Treceți la conținutul principal

Eu seara nu dorm :)


Iată-mă. Tot aici. A trecut aproape o lună din vacanţă, şi eu tot unde eram acum o lună(acasă) mă găsesc. Nimic extraordinar, sau ieşit din comun.
Poate vă aşteptaţi să vă povestesc cum a fost în Bratislava. Şi da, vă povesteam cu mare plăcere, dacă mai mergeam. Ehh da, plan canceled, datorită unor probleme ... tehnice. Mai mult sau mai puţin. Nu cred că vreau să intru în mai multe detalii ...
Oricum, cu planurile pentru Bratislava anulate, tot ceea ce mi-a rămas de făcut era să ... mă bucur în continuare de binemeritata vacanţă. Şi da, planuri erau destulee. Mai rămanea cheful şi starea necesară pentru a le şi îndeplini. That`s the problem. Am o lene de mă doareee. :))
Ce frumoasă e viaţa, cand leneveşti până pe la vreo 12-1, iar după aceea mai leneveşti puţin la umbră, cu o limonadă rece, o carte bună şi cu melodia preferată care se aude la radio. Iar seara, după atâta lucru, obosiţi dar cu mult chef de distracţie, merită să ieşim prin oraş, să stăm la o bârfă cu prieteni vechi, să mergem la o terasă plină cu vise, să râdem şi să retrăim momente de mult uitate. Căci, vorba melodiei, "eu vara/seara nu dorm". :)
În asta constă, până acum mirifica mea vacanţă, căci, ce aş putea să fac într-un mic orăşel ca, Simeria?
Eventual, să dau o raită până la mare. Probabil.
Oricum e ultima vacanţă cu atât de multă lejereală, căci la anul pe pe vremea asta sunt deja cu BAC-ul dat(şi luat, sper) şi pe fugă cu înscrierea la viitoarea mea facultă. Unde? Care? Întrebări la care şi eu aş vrea să-mi răspund. :) Dar, mai am timp de meditat destul până atunci, oricum mai e un an întreg, ce dracu'? :)
Ultimul an cu ai mei colegi. Un an greu, dar în care vom profita de fiecare moment petrecut împreună.
Şi înainte să cad în butoiaşul cu melancolie, eu vă las, căci v-am plictisit destul. :)
O vacanţă cât mai frumoasă vă doresc tuturor! Ne auzim curând.




Comentarii

  1. Aceeasi stare de leneveala este si la mine, nu am chef de absolut nimic. Ma trezesc dimineata intrebandu-ma ce am de facut si imi dau seama ca nu am nimic de facut. O sa fac cumva sa imi umplu si eu timpul cu ceva, eventual un job.

    RăspundețiȘtergere
  2. Da e bine să ai un job, din acest punct de vedere. :) M-am gandit să-mi iau şi eu unul, măcar pe perioada verii, dar m-am răzgandit. :)
    Oricum chiar dacă la prima vedere pare ca nu ai nimic de făcut, mereu se iveşte cate ceva la orizont. :)

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Scrisoare unui necunoscut

Cât de repede trece timpul. Cât de mult se schimbă oamenii. Cât de reci devin relaţiile. Cât de îndepărtate sunt amintirile. Ceea ce s-a promis că va dura, s-a terminat de mult, şi toate, toate, au rămas în van. Degeaba. Fără speranţă sau vreun viitor. Acel "acum" a devenit cel  mai îndepărtat "a fost odată".  Şi ştiu că, nu te gândeai să am vreodată dreptate, dar uite, vezi, ţi-am spus eu! E cel mai dur "ţi-am spus eu" de până acum, şi Doamne, ce-aş fi dat să n-am dreptate. Nu şi de data asta. Şi da, îmi pare rău, dar toate tâmpeniile care le spun acum, oricum nu mai au vre-un rost. Apropo, copacul ăla nefericit încă poartă urmele iubirii noastre. La fel şi inima mea. Proastă alegere, oricum.  Vina? O avem amândoi. Nu te eschiva şi te rog, şterge-ţi rânjetul ăla tâmp de pe faţă. Rânjetul de care m-am îndrăgostit prosteşte, cândva. Dar, nu-mi pare rău. Ai meritat-o. Am meritat-o amândoi. Şi ce-a venit după, ne-a transformat complet.  Sunt genul de m

Paradox

Mă simt oarecum ciudat să am din nou laptopul în fața mea, să pun lumea pe "mute" și să-mi descătușez gândurile, care nu mai au astâmpăr să iasă la lumină, să fie ascultate, scrise, citite.  E furtună afară. E furtună și în lumea sufletului meu. O furtună colorată de clipe, emoții, oameni, trăiri, care mai de care mai diferite. Stau în pat și mă gândesc la paradoxul vieții. Ciudate lucruri se întâmplă. Nu știu cum să le cataloghez altfel decât sunt: ciudate. Și când nu-mi dau seama de lucruri și de însemnătatea lor, încerc să le transpun în fraze. Mă sfidează bipolaritatea sufletului meu. E în ton cu paradoxul cotidian, pentru că nu se poate controla singur. Întâlnim oameni doar pentru a-i înlătura pe alții, stabilim conexiuni și formăm legături, doar pentru a dezbina altele, suntem fericiți, spre nefericirea altora, facem un bine, care este interpretat rău, oferim ca să ne fie luat înzecit înapoi, primim bani ca să îi dăm mai departe, avem vitrine pline și suflete goale,

Supradoză de iubire

  Când vine vorba de tine, mintea mea e ca un peron pe care vii si de pe care pleci.   Ştii senzaţia aia pe care o ai când mergi prima oară cu trenul? Fiecare peisaj, banal poate, pentru un om ce merge mereu cu trenul, ţi se pare o surpriză pentru retină. Te minunezi la fiecare petice de oraş văzut din depărtare. Aşa te iubesc eu. Fiecare trăsătură ce îţi aparţine o observ şi o iubesc, iar fiecare defect îl critic în minte şi îl preţuiesc...pentru că e al tău.   Păcat că ţie îţi place să iei mereu alt tren. Păcat că eu am fost doar o staţie, un popas neînsemnat.   Aş vrea să mă urăşti. Să mă urăşti atât de mult încât chipul meu să te scârbească, să mă urăşti când mă auzi vorbind, să mă priveşti cu ură, să îmi arăţi prin limbajul corpului tău cât de mult îmi deteşti prezenţa. Aş vrea să mă urăşti la fel de mult ca pe cea mai urâtă amintire a ta, să mă vrei într-o continuă suferinţă. Prefer ura ta profundă decât indiferenţa. Parcă dintre toate stările sufleteşti, indiferenţa faţă