Treceți la conținutul principal

Forever 18

Afară ninge. Toată lumea scrie despre asta pe Facebook sau îşi face poze prin zăpada pe jumătate mocirlită. În mod normal chestia asta mă enerva la maxim. Mereu, dar nu şi azi. Astăzi mi se pare un lucru special: că ninge chiar de ziua mea. Acum 19 ani, chiar in aceste momente, ningea. Dar mult mai puternic, mult mai curat şi fără de prihană. În timp, parcă până şi zăpada s-a încărcat cu grijile, necazurile, problemele, ranchiuna şi ura oamenilor, prefăcându-se dintr-un alb imaculat într-un gri înceţoşat ...
Eii, oricum ar fi, azi mai îmbătrânesc puţin. Şi nu vreau asta! Vreau să rămân mereu cu ai mei 18 ani. Nu ştiu, dar 18 mi se pare o cifră magică, plină de însemnătate, plină de amintiri frumoase, timpul când poţi fi cine vrei tu, fără să mai dai socoteală "oamenilor mari", devenind tu, la rândul tău, un "om mare". Timpul când visezi cu ochii deschişi, dar poţi să-ţi şi duci la îndeplinire visele. Eu încă nu am reuşit să fac asta în totalitate şi simt că îi sunt datoare vârstei de 18. Vreau să mai stau puţin aici, să nu trec mai departe până nu reuşesc TOT ce mi-am propus. Acum şi aici: la pragul de 18.
A fost un an bun, totuşi. Dacă mă întrebai anul trecut pe vremea asta, cam unde o să fiu peste un an, ce o să fac şi cine voi deveni, mai mult ca sigur nu aveam nici o idee. Spontaneitatea asta mă omoară. Oare de ce nu reuşesc să fiu şi eu un om ca toţi ceilalţi: fad, lipsit de culoare, cu idei preconcepute, dictate de mămica şi tăticu', pentru că deh!: "Aşa e mai bine, maică!". Dar sincer, mă bucur că nu sunt acel fel de persoană. Nici nu aş fi putut să fiu altfel, pentru că ... aşa sunt eu. Un suflet sensibil într-o lume aglomerată, care nu mai are timp să-şi tragă sufletul. Dar mă simt bine aşa: liberă, originală, egoistă, acidă, nonconformistă, spontană, o pată de culoare care înveseleşte peisajul urban, moleşit de prea multă obişnuinţă.
Am reuşit să fac multe din ceea ce mi-am propus: am luat cu bine BAC-ul, am intrat la facultă' şi am început cu dreptul viaţa într-un oraş mare, departe de cei dragi. Mi-am făcut prieteni, am râs, m-am poticnit de obstacole pe care, mai apoi, le-am trecut, am învăţat, m-am adaptat, m-am redescoperit, m-am bucurat: AM TRĂIT! Şi vreau să beau pentru asta, azi!
Beau şi pentru prietenii mei vechi care nu m-au uitat nici astăzi. Beau pentru familie. Beau pentru iubire. Beau pentru viaţă. Beau pentru viitor şi mai ales, beau pentru 18. Pentru că încă vreau să rămân aici ... să fiu forever 18.

Etichete:

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Gânduri de Paşte

E atât de frumos afară. Lumină, culoare, viaţă, zumzet, freamăt. Uitasem cum e primăvara. Totul s-a îmbrăcat în straie noi, de sărbătoare. Poate că, fiind at ât de ocupaţi cu cumpărăturile, agitaţia şi atmosfera stresantă de dinaintea sărbătorilor, de multe ori trecem pe lângă aceste minunate bijuterii, bucurii simple ale vieţii, mici surprize pe care ni le oferă natura. Astăzi, cel puţin pentru 5 minute, am descoperit ceea ce stătea de mult in faţa ochilor mei. Astăzi mi-am propus puţin timp pentru ... mine. Departe de agitaţia oraşului sau de lumea rea, de afară. Cândva sărbătorile aveau valori morale, ne învățau să fim mai buni, mai curați, mai milostivi, mai iertători. Acum ne-a rămas probabil doar timpul petrecut alături de cei dragi. Nu reușesc să găsesc locul iepurașului alături de un sacrificiu omenesc, precum nu găsesc locul urării "Paște fericit!". Sărbători Pascale pline de lumină și liniște sufletească! Prețuiți momentele petrecute alături de ce...
Trimiteți un comentariu
Citiți mai multe

Scrisoare unui necunoscut

Cât de repede trece timpul. Cât de mult se schimbă oamenii. Cât de reci devin relaţiile. Cât de îndepărtate sunt amintirile. Ceea ce s-a promis că va dura, s-a terminat de mult, şi toate, toate, au rămas în van. Degeaba. Fără speranţă sau vreun viitor. Acel "acum" a devenit cel  mai îndepărtat "a fost odată".  Şi ştiu că, nu te gândeai să am vreodată dreptate, dar uite, vezi, ţi-am spus eu! E cel mai dur "ţi-am spus eu" de până acum, şi Doamne, ce-aş fi dat să n-am dreptate. Nu şi de data asta. Şi da, îmi pare rău, dar toate tâmpeniile care le spun acum, oricum nu mai au vre-un rost. Apropo, copacul ăla nefericit încă poartă urmele iubirii noastre. La fel şi inima mea. Proastă alegere, oricum.  Vina? O avem amândoi. Nu te eschiva şi te rog, şterge-ţi rânjetul ăla tâmp de pe faţă. Rânjetul de care m-am îndrăgostit prosteşte, cândva. Dar, nu-mi pare rău. Ai meritat-o. Am meritat-o amândoi. Şi ce-a venit după, ne-a transformat complet.  Sunt genul de m...
Trimiteți un comentariu
Citiți mai multe

Paradox

Mă simt oarecum ciudat să am din nou laptopul în fața mea, să pun lumea pe "mute" și să-mi descătușez gândurile, care nu mai au astâmpăr să iasă la lumină, să fie ascultate, scrise, citite.  E furtună afară. E furtună și în lumea sufletului meu. O furtună colorată de clipe, emoții, oameni, trăiri, care mai de care mai diferite. Stau în pat și mă gândesc la paradoxul vieții. Ciudate lucruri se întâmplă. Nu știu cum să le cataloghez altfel decât sunt: ciudate. Și când nu-mi dau seama de lucruri și de însemnătatea lor, încerc să le transpun în fraze. Mă sfidează bipolaritatea sufletului meu. E în ton cu paradoxul cotidian, pentru că nu se poate controla singur. Întâlnim oameni doar pentru a-i înlătura pe alții, stabilim conexiuni și formăm legături, doar pentru a dezbina altele, suntem fericiți, spre nefericirea altora, facem un bine, care este interpretat rău, oferim ca să ne fie luat înzecit înapoi, primim bani ca să îi dăm mai departe, avem vitrine pline și suflete goale, ...
Trimiteți un comentariu
Citiți mai multe