A trecut mult timp de când am iubit prima oară. Mă întreb dacă nu cumva, prima iubire este de fiecare dată când ne îndrăgostim. Este o "primă dată", dar totuşi diferită. Cine să fi fost? Băieţelul de la grădiniţă care mă ţinea de mână şi îmi aducea bomboane, sau tânărul care pur şi simplu m-a fermecat în timpul adolescenţei?
Când am iubit prima oară nu a fost de la început o iubire reciprocă. Dar am simţit că el este cel care va dori să mă completeze şi să mă înveţe să iubesc cu adevărat. Totul parcă s-ar fi întâmplat în urmă cu câteva zile şi nu în urmă cu mai mulţi ani. Viaţa mea este învăluită de o magie care mă face să mă simt o persoana unică. Nu-mi mai trebuia nimic, aveam totul, îl aveam pe el. Acum îmi dau seama ce copil eram şi într-un fel sunt invidioasă pe unele sentimente de atunci, pe unele trăiri care îmi făceau inima să-mi tresalte de fericire. Numai cu zâmbetul lui îmi lumina întreaga zi şi nimic nu m-ar fi făcut să mă simt rău. Sunt sentimente din adolescenţă, sentimente pe care nu le voi uita niciodată şi nici nu-mi doresc să le uit. Fac parte din viaţa mea, fie ele bune sau rele, m-au ajutat să mă maturizez şi să înţeleg iubirea din mai multe puncte de vedere.
Trăiesc şi acum momentele în care mă ambiționam să fiu văzută de el, să intru în vorbă cu el. Vorbeam zilnic, doar să apuce să mă cunoască şi să mă placă cu adevărat. Totul s-a împletit într-o frumoasă poveste de dragoste, dar care, din păcate, nu a durat decât câţiva ani. Acea primă dragoste nu mai e acum. Cu toate acestea iubesc iar, deşi am crezut că acest lucru nu va mai fi posibil. Este o altfel de dragoste, una nouă, specială în felul ei, într-un fel o pot numi "prima iubire". Nu leg o perioadă, o zi anume de EL, am legat totul, poate prea multe ... Cred că cel mai frumos vis al meu era să rămân cu el pentru totdeauna ... chiar dacă a fost doar un vis.
Cred în continuare că niciodată nu e prea târziu pentru o primă iubire.
Prima iubire te marchează, dar te şi pregăteşte pentru următoarele relaţii.
Nu va rămâne doar o simplă iubire, acele emoţii ale revederii te vor încerca de multe ori. Este important felul în care iubirea a apărut şi ce s-a întâmplat între tine şi el. Iubirea vine şi pleacă fără să anunţe. Nu poţi fi pregătit pentru o nouă iubire sau pentru despărţire. Sfârşitul primei iubiri nu este sfârşitul sentimentelor tale.
Fiţi siguri însă, de un lucru: prima iubire nu se uită niciodată.

Scrii foarte frumos, felicitari!
RăspundețiȘtergereTe voi adauga in blogroll.
Multumesc . :)
RăspundețiȘtergereFrumoase ganduri,scrii foarte frumos,bravo
RăspundețiȘtergereMultumesc , asemeni ! :)
RăspundețiȘtergere