Privesc cum plouă. În sfârşit după atât de mult timp plouă, parcă să ne aducă aminte că au mai rămas doar patru zile din vara, deja trecută. Numai patru zile până la începutul toamnei, cu toate schimbările care se produc odată cu venirea acestui anotimp.
Cât de repede a trecut vara aceasta, parcă pe nesimţite. Iar eu stau şi mă gândesc întruna ce am făcut în vara care tocmai se încheie în faţa mea? Ce am făcut timp de trei luni de zile însorite?
Nu am escaladat Himalaya, nu am vizitat Parisul, nu am prins nici măcar un răsărit de soare pe malurile mării, nu am înotat cu delfinii, nu mi-am făcut enşpe mii de prieteni, nu am slăbit 15 kile etc. Şi da, acestea sunt lucruri pe care nu le-am făcut. Ceea ce am făcut este să rămân aceeaşi, zi de zi, aşa cum unii dintre voi poate mă cunosc. Nimic extraordinar sau ieşit din rutina zilnică. Aceaşi liceană cu visuri măreţe şi cu sufletul deschis.
A trecut şi vara, fără să îmi aducă vreo noutate. Dar, poate e mai bine aşa.
Acum, aştept cu nerăbdare toamna şi implicit, începutul şcolii. Poate credeţi că aş fi vreo tocilară. Din contră. Este adevărat, nu faptul că îmi place neapărat, şcoala în sine, ci oamenii minunaţi de care am parte zilnc aici, întâmplările de neitat, până şi părţile mai puţin frumoase ale ei, dar care îi conferă un farmec aparte. De aceasta îmi este nespus de dor, şi nu încetez să mă gândesc că, la anul pe vremea aceasta, nu voi mai fi liceană. O să am probabil, alte vise, alte speranţe şi idei. O să fiu(sper), boboacă la facultă şi o să am parte de foarte multe noutăţi, de fapt, o altă viaţă, faţă de cea de acum, va fi gata-gata să înceapă.
Poate la anul, pe vremea aceasta, multe lucuri o să fie altfel...dar nu şi eu.
Eu o să fiu mereu aici, pe blogul meu, şi o să-mi scriu gândurile, indiferent de locul unde o să mă ducă viaţa.
Şi da, încă stau la coadă pentru biletul de la montagne russe. O să vă anunţ când o să fiu în vârf, o să vă salut când o să fiu jos, iar la coborâre o să vă îmbrăţisez pe fiecare.
Căci, viaţa nu este altceva decât un montagne russe, cu urcuşuri şi coborâşuri, dar nu trebuie să fim intimidaţi de ele, ci să ne bucurăm de privelişte, de momentele cu adevărat unice în viaţa noastră.
Aşa cum este şi acest ultim an al meu la liceu. O să încerc să mă bucur cu fiecare nouă zi care va veni, şi o să profit la maxim de el şi de toate bucuriile şi surprizele care vor veni.
Eu vă urez tuturor să aveţi o toamnă cât mai frumoasă, plină de bucurie, căldură şi dragoste. Iar pentru cei care încep şcoala le urez mult succes, şi să se bucure de fiecare moment petrecut aici, pentru că vor rămâne clipe unice, de care o să-şi amintească mereu. Încercaţi să vă bucuraţi de viaţă şi să lăsaţi deoparte micile griji sau supărări care vă umbresc calea spre fericire.
De la atâta pozitivism s-a oprit şi ploaia. Nimic nu e mai frumos decat natura după ploaie...şi oamenii fericiţi, care se bucură de viaţă.
Cât de repede a trecut vara aceasta, parcă pe nesimţite. Iar eu stau şi mă gândesc întruna ce am făcut în vara care tocmai se încheie în faţa mea? Ce am făcut timp de trei luni de zile însorite?
Nu am escaladat Himalaya, nu am vizitat Parisul, nu am prins nici măcar un răsărit de soare pe malurile mării, nu am înotat cu delfinii, nu mi-am făcut enşpe mii de prieteni, nu am slăbit 15 kile etc. Şi da, acestea sunt lucruri pe care nu le-am făcut. Ceea ce am făcut este să rămân aceeaşi, zi de zi, aşa cum unii dintre voi poate mă cunosc. Nimic extraordinar sau ieşit din rutina zilnică. Aceaşi liceană cu visuri măreţe şi cu sufletul deschis.
A trecut şi vara, fără să îmi aducă vreo noutate. Dar, poate e mai bine aşa.
Acum, aştept cu nerăbdare toamna şi implicit, începutul şcolii. Poate credeţi că aş fi vreo tocilară. Din contră. Este adevărat, nu faptul că îmi place neapărat, şcoala în sine, ci oamenii minunaţi de care am parte zilnc aici, întâmplările de neitat, până şi părţile mai puţin frumoase ale ei, dar care îi conferă un farmec aparte. De aceasta îmi este nespus de dor, şi nu încetez să mă gândesc că, la anul pe vremea aceasta, nu voi mai fi liceană. O să am probabil, alte vise, alte speranţe şi idei. O să fiu(sper), boboacă la facultă şi o să am parte de foarte multe noutăţi, de fapt, o altă viaţă, faţă de cea de acum, va fi gata-gata să înceapă.
Poate la anul, pe vremea aceasta, multe lucuri o să fie altfel...dar nu şi eu.
Eu o să fiu mereu aici, pe blogul meu, şi o să-mi scriu gândurile, indiferent de locul unde o să mă ducă viaţa.
Şi da, încă stau la coadă pentru biletul de la montagne russe. O să vă anunţ când o să fiu în vârf, o să vă salut când o să fiu jos, iar la coborâre o să vă îmbrăţisez pe fiecare.
Căci, viaţa nu este altceva decât un montagne russe, cu urcuşuri şi coborâşuri, dar nu trebuie să fim intimidaţi de ele, ci să ne bucurăm de privelişte, de momentele cu adevărat unice în viaţa noastră.
Aşa cum este şi acest ultim an al meu la liceu. O să încerc să mă bucur cu fiecare nouă zi care va veni, şi o să profit la maxim de el şi de toate bucuriile şi surprizele care vor veni.
Eu vă urez tuturor să aveţi o toamnă cât mai frumoasă, plină de bucurie, căldură şi dragoste. Iar pentru cei care încep şcoala le urez mult succes, şi să se bucure de fiecare moment petrecut aici, pentru că vor rămâne clipe unice, de care o să-şi amintească mereu. Încercaţi să vă bucuraţi de viaţă şi să lăsaţi deoparte micile griji sau supărări care vă umbresc calea spre fericire.
De la atâta pozitivism s-a oprit şi ploaia. Nimic nu e mai frumos decat natura după ploaie...şi oamenii fericiţi, care se bucură de viaţă.
Comentarii
Trimiteți un comentariu