Frânturi de gânduri

An nou, viaţă nouă. "Pe dracu'!", îşi zise Anabelle. Se simţea la fel ca şi până atunci. Doar nu era să facă schimb de viaţă cu cineva, sau să ceară una de împrumut ca în jocurile alea stupide de pe net. Atunci da, ar putea spune că are o "viaţă nouă". Dar până să recurgă la astfel de gesturi extreme, îşi dădu cu uşurinţă seama că nimic nu se schimbase. Doar cifra din calendar. Ea e aceeaşi aeriană, cu vicii prea multe şi idealuri măreţe. Acelaşi copil cu suflet de "om mare". Iar zecile de cursuri împrăştiate prin toată camera vin încă o dată să-i confirme acest lucru: "O fi alt an, da's tot aceleaşi probleme", gândi ea, cu voce tare. Şi e blocată în acelaşi oraş sufocant, dar cu nişte examene în plus pe cap. Şi cu cele două restanţe care-i fac, parcă în ciudă, cu ochiul. Anul nou nu i-a adus, în schimb, nimic nou. Sărbătorile le-a petrecut în familie, gustând din nou bucuria copilăriei, atunci când venea Moşul şi-i aducea cadouri, i...

Iată că se apropie cu paşi repezi şi sfârşitul a ceea ce a însemnat anul 2013 . Am adunat bune şi rele, dezamăgiri şi zâmbete, lacrimi, bucurie, sentimente trăite la intensitate maximă, trăiri care mai de care mai speciale, lecţii, oameni dragi, toate acestea împletindu-se cu bucuriile mărunte de zi cu zi, realizările şi evoluţia noastră atât ca oameni cât şi ca personalitate. A trecut timpul, iar eu am trecut prin timp, fiind mereu acelaşi om curat, sincer, cu zâmbet în inimă şi bucurie pe chip.  Ce-mi doresc eu pentru anul ce vine? Multe, dar dacă tot e la modă, hai să fac şi eu o mică listă a rezoluţiilor mele pentru 2014 : -să iau cu bine toate examenele la faculta -sa fiu la fel ca şi până acum şi să-i am pe ai mei alături -să cânt, să cânt şi iar să cânt -să scriu mult şi bine -să mă apuc de romanul pe care tot ziceam că-l voi scrie într-o zi -să dau şi să intru la actorie -să am un locşor pe care să-l pot numi "al meu" -să-mi iau un căţeluş -să-mi fac pri...

  Faculatate, oraş mare, oportunităţi la tot pasul, iubirea de după colţ, aglomeraţia, oamenii grăbiţi şi vremea urâtă de noiembrie. Anabelle stând în pat, cu ceaşca de cafea alături, ascultând muzică lacrimogenă şi gândindu-se ... la ce? nici ea nu ştia exact. Era doar sigură pe ce avea la momentul de faţă: o viaţă încă incertă pe un teren minat. La propriu, pentru că străzile din jurul blocului ei erau în construcţie, muncitorii afurisiţi făcând o gălăgie asurzitoare, reuşind astfel să-şi piardă şi fărâma de răbdare pe care o mai avea ...  "Doamne, oare de ce sunt eu atât de ghinionistă, în ultima vreme?". Şi totul începuse atât de frumos ... cu emoţii noi, aşteptări, viaţa misterioasă care bătea la uşa marelui oraş. Mda, aşteptări spulberate încă din prima zi. "Oare ce sunt eu acum? ... studentă?", se întreba Anabelle, privindu-şi tavanul. Da, parcă asta trebuia să fie. Nu se gândea să o spună, dar parcă era mai bine acasă, înconjurată de banalul dar în acel...

E luni şi e o zi atât de frumoasă, numai că toată lumina asta mi-a eclipsat sufletul, ciudat fenomen. Mă copleșesc aducerile-aminte, emoțiile, iluziile şi aspirațiile pentru care trebuie să plătesc inechitabil. Până acum am jucat cu ardoare rolul pe care îl dețineam la marele Carnaval al Vieții şi al Înșelăciunii, numai de-ar fi durat veșnic. Doamne, numai de-ar fi durat ... Poate pare absurd, dar încerc să mă retrag de restul lumii şi să mă încui în clopotul afurisit de sticlă, pe care ursitoarele mi l-au dăruit la naștere, clopotul care-mi va scrie povestea şi care mă va arunca la țărm. La malul mirificului, la malul divinului şi al entității, la malul care-mi va croi un singur drum şi pe care-l voi urma cu mare curiozitate şi exactitate. Sunt romanciera propriei mele vieți. Eu nu sunt perfectă, dar pentru tine aş încerca să fiu. Nu pot iubi, dar mă voi lăsa iubită, nu pot să amestec culorile, dar în ochii mei se vor oglindi toate culorile vii ale fericirii. Nu mă mai pot juca la ...