Zeci de amintiri îmi răscolesc sufletul zbuciumat de pofte nebune îmbibate de alcool.
Mi-am promis că nu o să mai scriu, dar singurătatea te îmbie la cele mai nebuneşti gesturi ...
Prima amintire care îmi trece prin mintea bolnavă este, de pildă, una redată din zecile de poze care stau şi îmi zâmbesc frenetic din album. Curios faptul că, nu-mi pot aminti mare lucru din copilăria mea zbuciumată, care să mă ducă cu gândul la el ... plecarea lui, mi-a furat totodată şi copilăria.
Oare de ce ajungem să apreciem mai mult persoanele care au plecat de lângă noi, decât atunci când sunt zi de zi alături? ... Nu ştiu. Nu mai am de mult lacrimi, am hotărat să nu port acel doliu fals, doar pentru că aşa fac alţii. Am purtat în schimb, un doliu al cuvintelor, iar negrul mi-a înceţoşat de mult gândurile. Doar eu ştiu ce simt, şi ce port în sufletul meu. De multe ori, nici nu mă gândesc la el, dar, sunt momente când orice lucru din cameră îmi aminteşte de ... cum era odată.
Zile de naştere de când eram mică îmi apar în minte, plimbările printr-o Devă învechită de timp, păpuşa primită de Crăciun, pe care o mai am şi astăzi, bucuria din ochii mei când mă luai în spatele tău bătrân, toate sunt acum doar poze inutile, egoiste. Ca orice copil neastâmpărat, am făcut boacăne, iar tu erai prima persoană care îmi luai apărarea.
Am crescut, iar voi aţi îmbătrânit ...
Mi-amintesc serile de vară când jucam cărţi cu toţii, când veneaţi în vizită în fiecare an, cu geamantane pline de bunătăţi, zile cu soare şi zâmbet de bunici. Suportul şi ajutorul de fiecare zi, telefoanele primite la fiecare sfârşit de săptămână, felicitările, primul meu calculator sau telefon, promisiunea mea de a lua carnetul, majoratul ... iluzii.
Am crescut, iar voi aţi îmbătrânit şi mai tare ...
Acum am deja 18 ani şi eram obişnuită ca, la sfârşitul felicitării să fie scris "ai tăi bunici, de departe care te iubesc mereu". Acum era doar la singular ... Nu ţi-am zis că am început şcoala de şoferi, în speranţa că îţi voi face o surpiză, atunci când voi lua carnetul, dar te-ai grăbit, şi mi-ai făcut tu una.
Mă uit în curte şi parcă te văd trebăluind mereu altceva. Parcă te aud cum ascultai famfara la micuţul tău radio. Cât de mult iubeai Simeria, orăşelul în care ţi-ai petrecut mare parte din viaţa asta de doi bani. Întrebai mereu de ''acasă", vroiai sa aflii fiecare noutate, vroiai sa respiri fiecare părticică din viaţa plină de colb, măcar prin intermediul telefonului. Îl aud că sună şi astăzi, dar, doar bunica îmi răspunde, acum. Parcă te aud cum intrebai ce mai face "draga ta, Alida"? Parcă te aud cum îmi urezi succes la şcoală sau te bucuri la fiecare mică realizare a mea. Mi-e dor de ochii tăi calzi şi plini de iubire, dar mai ales, mi-e dor să mă mai ţii o dată în braţe, aşa cum o făceai mereu ...
Timpul a trecut, iar voi nu va-ţi mai întors. Acum cred că, nu o veţi mai face niciodată. Bătrâneţea şi-a spus cuvântul, dar când vă văd în poze sunteţi parcă, tot mai frumoşi şi mai zâmbitori. Brăduţul creşte, la fel şi prunul pe care l-ai plantat. Vinul e în carafă, colinde se aud de la vecini, bradul e împodobit, mama a făcut cozonaci cu multă nucă, aşa cum îţi plac ţie. Te aştept, dar întârzii din nou ...
Ai avut o viaţă prea grea pentru unii, prea lungă pentru alţii, dar eu ştiu ca ţi-ai trăit-o demn, ai luat fiecare lucru aşa cum venea. Ai trecut de cele două războaie cu curaj, ai trecut şi de celelalte războaie din sufletul tău zbuciumat cu simplitate şi smerenie, ţi-ai văzut copii mari, la fel şi nepoţii. I-ai iubit mai presus de orice, i-ai ajutat şi sprijinit mereu. Dacă nu te grăbeai atât de tare, deveneai şi străbunic. Oricum, pentru mine EŞTI cel mai puternic şi curajos om din câţi am întâlnit, de la care am învăţat să îmi ţin, indiferent de orice obstacol, capul sus. Te iubeşte şi te păstrează mereu în suflet, "Alidi" a ta. Nu te voi uita niciodată, ai grijă de tine şi promit, că o să ne întâlnim cândva. Până atunci:
"-Bunicule, spune-mi o poveste!"...
Iar voi, suflete, aveţi grijă de bunicii voştrii, respectaţi-i si iubiţi-i, apreciaţi-i si ajutaţi-i până nu este prea târziu. Credeţi-mă pe cuvânt, ştiu ce zic!
Sărbători cu pace şi un An Nou aşa cum vi-l doriţi!
