Treceți la conținutul principal

Ploaie de august; gânduri de septembrie

Privesc cum plouă. În sfârşit după atât de mult timp plouă, parcă să ne aducă aminte că au mai rămas doar patru zile din vara, deja trecută. Numai patru zile până la începutul toamnei, cu toate schimbările care se produc odată cu venirea acestui anotimp.
Cât de repede a trecut vara aceasta, parcă pe nesimţite. Iar eu stau şi mă gândesc întruna ce am făcut în vara care tocmai se încheie în faţa mea? Ce am făcut timp de trei luni de zile însorite?
Nu am escaladat Himalaya, nu am vizitat Parisul, nu am prins nici măcar un răsărit de soare pe malurile mării,  nu am înotat cu delfinii, nu mi-am făcut enşpe mii de prieteni, nu am slăbit 15 kile etc. Şi da, acestea sunt lucruri pe care nu le-am făcut. Ceea ce am făcut este să rămân aceeaşi, zi de zi, aşa cum unii dintre voi poate mă cunosc. Nimic extraordinar sau ieşit din rutina zilnică. Aceaşi liceană cu visuri măreţe şi cu sufletul deschis.
A trecut şi vara, fără să îmi aducă vreo noutate. Dar, poate e mai bine aşa.
Acum, aştept cu nerăbdare toamna şi implicit, începutul şcolii. Poate credeţi că aş fi vreo tocilară. Din contră. Este adevărat, nu faptul că îmi place neapărat, şcoala în sine, ci oamenii minunaţi de care am parte zilnc aici, întâmplările de neitat, până şi părţile mai puţin frumoase ale ei, dar care îi conferă un farmec aparte. De aceasta îmi este nespus de dor, şi nu încetez să mă gândesc că, la anul pe vremea aceasta, nu voi mai fi liceană. O să am probabil, alte vise, alte speranţe şi idei. O să fiu(sper), boboacă la facultă şi o să am parte de foarte multe noutăţi, de fapt, o altă viaţă, faţă de cea de acum, va fi gata-gata să înceapă.
Poate la anul, pe vremea aceasta, multe lucuri o să fie altfel...dar nu şi eu.
Eu o să fiu mereu aici, pe blogul meu, şi o să-mi scriu gândurile, indiferent de locul unde o să mă ducă viaţa.
Şi da, încă stau la coadă pentru biletul de la montagne russe. O să vă anunţ când o să fiu în vârf, o să vă salut când o să fiu jos, iar la coborâre o să vă îmbrăţisez pe fiecare.
Căci, viaţa nu este altceva decât un montagne russe, cu urcuşuri şi coborâşuri, dar nu trebuie să fim intimidaţi de ele, ci să ne bucurăm de privelişte, de momentele cu adevărat unice în viaţa noastră.
Aşa cum este şi acest ultim an al meu la liceu. O să încerc să mă bucur cu fiecare nouă zi care va veni, şi o să profit la maxim de el şi de toate bucuriile şi surprizele care vor veni.
Eu vă urez tuturor să aveţi o toamnă cât mai frumoasă, plină de bucurie, căldură şi dragoste. Iar pentru cei care încep şcoala le urez mult succes, şi să se bucure de fiecare moment petrecut aici, pentru că vor rămâne clipe unice, de care o să-şi amintească mereu. Încercaţi să vă bucuraţi de viaţă şi să lăsaţi deoparte micile griji sau supărări care vă umbresc calea spre fericire.
De la atâta pozitivism s-a oprit şi ploaia. Nimic nu e mai frumos decat natura după ploaie...şi oamenii fericiţi, care se bucură de viaţă.


Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Gânduri de Paşte

E atât de frumos afară. Lumină, culoare, viaţă, zumzet, freamăt. Uitasem cum e primăvara. Totul s-a îmbrăcat în straie noi, de sărbătoare. Poate că, fiind atât de ocupaţi cu cumpărăturile, agitaţia şi atmosfera stresantă de dinaintea sărbătorilor, de multe ori trecem pe lângă aceste minunate bijuterii, bucurii simple ale vieţii, mici surprize pe care ni le oferă natura. Astăzi, cel puţin pentru 5 minute, am descoperit ceea ce stătea de mult in faţa ochilor mei. Astăzi mi-am propus puţin timp pentru ... mine. Departe de agitaţia oraşului sau de lumea rea, de afară. Cândva sărbătorile aveau valori morale, ne învățau să fim mai buni, mai curați, mai milostivi, mai iertători. Acum ne-a rămas probabil doar timpul petrecut alături de cei dragi. Nu reușesc să găsesc locul iepurașului alături de un sacrificiu omenesc, precum nu găsesc locul urării "Paște fericit!". Sărbători Pascale pline de lumină și liniște sufletească! Prețuiți momentele petrecute alături de cei dragi, oferiţi-vă puţi…

Scrisoare unui necunoscut

Cât de repede trece timpul. Cât de mult se schimbă oamenii. Cât de reci devin relaţiile. Cât de îndepărtate sunt amintirile. Ceea ce s-a promis că va dura, s-a terminat de mult, şi toate, toate, au rămas în van. Degeaba. Fără speranţă sau vreun viitor. Acel "acum" a devenit cel  mai îndepărtat "a fost odată".  Şi ştiu că, nu te gândeai să am vreodată dreptate, dar uite, vezi, ţi-am spus eu! E cel mai dur "ţi-am spus eu" de până acum, şi Doamne, ce-aş fi dat să n-am dreptate. Nu şi de data asta. Şi da, îmi pare rău, dar toate tâmpeniile care le spun acum, oricum nu mai au vre-un rost. Apropo, copacul ăla nefericit încă poartă urmele iubirii noastre. La fel şi inima mea. Proastă alegere, oricum.  Vina? O avem amândoi. Nu te eschiva şi te rog, şterge-ţi rânjetul ăla tâmp de pe faţă. Rânjetul de care m-am îndrăgostit prosteşte, cândva. Dar, nu-mi pare rău. Ai meritat-o. Am meritat-o amândoi. Şi ce-a venit după, ne-a transformat complet.  Sunt genul de momente, …

Paradox

Mă simt oarecum ciudat să am din nou laptopul în fața mea, să pun lumea pe "mute" și să-mi descătușez gândurile, care nu mai au astâmpăr să iasă la lumină, să fie ascultate, scrise, citite.  E furtună afară. E furtună și în lumea sufletului meu. O furtună colorată de clipe, emoții, oameni, trăiri, care mai de care mai diferite. Stau în pat și mă gândesc la paradoxul vieții. Ciudate lucruri se întâmplă. Nu știu cum să le cataloghez altfel decât sunt: ciudate. Și când nu-mi dau seama de lucruri și de însemnătatea lor, încerc să le transpun în fraze. Mă sfidează bipolaritatea sufletului meu. E în ton cu paradoxul cotidian, pentru că nu se poate controla singur. Întâlnim oameni doar pentru a-i înlătura pe alții, stabilim conexiuni și formăm legături, doar pentru a dezbina altele, suntem fericiți, spre nefericirea altora, facem un bine, care este interpretat rău, oferim ca să ne fie luat înzecit înapoi, primim bani ca să îi dăm mai departe, avem vitrine pline și suflete goale, n…