Despre maturitate ... şi altele

Nu am mai trecut de ceva timp pe aici, prin minunatul meu blog. :)
De fapt, la moleşeala de afară sunt în plină pană de idei. Şi nu cred că vreţi să vă plictisesc cu banalităţi.
A trecut şi 6 Decembrie şi odată cu această zi, şi ziua mea. Nu ştiu dacă mă simt mai mare/matură/responsabilă/cuminte decât cu un an în urmă. Poate cu timpul .... Dar nu, încă sunt un mic copil răsfăţat, chiar dacă uneori nu vreau să recunosc asta, cam aşa este. Până la anu` poate ... poate.
Crăciunul e de mult instalat, dacă nu în suflete şi în calendar, cel puţin în magazine, această adevarată "campanie" a Crăciunului făcându-şi simţită prezenţa încă de la finele lui octombrie.
Dar, cu toate acestea, e frumos să vezi că de fapt, toată această "Crăciuneală" durează mai mult decât ar trebui, pentru că, de ce nu, induce un sentiment mult mai puternic al acestei sărbători.
E atât de superb oraşul acoperit de mii de lumini, vitrinele magazinelor pline ochi, "Leru-i, Ler" auzindu-se în surdină, dar pentru a fi complet acest peisaj ar cam trebui sa ningă ... Să sperăm ca, măcar de Crăciun, Moşul să ne aducă în dar mult visata zăpadă.
Mai e atâât de puţin până la mult aşteptata vacanţă încât nici mie nu-mi vine să cred.
"Colinde,colinde! E vremea colindelor!" ...
Chiar mi-e dor ... ! Nu am mai fost de ceva ani, şi acum mi-am amintit de acele clipe minunate în care, împreună cu mulţi prieteni colindam până târziu străzile şi casele cu ale noastre glasuri cristaline .... şi nu prea. :) Dar esenţialul era că ne distram pe cinste, iar la urmă împărţeam frăţeşte cei câţiva bani, nucile, merele, bomboanele. Eram cu toţii atât de fericiţi ... Nu ştiu acum dacă mai este foarte prezentă acea fericire, în adevăratul sens al cuvântului. Micile bucurii ale Crăciunului sunt înlocuite acum de ... imposibil. Şi/sau de uriaşele dorinţe ale celor mici/mari.
Oricum ar fi, vacanţa bate la uşă, planuri prea mari nu am. Dar, cred că până la urmă, poate sunt mai matură. :)
De ce? Am decis ca anul acesta să nu mai plec niciunde. Mi-e dor de acele Crăciunuri de când eram mică, cu toţi cei dragi la masă, în jurul bradului, în aer simţindu-se iz de cozonac proaspăt à la bunica şi colindele lui Hruşcă împreună cu Moşul (tata) şi cu bucuria deschiderii mult aşteptatelor cadouri.
Cu această maaare decizie (sper din tot sufletul să nu mă răzgândesc, ca altădată) şi cu amintiri vechi în suflet, ar cam trebui să-i scriu o scrisoare Moşului, nu? Voi ce ziceţi? :) ... Să sperăm să şi ajungă, căci oricum nu-mi doresc prea multe. Doar puţină lumină, sănătate, iubire şi noroc. Atââât ! Şi dacă vrea, şi botinele alea faine din Leonardo. :))

P.S: Tot copil sunt! Deeeci, sunt nu sunt matură! Încă. :)