Mi-am promis că nu o să mai scriu, dar singurătatea te îmbie la cele mai nebuneşti gesturi ...
Prima amintire care îmi trece prin mintea bolnavă este, de pildă, una redată din zecile de poze care stau şi îmi zâmbesc frenetic din album. Curios faptul că, nu-mi pot aminti mare lucru din copilăria mea zbuciumată, care să mă ducă cu gândul la el ... plecarea lui, mi-a furat totodată şi copilăria.
Oare de ce ajungem să apreciem mai mult persoanele care au plecat de lângă noi, decât atunci când sunt zi de zi alături? ... Nu ştiu. Nu mai am de mult lacrimi, am hotărat să nu port acel doliu fals, doar pentru că aşa fac alţii. Am purtat în schimb, un doliu al cuvintelor, iar negrul mi-a înceţoşat de mult gândurile. Doar eu ştiu ce simt, şi ce port în sufletul meu. De multe ori, nici nu mă gândesc la el, dar, sunt momente când orice lucru din cameră îmi aminteşte de ... cum era odată.
Zile de naştere de când eram mică îmi apar în minte, plimbările printr-o Devă învechită de timp, păpuşa primită de Crăciun, pe care o mai am şi astăzi, bucuria din ochii mei când mă luai în spatele tău bătrân, toate sunt acum doar poze inutile, egoiste. Ca orice copil neastâmpărat, am făcut boacăne, iar tu erai prima persoană care îmi luai apărarea.
Am crescut, iar voi aţi îmbătrânit ...
Mi-amintesc serile de vară când jucam cărţi cu toţii, când veneaţi în vizită în fiecare an, cu geamantane pline de bunătăţi, zile cu soare şi zâmbet de bunici. Suportul şi ajutorul de fiecare zi, telefoanele primite la fiecare sfârşit de săptămână, felicitările, primul meu calculator sau telefon, promisiunea mea de a lua carnetul, majoratul ... iluzii.
Am crescut, iar voi aţi îmbătrânit şi mai tare ...
Acum am deja 18 ani şi eram obişnuită ca, la sfârşitul felicitării să fie scris "ai tăi bunici, de departe care te iubesc mereu". Acum era doar la singular ... Nu ţi-am zis că am început şcoala de şoferi, în speranţa că îţi voi face o surpiză, atunci când voi lua carnetul, dar te-ai grăbit, şi mi-ai făcut tu una.
Mă uit în curte şi parcă te văd trebăluind mereu altceva. Parcă te aud cum ascultai famfara la micuţul tău radio. Cât de mult iubeai Simeria, orăşelul în care ţi-ai petrecut mare parte din viaţa asta de doi bani. Întrebai mereu de ''acasă", vroiai sa aflii fiecare noutate, vroiai sa respiri fiecare părticică din viaţa plină de colb, măcar prin intermediul telefonului. Îl aud că sună şi astăzi, dar, doar bunica îmi răspunde, acum. Parcă te aud cum intrebai ce mai face "draga ta, Alida"? Parcă te aud cum îmi urezi succes la şcoală sau te bucuri la fiecare mică realizare a mea. Mi-e dor de ochii tăi calzi şi plini de iubire, dar mai ales, mi-e dor să mă mai ţii o dată în braţe, aşa cum o făceai mereu ...
Timpul a trecut, iar voi nu va-ţi mai întors. Acum cred că, nu o veţi mai face niciodată. Bătrâneţea şi-a spus cuvântul, dar când vă văd în poze sunteţi parcă, tot mai frumoşi şi mai zâmbitori. Brăduţul creşte, la fel şi prunul pe care l-ai plantat. Vinul e în carafă, colinde se aud de la vecini, bradul e împodobit, mama a făcut cozonaci cu multă nucă, aşa cum îţi plac ţie. Te aştept, dar întârzii din nou ...
Ai avut o viaţă prea grea pentru unii, prea lungă pentru alţii, dar eu ştiu ca ţi-ai trăit-o demn, ai luat fiecare lucru aşa cum venea. Ai trecut de cele două războaie cu curaj, ai trecut şi de celelalte războaie din sufletul tău zbuciumat cu simplitate şi smerenie, ţi-ai văzut copii mari, la fel şi nepoţii. I-ai iubit mai presus de orice, i-ai ajutat şi sprijinit mereu. Dacă nu te grăbeai atât de tare, deveneai şi străbunic. Oricum, pentru mine EŞTI cel mai puternic şi curajos om din câţi am întâlnit, de la care am învăţat să îmi ţin, indiferent de orice obstacol, capul sus. Te iubeşte şi te păstrează mereu în suflet, "Alidi" a ta. Nu te voi uita niciodată, ai grijă de tine şi promit, că o să ne întâlnim cândva. Până atunci:
"-Bunicule, spune-mi o poveste!"...
Iar voi, suflete, aveţi grijă de bunicii voştrii, respectaţi-i si iubiţi-i, apreciaţi-i si ajutaţi-i până nu este prea târziu. Credeţi-mă pe cuvânt, ştiu ce zic!
Sărbători cu pace şi un An Nou aşa cum vi-l doriţi!
Comentarii
Trimiteți un comentariu