de sentimente nespuse se amestecă şi dau să iasă pe dinafară. Lacrimile s-au uscat demult. Dar, la cât a plâns, făcea concurenţă mării, ale cărei valuri se spărgeau la picioarele ei, deunăzi. Îl iubea. El era motivul pentru care mai trăia, raza ei de soare din fiecare dimineaţă. Zâmbetul lui îi lumina întreaga zi. Când era

Iată-mă. Tot aici. A trecut aproape o lună din vacanţă, şi eu tot unde eram acum o lună(acasă) mă găsesc. Nimic extraordinar, sau ieşit din comun. Poate vă aşteptaţi să vă povestesc cum a fost în Bratislava. Şi da, vă povesteam cu mare plăcere, dacă mai mergeam. Ehh da, plan canceled, datorită unor probleme ... tehnice. Mai mult sau mai puţin. Nu cred că vreau să intru în mai multe detalii ... Oricum, cu planurile pentru Bratislava anulate, tot ceea ce mi-a rămas de făcut era să ... mă bucur în continuare de binemeritata vacanţă. Şi da, planuri erau destulee. Mai rămanea cheful şi starea necesară pentru a le şi îndeplini. That`s the problem. Am o lene de mă doareee. :)) Ce frumoasă e viaţa, cand leneveşti până pe la vreo 12-1, iar după aceea mai leneveşti puţin la umbră, cu o limonadă rece, o carte bună şi cu melodia preferată care se aude la radio. Iar seara, după atâta lucru, obosiţi dar cu mult chef de distracţie, merită să ieşim prin oraş, să stăm la o bârfă cu prieteni vechi,

Nu am mai scris demult. Am un chef nebun, câte ceva de povestit şi puţină plictiseală(oboseală) la bord, adunate de pe parcursul zilei. Mda, plictisită chit că e sâmbătă seara. Pentru majoritatea dintre voi distracţia abia acum începe, şi poate că nu o să citiţi "amintirile din copilărie" ale unei tipe de pe un blog obişnuit dar nu mă interesează. Vreau doar să scriu, un fel de recuperare a timpului stat departe de minunatul meu blog. :) Şi nu trebuie să mă judecaţi, pentru că, chiar nu am avut timp. Şi de data aceasta am motive solide şi foooarte plauzibile. :) Deci, să începem cu începutul. După o vacanţă bine meritată de paşte pe care mai mult am dormit-o, am avut şi două săptămâni de practică la hotelgermisara care s-au dovedit foarte interesante, cel puţin zilele petrecute la spa-ul hotelului şi cea de la recepţie, precum şi binemeritata zi petrecută la piscină. Oricum mult mai bine decât la ore. Aşa-i? :) Apooooi, după cum am menţionat şi în posturile anterioare

E atât de frumos afară. Lumină, culoare, viaţă, zumzet, freamăt. Uitasem cum e primăvara. Totul s-a îmbrăcat în straie noi, de sărbătoare. Poate că, fiind at ât de ocupaţi cu cumpărăturile, agitaţia şi atmosfera stresantă de dinaintea sărbătorilor, de multe ori trecem pe lângă aceste minunate bijuterii, bucurii simple ale vieţii, mici surprize pe care ni le oferă natura. Astăzi, cel puţin pentru 5 minute, am descoperit ceea ce stătea de mult in faţa ochilor mei. Astăzi mi-am propus puţin timp pentru ... mine. Departe de agitaţia oraşului sau de lumea rea, de afară. Cândva sărbătorile aveau valori morale, ne învățau să fim mai buni, mai curați, mai milostivi, mai iertători. Acum ne-a rămas probabil doar timpul petrecut alături de cei dragi. Nu reușesc să găsesc locul iepurașului alături de un sacrificiu omenesc, precum nu găsesc locul urării "Paște fericit!". Sărbători Pascale pline de lumină și liniște sufletească! Prețuiți momentele petrecute alături de ce

Pe parcursul lunii februarie în perioada 22-29, împreună cu 3 profesoare si cu încă 4 colegi, am participat la frumoasa experienţă numită BARCELONA, din cadrul proiectului European Multilateral Comenius „Building Europe Together”. Au participat de asemenea, ţări precum Turcia, Portugalia, Cehia şi Polonia.  La început nici măcar nu realizam, dar treptat-treptat, mi-am dat seama: plec în Barcelona! Eram la prima mea experienţă de acest gen şi nu ştiam la ce să mă aştept. Necunoscutul îmi stătea înainte, gata să fie descoperit şi explorat. După un drum de peste 10 ore, obosiţi, dar plini de curiozitate, am ajuns în sf â rşit pe Aeroportul Barcelonei, unde am fost aşteptaţi de Joan, unul dintre profesorii coordonatori, care ne-a însoţit p â nă la Institutul Sant Andreu, unde am fost înt â mpinaţi de elevii, de fapt „gazdele”, iar mai apoi prietenii noştri.  A doua zi am participat la toate orele de curs si am observat un mod de predare puţin mai diferit de al nostru şi poate făr

5, 4, 3, 2, 1 : "La mulţi ani 2012!". Artificii frumoase, dar puţine (ca deh' e criza, domle' !). Şi? Tot frumoase rămân! 2012 = sfarşitul lumii? Nu şi pentru mine! Poate tot nu vom ieşi din criză, poate se mai fac încă vreo 10-20 km. de autostradă, poate Udrea va mai inaugura câteva telecabine, telegondole ş.a. (care peste cateva zile nu mai funcţionează), poate nea' Gigi încă va mai număra oile şi va împărţi suta de Euro pe la toate colţurile ... poate. Şi ce? Cred că cineva, în timp ce eu adormeam în zorii zilei mi-a pus ochelarii cu lentile roz, căci nu ştiu de ce, dar, doar aşa văd eu lumea astăzi. Şi nu, nu e de la cele câteva pahare de vin în plus de aseară. :) Dar, ştiţi cum se zice, cum te simţi în prima zi din an, aşa te vei simţi tot anul. Şi, Doamne ajută!, mă simt ... de milioaneee! Până şi durerea de cap de aseară mi-a trecut, ca prin minune! Am lăsat tot ce era rău undeva departe. Toate durerile, supărările şi dezamăgirile le-am lăsat la pragu