Treceți la conținutul principal

2012: La an nou, gânduri noi


5, 4, 3, 2, 1 : "La mulţi ani 2012!".
Artificii frumoase, dar puţine (ca deh' e criza, domle' !). Şi? Tot frumoase rămân!
2012 = sfarşitul lumii? Nu şi pentru mine!
Poate tot nu vom ieşi din criză, poate se mai fac încă vreo 10-20 km. de autostradă, poate Udrea va mai inaugura câteva telecabine, telegondole ş.a. (care peste cateva zile nu mai funcţionează), poate nea' Gigi încă va mai număra oile şi va împărţi suta de Euro pe la toate colţurile ... poate. Şi ce?
Cred că cineva, în timp ce eu adormeam în zorii zilei mi-a pus ochelarii cu lentile roz, căci nu ştiu de ce, dar, doar aşa văd eu lumea astăzi. Şi nu, nu e de la cele câteva pahare de vin în plus de aseară. :)
Dar, ştiţi cum se zice, cum te simţi în prima zi din an, aşa te vei simţi tot anul. Şi, Doamne ajută!, mă simt ... de milioaneee! Până şi durerea de cap de aseară mi-a trecut, ca prin minune! Am lăsat tot ce era rău undeva departe. Toate durerile, supărările şi dezamăgirile le-am lăsat la pragul dintre bine şi rău, dintre nou şi vechi, dintre "ieri" şi "azi", dintre 2011 si 2012. Şi acolo vor rămâne, pentru tot restul anului!
Anul acesta nu mă mai afectează nimic, nu mă mai interesează nimic! Nimic din tot ce e negativ.
Nu îmi fac iluzii deşarte, căci nu vreau să rămân mai apoi dezamăgită, dar prevăd că anul acesta o să fie MAXIM, poate cât ultimii 2 ani la un loc! De ce? Anul acesta începe cum nu se poate mai bine, cu practica de 2 săptămâni la HotelGermisara, ca mai apoi în februarie să urmeze plecarea la Barcelona, în mai, plecarea în Turcia, la toamnă urmează permisul şi maşinuţa. Iar în decembrie majoratul! ♥
Pe lângă toate acestea, voi petrece la majorate, voi organiza Balul Absolvenţilor, voi vizita Moldova cu minunatele ei mănăstiri, voi merge la mare, la munte, la ţară, poate voi învăţa mai mult şi mai bine ca până acum, voi râde, voi lega noi prietenii, voi vedea locuri noi, voi trăi totul la maximă intensitate, căci peste 11 luni vine sfârşitul lumii, nu? :))
Până atunci vă îmbrăţişez cu drag şi vă doresc din tot sufletul un An Nou fericit, plin de satisfacţii şi împliniri, un an în care să vă faceţi de cap, cu cap, până peste cap. :)




Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Paradox

Mă simt oarecum ciudat să am din nou laptopul în fața mea, să pun lumea pe "mute" și să-mi descătușez gândurile, care nu mai au astâmpăr să iasă la lumină, să fie ascultate, scrise, citite.  E furtună afară. E furtună și în lumea sufletului meu. O furtună colorată de clipe, emoții, oameni, trăiri, care mai de care mai diferite. Stau în pat și mă gândesc la paradoxul vieții. Ciudate lucruri se întâmplă. Nu știu cum să le cataloghez altfel decât sunt: ciudate. Și când nu-mi dau seama de lucruri și de însemnătatea lor, încerc să le transpun în fraze. Mă sfidează bipolaritatea sufletului meu. E în ton cu paradoxul cotidian, pentru că nu se poate controla singur. Întâlnim oameni doar pentru a-i înlătura pe alții, stabilim conexiuni și formăm legături, doar pentru a dezbina altele, suntem fericiți, spre nefericirea altora, facem un bine, care este interpretat rău, oferim ca să ne fie luat înzecit înapoi, primim bani ca să îi dăm mai departe, avem vitrine pline și suflete goale, ...

Semne de întrebare

A trecut mult timp de când am iubit prima oară. Mă întreb dacă nu cumva, prima iubire este de fiecare dată când ne îndrăgostim. Este o "primă dată", dar totuşi diferită. Cine să fi fost? Băieţelul de la grădiniţă care mă ţinea de mână şi îmi aducea bomboane, sau tânărul care pur şi simplu m-a fermecat în timpul adolescenţei? Când am iubit prima oară nu a fost de la început o iubire reciprocă. Dar am simţit că el este cel care va dori să mă completeze şi să mă înveţe să iubesc cu adevărat. Totul parcă s-ar fi întâmplat în urmă cu câteva zile şi nu în urmă cu mai mulţi ani. Viaţa mea este învăluită de o magie care mă face să mă simt o persoana unică. Nu-mi mai trebuia nimic, aveam totul, îl aveam pe el. Acum îmi dau seama ce copil eram şi într-un fel sunt invidioasă pe unele sentimente de atunci, pe unele trăiri care îmi făceau inima să-mi tresalte de fericire. Numai cu zâmbetul lui îmi lumina întreaga zi şi nimic nu m-ar fi făcut să mă simt rău. Sunt sentimente din adolescenţ...

Scrisoare unui necunoscut

Cât de repede trece timpul. Cât de mult se schimbă oamenii. Cât de reci devin relaţiile. Cât de îndepărtate sunt amintirile. Ceea ce s-a promis că va dura, s-a terminat de mult, şi toate, toate, au rămas în van. Degeaba. Fără speranţă sau vreun viitor. Acel "acum" a devenit cel  mai îndepărtat "a fost odată".  Şi ştiu că, nu te gândeai să am vreodată dreptate, dar uite, vezi, ţi-am spus eu! E cel mai dur "ţi-am spus eu" de până acum, şi Doamne, ce-aş fi dat să n-am dreptate. Nu şi de data asta. Şi da, îmi pare rău, dar toate tâmpeniile care le spun acum, oricum nu mai au vre-un rost. Apropo, copacul ăla nefericit încă poartă urmele iubirii noastre. La fel şi inima mea. Proastă alegere, oricum.  Vina? O avem amândoi. Nu te eschiva şi te rog, şterge-ţi rânjetul ăla tâmp de pe faţă. Rânjetul de care m-am îndrăgostit prosteşte, cândva. Dar, nu-mi pare rău. Ai meritat-o. Am meritat-o amândoi. Şi ce-a venit după, ne-a transformat complet.  Sunt genul de m...