Frânturi de gânduri

Afară ninge. Toată lumea scrie despre asta pe Facebook sau îşi face poze prin zăpada pe jumătate mocirlită. În mod normal chestia asta mă enerva la maxim. Mereu, dar nu şi azi. Astăzi mi se pare un lucru special: că ninge chiar de ziua mea. Acum 19 ani, chiar in aceste momente, ningea. Dar mult mai puternic, mult mai curat şi fără de prihană. În timp, parcă până şi zăpada s-a încărcat cu grijile, necazurile, problemele, ranchiuna şi ura oamenilor, prefăcându-se dintr-un alb imaculat într-un gri înceţoşat ... Eii, oricum ar fi, azi mai îmbătrânesc puţin. Şi nu vreau asta! Vreau să rămân mereu cu ai mei 18 ani. Nu ştiu, dar 18 mi se pare o cifră magică, plină de însemnătate, plină de amintiri frumoase, timpul când poţi fi cine vrei tu, fără să mai dai socoteală "oamenilor mari", devenind tu, la rândul tău, un "om mare". Timpul când visezi cu ochii deschişi, dar poţi să-ţi şi duci la îndeplinire visele. Eu încă nu am reuşit să fac asta în totalitate şi simt că îi su...

Zeci de amintiri îmi răscolesc sufletul zbuciumat de pofte nebune îmbibate de alcool. Mi-am promis că nu o să mai scriu, dar singurătatea te îmbie la cele mai nebuneşti gesturi ... Prima amintire care îmi trece prin mintea bolnavă este, de pildă, una redată din zecile de poze care stau şi îmi zâmbesc frenetic din album. Curios faptul că, nu-mi pot aminti mare lucru din copilăria mea zbuciumată, care să mă ducă cu gândul la el ... plecarea lui, mi-a furat totodată şi copilăria. Oare de ce ajungem să apreciem mai mult persoanele care au plecat de lângă noi, decât atunci când sunt zi de zi alături? ... Nu ştiu. Nu mai am de mult lacrimi, am hotărat să nu port acel doliu fals, doar pentru că aşa fac alţii. Am purtat în schimb, un doliu al cuvintelor, iar negrul mi-a înceţoşat de mult gândurile. Doar eu ştiu ce simt, şi ce port în sufletul meu. De multe ori, nici nu mă gândesc la el, dar, sunt momente când orice lucru din cameră îmi aminteşte de ... cum era odată. Zile de naştere de c...

Nu am mai trecut de ceva timp pe aici, prin minunatul meu blog. :) De fapt, la moleşeala de afară sunt în plină pană de idei. Şi nu cred că vreţi să vă plictisesc cu banalităţi. A trecut şi 6 Decembrie şi odată cu această zi, şi ziua mea. Nu ştiu dacă mă simt mai mare/matură/responsabilă/cuminte decât cu un an în urmă. Poate cu timpul .... Dar nu, încă sunt un mic copil răsfăţat, chiar dacă uneori nu vreau să recunosc asta, cam aşa este. Până la anu` poate ... poate. Crăciunul e de mult instalat, dacă nu în suflete şi în calendar, cel puţin în magazine, această adevarată "campanie" a Crăciunului făcându-şi simţită prezenţa încă de la finele lui octombrie. Dar, cu toate acestea, e frumos să vezi că de fapt, toată această "Crăciuneală" durează mai mult decât ar trebui, pentru că, de ce nu, induce un sentiment mult mai puternic al acestei sărbători. E atât de superb oraşul acoperit de mii de lumini, vitrinele magazinelor pline ochi, "Leru-i, Ler" auzin...

Mi-e dor de un altfel de octombrie, de un octombrie îndepartat, lăsat de mult în urmă. Mi-e dor de strada copilăriei mele. Mi-e dor de primii ani de şcoală, atunci când încă nu ştiam prea multe, dar credeam că ştim totul. Mi-e dor de clasa întâi, atunci când tot ceea ce trebuia să ştim erau cele câteva culori, cifrele de la 1 la 10 şi primele litere ale alfabetului. Mi-e dor de doamna învăţătoare şi de colegii cu care strângeam castanele din curtea şcolii, unui octombrie "altfel". Mi-e dor de frunzele roşietice care, parcă nu mai sunt la fel. Mi-e dor de prietenii vechi din generală. Mi-e dor de "baba oarba" şi nelipsitul elastic. Mi-e dor de prima iubire legată la un joc "de-a va-ţi ascunselea". Mi-e dor de un octombrie îndepărtat, cu aromă de nuci, mere coapte, gutui şi must. Mi-e dor de pachetele cu mancare puse de mama, pe care de multe ori, le aduceam acasa şi preferam să-mi cumpăr nişte chipsuri oribile, dar pe atunci, o delicatesă. Mi-e ...