"Gânduri zeci, împrăștiate prin fumul din cameră, așteaptă să fie culese, adunate cu cea mai adâncă grijă, sortate și puse undeva într-un loc anume, care să fie pentru o secundă, "locul lor". Dar nu pot să fac asta. Cel puțin nu acum. Plouă. Plouă rece și trist. Iar gândurile plouă și ele. Se scurg cu repeziciune și se transformă în lacrimi. Și nici locul nu mă ajută prea mult. Nici piesa de pe fundal, nici vremea de afară, nici decorul obosit de toamnă târzie. Nu mă ajută nici nopțile pierdute, nici alcoolul sau dragostea fugară, pierdută prin cearșafuri străine, în zori. Nimic. Poate acum un an, sau doi, era altfel. Eram altfel. Sau cel puțin așa mi s-a spus. Că m-am schimbat. Că m-ai schimbat. Nu știu dacă am vrut asta, dar ai reușit. Și a fost doar vina...nu a fost vina nimănui, de fapt. Circumstanțele. Soarta. Gândurile. Viața. Eu. Tu. Bad timing ar zice unii, prostie ar spune alții. Timp irosit între sentimente contradictorii. Distracții de-o clipă. Urmări de-o viață. "Prea repede", "prea puțin", s-au tranformat în "prea târziu". Nu înțeleg nimic din amalgamul ăsta tâmpit de combinații ciudate. Iubire și ură, deziluzie și speranță, dorință și renegare. Nici măcar nu știu cine sunt, cine am fost sau ce am devenit. Știu doar că o parte din inima mea neghioabă s-a ciobit, s-a sfărâmat ușor la picioarele sufletului meu, odată cu ultimul sărut dintr-o noapte de aprilie.
"Cine am fost?". Simplu: nimic. Un suflet ce rătăcea hoinar, în căutare de aventură, ce visa la o poveste cu happy-ending. Rătăcea întărâtat de întrebări fără răspuns și sensuri fără sens. Căuta, spera, se avânta cu toată puterea și cu inima în pălmile deschise larg. "Suflet-pereche?". "Dragoste la prima vedere?". Basme...iar eu lupul singuratic. M-am lovit când m-am împiedicat de tine și doar acum simt durerea. Mă apasă și mai tare, pentru că știu că eu am fost pentru tine un banal număr dintr-un cuprins, pe când, tu pentru mine ai fost cartea întreagă. Nopțile îmbibate în vicii și iubire aduceau cu ele diminețile leneșe în care eu te priveam pe furiș, de frică să nu te trezești și să vezi cât de îndrăgostită eram de tine. Plec, și abia acum mă izbesc toate: patul gol, balconul, unde cândva zăcea tricoul tău alb, scrumiera din bucătărie, goală, nu demult, plină de țigări fumate între conversații la ora șase dimineața, mirosul de cafea împărțită la doi, déjà-vu-uri tâmpite, ce doar acum îmi vin în minte. De parcă ar ajuta cu ceva sau ar schimba deznodământul poveștii mele.
"Cine sunt eu acum?": un OM. Bagajele mă sfidează din pragul ușii și parcă râd și ele de mine, ironic. Da, e drept, m-am schimbat. Am învățat că nu tot ce e roz și pufos, e un unicorn, am învățat să cunosc oamenii și să apreciez dacă merită să îmi ofer sufletul pe tavă sau merg mai departe, în căutarea fericirii. M-am maturizat și am reușit să disting iubirea de dorință. Iar tu, pentru mine asta ai fost: un capriciu prostesc, al unei fetițe răsfățate, obișnuită să primească în viață totul cănd vrea ea și cum vrea ea. Îți mulțumesc că ai venit exact când aveam nevoie. Pentru că aveam nevoie de tine. Poate nu așa cum ai crede, nu fizic, nu moral. Aveam nevoie de o lecție, care nu se învață la școală. La început nu mi-am dat seama. Acum știu. Parcă mi s-au deschis ochii dintr-odată, privind la pereții goi ai camerei. Am avut un moment de revelație, care va dura o viață întreagă. Iar pentru asta îți mulțumesc, dragul meu, și îți doresc tot binele din lume. Fă în așa fel încât să îl și meriți, și să cunoști fericirea alături de "ea". Acea "ea" creeată special pentru sufletul tău. Eu am plecat deja în căutarea "lui". Bagajele se uită urât la mine. Deja nu mai au răbdare. Nici eu, de altfel. Ți-am dat drumul. Hai, du-te în lume și zburdă printre inimi! Într-o zi o să găsești una care va bate în același ritm cu a ta!
Adio!".
P.S: Aveam nevoie de o încheiere. Deci, nu mă blama. Poate citești asta, sau poate nu.
Eu sunt fericită!
Eu sunt fericită!
Comentarii
Trimiteți un comentariu