Treceți la conținutul principal

Forever 18

Afară ninge. Toată lumea scrie despre asta pe Facebook sau îşi face poze prin zăpada pe jumătate mocirlită. În mod normal chestia asta mă enerva la maxim. Mereu, dar nu şi azi. Astăzi mi se pare un lucru special: că ninge chiar de ziua mea. Acum 19 ani, chiar in aceste momente, ningea. Dar mult mai puternic, mult mai curat şi fără de prihană. În timp, parcă până şi zăpada s-a încărcat cu grijile, necazurile, problemele, ranchiuna şi ura oamenilor, prefăcându-se dintr-un alb imaculat într-un gri înceţoşat ...
Eii, oricum ar fi, azi mai îmbătrânesc puţin. Şi nu vreau asta! Vreau să rămân mereu cu ai mei 18 ani. Nu ştiu, dar 18 mi se pare o cifră magică, plină de însemnătate, plină de amintiri frumoase, timpul când poţi fi cine vrei tu, fără să mai dai socoteală "oamenilor mari", devenind tu, la rândul tău, un "om mare". Timpul când visezi cu ochii deschişi, dar poţi să-ţi şi duci la îndeplinire visele. Eu încă nu am reuşit să fac asta în totalitate şi simt că îi sunt datoare vârstei de 18. Vreau să mai stau puţin aici, să nu trec mai departe până nu reuşesc TOT ce mi-am propus. Acum şi aici: la pragul de 18.
A fost un an bun, totuşi. Dacă mă întrebai anul trecut pe vremea asta, cam unde o să fiu peste un an, ce o să fac şi cine voi deveni, mai mult ca sigur nu aveam nici o idee. Spontaneitatea asta mă omoară. Oare de ce nu reuşesc să fiu şi eu un om ca toţi ceilalţi: fad, lipsit de culoare, cu idei preconcepute, dictate de mămica şi tăticu', pentru că deh!: "Aşa e mai bine, maică!". Dar sincer, mă bucur că nu sunt acel fel de persoană. Nici nu aş fi putut să fiu altfel, pentru că ... aşa sunt eu. Un suflet sensibil într-o lume aglomerată, care nu mai are timp să-şi tragă sufletul. Dar mă simt bine aşa: liberă, originală, egoistă, acidă, nonconformistă, spontană, o pată de culoare care înveseleşte peisajul urban, moleşit de prea multă obişnuinţă.
Am reuşit să fac multe din ceea ce mi-am propus: am luat cu bine BAC-ul, am intrat la facultă' şi am început cu dreptul viaţa într-un oraş mare, departe de cei dragi. Mi-am făcut prieteni, am râs, m-am poticnit de obstacole pe care, mai apoi, le-am trecut, am învăţat, m-am adaptat, m-am redescoperit, m-am bucurat: AM TRĂIT! Şi vreau să beau pentru asta, azi!
Beau şi pentru prietenii mei vechi care nu m-au uitat nici astăzi. Beau pentru familie. Beau pentru iubire. Beau pentru viaţă. Beau pentru viitor şi mai ales, beau pentru 18. Pentru că încă vreau să rămân aici ... să fiu forever 18.

Etichete:

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Scrisoare unui necunoscut

Cât de repede trece timpul. Cât de mult se schimbă oamenii. Cât de reci devin relaţiile. Cât de îndepărtate sunt amintirile. Ceea ce s-a promis că va dura, s-a terminat de mult, şi toate, toate, au rămas în van. Degeaba. Fără speranţă sau vreun viitor. Acel "acum" a devenit cel  mai îndepărtat "a fost odată".  Şi ştiu că, nu te gândeai să am vreodată dreptate, dar uite, vezi, ţi-am spus eu! E cel mai dur "ţi-am spus eu" de până acum, şi Doamne, ce-aş fi dat să n-am dreptate. Nu şi de data asta. Şi da, îmi pare rău, dar toate tâmpeniile care le spun acum, oricum nu mai au vre-un rost. Apropo, copacul ăla nefericit încă poartă urmele iubirii noastre. La fel şi inima mea. Proastă alegere, oricum.  Vina? O avem amândoi. Nu te eschiva şi te rog, şterge-ţi rânjetul ăla tâmp de pe faţă. Rânjetul de care m-am îndrăgostit prosteşte, cândva. Dar, nu-mi pare rău. Ai meritat-o. Am meritat-o amândoi. Şi ce-a venit după, ne-a transformat complet.  Sunt genul de m
Trimiteți un comentariu
Citiți mai multe

Paradox

Mă simt oarecum ciudat să am din nou laptopul în fața mea, să pun lumea pe "mute" și să-mi descătușez gândurile, care nu mai au astâmpăr să iasă la lumină, să fie ascultate, scrise, citite.  E furtună afară. E furtună și în lumea sufletului meu. O furtună colorată de clipe, emoții, oameni, trăiri, care mai de care mai diferite. Stau în pat și mă gândesc la paradoxul vieții. Ciudate lucruri se întâmplă. Nu știu cum să le cataloghez altfel decât sunt: ciudate. Și când nu-mi dau seama de lucruri și de însemnătatea lor, încerc să le transpun în fraze. Mă sfidează bipolaritatea sufletului meu. E în ton cu paradoxul cotidian, pentru că nu se poate controla singur. Întâlnim oameni doar pentru a-i înlătura pe alții, stabilim conexiuni și formăm legături, doar pentru a dezbina altele, suntem fericiți, spre nefericirea altora, facem un bine, care este interpretat rău, oferim ca să ne fie luat înzecit înapoi, primim bani ca să îi dăm mai departe, avem vitrine pline și suflete goale,
Trimiteți un comentariu
Citiți mai multe

Supradoză de iubire

  Când vine vorba de tine, mintea mea e ca un peron pe care vii si de pe care pleci.   Ştii senzaţia aia pe care o ai când mergi prima oară cu trenul? Fiecare peisaj, banal poate, pentru un om ce merge mereu cu trenul, ţi se pare o surpriză pentru retină. Te minunezi la fiecare petice de oraş văzut din depărtare. Aşa te iubesc eu. Fiecare trăsătură ce îţi aparţine o observ şi o iubesc, iar fiecare defect îl critic în minte şi îl preţuiesc...pentru că e al tău.   Păcat că ţie îţi place să iei mereu alt tren. Păcat că eu am fost doar o staţie, un popas neînsemnat.   Aş vrea să mă urăşti. Să mă urăşti atât de mult încât chipul meu să te scârbească, să mă urăşti când mă auzi vorbind, să mă priveşti cu ură, să îmi arăţi prin limbajul corpului tău cât de mult îmi deteşti prezenţa. Aş vrea să mă urăşti la fel de mult ca pe cea mai urâtă amintire a ta, să mă vrei într-o continuă suferinţă. Prefer ura ta profundă decât indiferenţa. Parcă dintre toate stările sufleteşti, indiferenţa faţă
Trimiteți un comentariu
Citiți mai multe