Treceți la conținutul principal

Şah mat


Luna îşi revarsă cărarea de argint peste apa mării, iar cerul senin pare imens, cu mii de stele, strălucind, una mai frumoasă ca cealaltă. Prin văzduh se simte o adiere plăcută, uşoară şi caldă.
Noaptea a pus stăpânire pe tot, iar în depărtare se văd luminile plăpânde ale unor felinare.
Dinspre oraş se aude doar zgomotul stins ale unor maşini întârziate.
E linişte şi nu se mai aude nimic, în afară de valurile mării, care se unduiesc ameţitor de nisipul fin de pe mal.
Este târziu şi toţi au adormit. Toţi, în afară de ea. La cât e de linişte afară, pe atât de multă gălăgie e în sufletul ei. Un adevărat război se dă în fiinţa ei blajină, fără apărare. Un amalgam de sentimente nespuse se amestecă şi dau să iasă pe dinafară.
Lacrimile s-au uscat demult. Dar, la cât a plâns, făcea concurenţă mării, ale cărei valuri se spărgeau la picioarele ei, deunăzi.
Îl iubea. El era motivul pentru care mai trăia, raza ei de soare din fiecare dimineaţă. Zâmbetul lui îi lumina întreaga zi. Când era în braţele lui, se simţea protejată de orice şi de oricine. Nimeni şi nimic nu mai exista pentru ea în acele clipe. Doar EL.
I-a oferit totul. Corpul, mintea şi sufletul. La fel şi visele, speranţele, ţelurile.
Dar, când s-a obişnuit cu fericirea şi a gustat doar pentru câteva clipe din fructul iubirii, totul s-a destrămat într-o clipită. La fel de repede cum apăruse în viaţa ei, fără măcar a-şi lua rămas bun, a şi plecat, ca şi cum nici măcar nu existase, lăsând în urma lui doar tristeţe şi deznădejde.
Odată plecat, i-a luat şi o parte a inimii ei, o inimă pierdută pentru totdeuna. Acum, centrul universului ei era doar un imens vid, fără sens, fără cale de întoarcere. Era mult prea târziu. Şi ştia asta.
Vise, gânduri, toate doar iluzii deşarte.
S-a hotărât. Bătălia din sufletul ei s-a încheiat. Ea era singura învinsă.
Încă se mai simte parfumul lui pe pernă, iar scrumiera îi amintea de ultima lor ţigară. Asta, inelul ieftin cumpărat de la buticul din colţul străzii, şi cămaşa lui, cu care obişnuieşte să doarmă ea. Doar atât a mai rămas, ca dovadă a iubirii lor. Ca dovadă a prezenţei lui acolo, la ea în cameră. La EI în cameră.
Nopţile aprinse de dragoste, zilele petrecute pe malul mării, plimbările sub clar de lună, promisiunile ... retrăia totul parcă era azi. Dar cu ce preţ?
Cărţile erau demult date, iar jocurile încheiate.
Cu mâini tremurânde, trage sertarul noptierei şi scoate pistolul. Nu şi-a putut imagina vreodată, că va iubi pe cineva atât de mult, până la sacrificiul suprem. Până la a-şi sacrifica ea înseşi tot ce-a clădit în acei ani.
Regrete? Niciodată! Tot ce-a trăit când era cu el, a trăit la intensitate maximă. Momente unice pe care nimeni, niciodată nu i le-a mai oferit până atunci. Şi nici nu i le va mai oferi.
Afară e o linişte mormântală. Deodată, se aude zgomotul unei împuşcături, venită de nicăieri ... parcă din adins ca să spargă liniştea nopţii. Dar, nimeni nu pare să o audă.
O stea se desprinde uşor din Carul Mare şi se îndreaptă cu repeziciune spre Pământ. E atât de mică, dar lumina ei pare imensă.
După un timp, zorii se ivesc timid, iar, în curând oraşul începe să dea mici semne de viaţă, cu primele maşini care se grăbesc spre destinaţii incerte, dar sigure. Viaţa freamătă din toate părţile, doar undeva, într-un mic apartament, ea s-a hotărât să plece în vacanţă, egoistă, fără măcar, să vadă cel mai frumos răsărit de pe malurile mării de iulie. Ultimul ...


Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Gânduri de Paşte

E atât de frumos afară. Lumină, culoare, viaţă, zumzet, freamăt. Uitasem cum e primăvara. Totul s-a îmbrăcat în straie noi, de sărbătoare. Poate că, fiind at ât de ocupaţi cu cumpărăturile, agitaţia şi atmosfera stresantă de dinaintea sărbătorilor, de multe ori trecem pe lângă aceste minunate bijuterii, bucurii simple ale vieţii, mici surprize pe care ni le oferă natura. Astăzi, cel puţin pentru 5 minute, am descoperit ceea ce stătea de mult in faţa ochilor mei. Astăzi mi-am propus puţin timp pentru ... mine. Departe de agitaţia oraşului sau de lumea rea, de afară. Cândva sărbătorile aveau valori morale, ne învățau să fim mai buni, mai curați, mai milostivi, mai iertători. Acum ne-a rămas probabil doar timpul petrecut alături de cei dragi. Nu reușesc să găsesc locul iepurașului alături de un sacrificiu omenesc, precum nu găsesc locul urării "Paște fericit!". Sărbători Pascale pline de lumină și liniște sufletească! Prețuiți momentele petrecute alături de ce

Scrisoare unui necunoscut

Cât de repede trece timpul. Cât de mult se schimbă oamenii. Cât de reci devin relaţiile. Cât de îndepărtate sunt amintirile. Ceea ce s-a promis că va dura, s-a terminat de mult, şi toate, toate, au rămas în van. Degeaba. Fără speranţă sau vreun viitor. Acel "acum" a devenit cel  mai îndepărtat "a fost odată".  Şi ştiu că, nu te gândeai să am vreodată dreptate, dar uite, vezi, ţi-am spus eu! E cel mai dur "ţi-am spus eu" de până acum, şi Doamne, ce-aş fi dat să n-am dreptate. Nu şi de data asta. Şi da, îmi pare rău, dar toate tâmpeniile care le spun acum, oricum nu mai au vre-un rost. Apropo, copacul ăla nefericit încă poartă urmele iubirii noastre. La fel şi inima mea. Proastă alegere, oricum.  Vina? O avem amândoi. Nu te eschiva şi te rog, şterge-ţi rânjetul ăla tâmp de pe faţă. Rânjetul de care m-am îndrăgostit prosteşte, cândva. Dar, nu-mi pare rău. Ai meritat-o. Am meritat-o amândoi. Şi ce-a venit după, ne-a transformat complet.  Sunt genul de m

Paradox

Mă simt oarecum ciudat să am din nou laptopul în fața mea, să pun lumea pe "mute" și să-mi descătușez gândurile, care nu mai au astâmpăr să iasă la lumină, să fie ascultate, scrise, citite.  E furtună afară. E furtună și în lumea sufletului meu. O furtună colorată de clipe, emoții, oameni, trăiri, care mai de care mai diferite. Stau în pat și mă gândesc la paradoxul vieții. Ciudate lucruri se întâmplă. Nu știu cum să le cataloghez altfel decât sunt: ciudate. Și când nu-mi dau seama de lucruri și de însemnătatea lor, încerc să le transpun în fraze. Mă sfidează bipolaritatea sufletului meu. E în ton cu paradoxul cotidian, pentru că nu se poate controla singur. Întâlnim oameni doar pentru a-i înlătura pe alții, stabilim conexiuni și formăm legături, doar pentru a dezbina altele, suntem fericiți, spre nefericirea altora, facem un bine, care este interpretat rău, oferim ca să ne fie luat înzecit înapoi, primim bani ca să îi dăm mai departe, avem vitrine pline și suflete goale,