Treceți la conținutul principal

Despre maturitate ... şi altele



Nu am mai trecut de ceva timp pe aici, prin minunatul meu blog. :)
De fapt, la moleşeala de afară sunt în plină pană de idei. Şi nu cred că vreţi să vă plictisesc cu banalităţi.
A trecut şi 6 Decembrie şi odată cu această zi, şi ziua mea. Nu ştiu dacă mă simt mai mare/matură/responsabilă/cuminte decât cu un an în urmă. Poate cu timpul .... Dar nu, încă sunt un mic copil răsfăţat, chiar dacă uneori nu vreau să recunosc asta, cam aşa este. Până la anu` poate ... poate.
Crăciunul e de mult instalat, dacă nu în suflete şi în calendar, cel puţin în magazine, această adevarată "campanie" a Crăciunului făcându-şi simţită prezenţa încă de la finele lui octombrie.
Dar, cu toate acestea, e frumos să vezi că de fapt, toată această "Crăciuneală" durează mai mult decât ar trebui, pentru că, de ce nu, induce un sentiment mult mai puternic al acestei sărbători.
E atât de superb oraşul acoperit de mii de lumini, vitrinele magazinelor pline ochi, "Leru-i, Ler" auzindu-se în surdină, dar pentru a fi complet acest peisaj ar cam trebui sa ningă ... Să sperăm ca, măcar de Crăciun, Moşul să ne aducă în dar mult visata zăpadă.
Mai e atâât de puţin până la mult aşteptata vacanţă încât nici mie nu-mi vine să cred.
"Colinde,colinde! E vremea colindelor!" ...
Chiar mi-e dor ... ! Nu am mai fost de ceva ani, şi acum mi-am amintit de acele clipe minunate în care, împreună cu mulţi prieteni colindam până târziu străzile şi casele cu ale noastre glasuri cristaline .... şi nu prea. :) Dar esenţialul era că ne distram pe cinste, iar la urmă împărţeam frăţeşte cei câţiva bani, nucile, merele, bomboanele. Eram cu toţii atât de fericiţi ... Nu ştiu acum dacă mai este foarte prezentă acea fericire, în adevăratul sens al cuvântului. Micile bucurii ale Crăciunului sunt înlocuite acum de ... imposibil. Şi/sau de uriaşele dorinţe ale celor mici/mari.
Oricum ar fi, vacanţa bate la uşă, planuri prea mari nu am. Dar, cred că până la urmă, poate sunt mai matură. :)
De ce? Am decis ca anul acesta să nu mai plec niciunde. Mi-e dor de acele Crăciunuri de când eram mică, cu toţi cei dragi la masă, în jurul bradului, în aer simţindu-se iz de cozonac proaspăt à la bunica şi colindele lui Hruşcă împreună cu Moşul (tata) şi cu bucuria deschiderii mult aşteptatelor cadouri.
Cu această maaare decizie (sper din tot sufletul să nu mă răzgândesc, ca altădată) şi cu amintiri vechi în suflet, ar cam trebui să-i scriu o scrisoare Moşului, nu? Voi ce ziceţi? :) ... Să sperăm să şi ajungă, căci oricum nu-mi doresc prea multe. Doar puţină lumină, sănătate, iubire şi noroc. Atââât ! Şi dacă vrea, şi botinele alea faine din Leonardo. :))







P.S: Tot copil sunt! Deeeci, sunt nu sunt matură! Încă. :)

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Gânduri de Paşte

E atât de frumos afară. Lumină, culoare, viaţă, zumzet, freamăt. Uitasem cum e primăvara. Totul s-a îmbrăcat în straie noi, de sărbătoare. Poate că, fiind atât de ocupaţi cu cumpărăturile, agitaţia şi atmosfera stresantă de dinaintea sărbătorilor, de multe ori trecem pe lângă aceste minunate bijuterii, bucurii simple ale vieţii, mici surprize pe care ni le oferă natura. Astăzi, cel puţin pentru 5 minute, am descoperit ceea ce stătea de mult in faţa ochilor mei. Astăzi mi-am propus puţin timp pentru ... mine. Departe de agitaţia oraşului sau de lumea rea, de afară. Cândva sărbătorile aveau valori morale, ne învățau să fim mai buni, mai curați, mai milostivi, mai iertători. Acum ne-a rămas probabil doar timpul petrecut alături de cei dragi. Nu reușesc să găsesc locul iepurașului alături de un sacrificiu omenesc, precum nu găsesc locul urării "Paște fericit!". Sărbători Pascale pline de lumină și liniște sufletească! Prețuiți momentele petrecute alături de cei dragi, oferiţi-vă puţi…

Scrisoare unui necunoscut

Cât de repede trece timpul. Cât de mult se schimbă oamenii. Cât de reci devin relaţiile. Cât de îndepărtate sunt amintirile. Ceea ce s-a promis că va dura, s-a terminat de mult, şi toate, toate, au rămas în van. Degeaba. Fără speranţă sau vreun viitor. Acel "acum" a devenit cel  mai îndepărtat "a fost odată".  Şi ştiu că, nu te gândeai să am vreodată dreptate, dar uite, vezi, ţi-am spus eu! E cel mai dur "ţi-am spus eu" de până acum, şi Doamne, ce-aş fi dat să n-am dreptate. Nu şi de data asta. Şi da, îmi pare rău, dar toate tâmpeniile care le spun acum, oricum nu mai au vre-un rost. Apropo, copacul ăla nefericit încă poartă urmele iubirii noastre. La fel şi inima mea. Proastă alegere, oricum.  Vina? O avem amândoi. Nu te eschiva şi te rog, şterge-ţi rânjetul ăla tâmp de pe faţă. Rânjetul de care m-am îndrăgostit prosteşte, cândva. Dar, nu-mi pare rău. Ai meritat-o. Am meritat-o amândoi. Şi ce-a venit după, ne-a transformat complet.  Sunt genul de momente, …

Paradox

Mă simt oarecum ciudat să am din nou laptopul în fața mea, să pun lumea pe "mute" și să-mi descătușez gândurile, care nu mai au astâmpăr să iasă la lumină, să fie ascultate, scrise, citite.  E furtună afară. E furtună și în lumea sufletului meu. O furtună colorată de clipe, emoții, oameni, trăiri, care mai de care mai diferite. Stau în pat și mă gândesc la paradoxul vieții. Ciudate lucruri se întâmplă. Nu știu cum să le cataloghez altfel decât sunt: ciudate. Și când nu-mi dau seama de lucruri și de însemnătatea lor, încerc să le transpun în fraze. Mă sfidează bipolaritatea sufletului meu. E în ton cu paradoxul cotidian, pentru că nu se poate controla singur. Întâlnim oameni doar pentru a-i înlătura pe alții, stabilim conexiuni și formăm legături, doar pentru a dezbina altele, suntem fericiți, spre nefericirea altora, facem un bine, care este interpretat rău, oferim ca să ne fie luat înzecit înapoi, primim bani ca să îi dăm mai departe, avem vitrine pline și suflete goale, n…