Treceți la conținutul principal

Semne de întrebare

A trecut mult timp de când am iubit prima oară. Mă întreb dacă nu cumva, prima iubire este de fiecare dată când ne îndrăgostim. Este o "primă dată", dar totuşi diferită. Cine să fi fost? Băieţelul de la grădiniţă care mă ţinea de mână şi îmi aducea bomboane, sau tânărul care pur şi simplu m-a fermecat în timpul adolescenţei?
Când am iubit prima oară nu a fost de la început o iubire reciprocă. Dar am simţit că el este cel care va dori să mă completeze şi să mă înveţe să iubesc cu adevărat. Totul parcă s-ar fi întâmplat în urmă cu câteva zile şi nu în urmă cu mai mulţi ani. Viaţa mea este învăluită de o magie care mă face să mă simt o persoana unică. Nu-mi mai trebuia nimic, aveam totul, îl aveam pe el. Acum îmi dau seama ce copil eram şi într-un fel sunt invidioasă pe unele sentimente de atunci, pe unele trăiri care îmi făceau inima să-mi tresalte de fericire. Numai cu zâmbetul lui îmi lumina întreaga zi şi nimic nu m-ar fi făcut să mă simt rău. Sunt sentimente din adolescenţă, sentimente pe care nu le voi uita niciodată şi nici nu-mi doresc să le uit. Fac parte din viaţa mea, fie ele bune sau rele, m-au ajutat să mă maturizez şi să înţeleg iubirea din mai multe puncte de vedere.
Trăiesc şi acum momentele în care mă ambiționam să fiu văzută de el, să intru în vorbă cu el. Vorbeam zilnic, doar să apuce să mă cunoască şi să mă placă cu adevărat. Totul s-a împletit într-o frumoasă poveste de dragoste, dar care, din păcate, nu a durat decât câţiva ani. Acea primă dragoste nu mai e acum. Cu toate acestea iubesc iar, deşi am crezut că acest lucru nu va mai fi posibil. Este o altfel de dragoste, una nouă, specială în felul ei, într-un fel o pot numi "prima iubire". Nu leg o perioadă, o zi anume de EL, am legat totul, poate prea multe ... Cred că cel mai frumos vis al meu era să rămân cu el pentru totdeauna ... chiar dacă a fost doar un vis.
Cred în continuare că niciodată nu e prea târziu pentru o primă iubire.
Prima iubire te marchează, dar te şi pregăteşte pentru următoarele relaţii.
Nu va rămâne doar o simplă iubire, acele emoţii ale revederii te vor încerca de multe ori. Este important felul în care iubirea a apărut şi ce s-a întâmplat între tine şi el. Iubirea vine şi pleacă fără să anunţe. Nu poţi fi pregătit pentru o nouă iubire sau pentru despărţire. Sfârşitul primei iubiri nu este sfârşitul sentimentelor tale.
Fiţi siguri însă, de un lucru: prima iubire nu se uită niciodată.

                  

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Gânduri de Paşte

E atât de frumos afară. Lumină, culoare, viaţă, zumzet, freamăt. Uitasem cum e primăvara. Totul s-a îmbrăcat în straie noi, de sărbătoare. Poate că, fiind at ât de ocupaţi cu cumpărăturile, agitaţia şi atmosfera stresantă de dinaintea sărbătorilor, de multe ori trecem pe lângă aceste minunate bijuterii, bucurii simple ale vieţii, mici surprize pe care ni le oferă natura. Astăzi, cel puţin pentru 5 minute, am descoperit ceea ce stătea de mult in faţa ochilor mei. Astăzi mi-am propus puţin timp pentru ... mine. Departe de agitaţia oraşului sau de lumea rea, de afară. Cândva sărbătorile aveau valori morale, ne învățau să fim mai buni, mai curați, mai milostivi, mai iertători. Acum ne-a rămas probabil doar timpul petrecut alături de cei dragi. Nu reușesc să găsesc locul iepurașului alături de un sacrificiu omenesc, precum nu găsesc locul urării "Paște fericit!". Sărbători Pascale pline de lumină și liniște sufletească! Prețuiți momentele petrecute alături de ce

Scrisoare unui necunoscut

Cât de repede trece timpul. Cât de mult se schimbă oamenii. Cât de reci devin relaţiile. Cât de îndepărtate sunt amintirile. Ceea ce s-a promis că va dura, s-a terminat de mult, şi toate, toate, au rămas în van. Degeaba. Fără speranţă sau vreun viitor. Acel "acum" a devenit cel  mai îndepărtat "a fost odată".  Şi ştiu că, nu te gândeai să am vreodată dreptate, dar uite, vezi, ţi-am spus eu! E cel mai dur "ţi-am spus eu" de până acum, şi Doamne, ce-aş fi dat să n-am dreptate. Nu şi de data asta. Şi da, îmi pare rău, dar toate tâmpeniile care le spun acum, oricum nu mai au vre-un rost. Apropo, copacul ăla nefericit încă poartă urmele iubirii noastre. La fel şi inima mea. Proastă alegere, oricum.  Vina? O avem amândoi. Nu te eschiva şi te rog, şterge-ţi rânjetul ăla tâmp de pe faţă. Rânjetul de care m-am îndrăgostit prosteşte, cândva. Dar, nu-mi pare rău. Ai meritat-o. Am meritat-o amândoi. Şi ce-a venit după, ne-a transformat complet.  Sunt genul de m

Paradox

Mă simt oarecum ciudat să am din nou laptopul în fața mea, să pun lumea pe "mute" și să-mi descătușez gândurile, care nu mai au astâmpăr să iasă la lumină, să fie ascultate, scrise, citite.  E furtună afară. E furtună și în lumea sufletului meu. O furtună colorată de clipe, emoții, oameni, trăiri, care mai de care mai diferite. Stau în pat și mă gândesc la paradoxul vieții. Ciudate lucruri se întâmplă. Nu știu cum să le cataloghez altfel decât sunt: ciudate. Și când nu-mi dau seama de lucruri și de însemnătatea lor, încerc să le transpun în fraze. Mă sfidează bipolaritatea sufletului meu. E în ton cu paradoxul cotidian, pentru că nu se poate controla singur. Întâlnim oameni doar pentru a-i înlătura pe alții, stabilim conexiuni și formăm legături, doar pentru a dezbina altele, suntem fericiți, spre nefericirea altora, facem un bine, care este interpretat rău, oferim ca să ne fie luat înzecit înapoi, primim bani ca să îi dăm mai departe, avem vitrine pline și suflete goale,