Treceți la conținutul principal

"Un pahar de dragoste, vă rog!"

Cu papucii de casă roz în picioare şi cu gândurile împrăştiate în faţa formulelor de la mate, Anabelle simţea un adânc gol în stomac. Şi nu era de la matematică. Mai degrabă era de la cele doar trei ore de somn, şi a celor 1000 şi una de probleme, cu care se confrunta în ultimul timp.
Brusc, lasă foile deoparte şi merge până la oglindă: era tot ea, dar, ciudat, se simţea alta. E drept că arătase cu mult mai bine în urmă cu câteva ore, dar oboseala începea să îşi lase amprenta asupra ei. Ochii aceia albaştrii o răvăşiseră complet. Parcă îi mai văzuse undeva, sau încă era mahmură după balul de absolvire? Halal bal de absolvire! ... Seara pe care toate fetele din liceu o aşteaptă încă de la început, cu sufletul la gură, s-a dovedit a fi un adevărat fiasco. Nu tu limuzine, nu tu Făt Frumos într-o maşină de fiţe, nu tu artificii la 12 noaptea ... nici măcar Cenuşăreasa nu a fost prezentă! ...
Gata! E clar! Băuse prea mult sau văzuse mult prea multe filme siropoase cu happy end. Ar cam trebui să se trezească la realitate, sau cel putin să îşi aducă aminte de acei ochi ... Cineva îi spuse că e o copilă. Dar ei îi plăcea să fie aşa, deşi de multe ori doar se alinta. Era de părere ca niciodată să nu-ţi pierzi strălucirea aceea de copil din privire şi din zâmbet. Niciodată!
Se simţea murdară. Lumea din jur o apăsa mult prea tare. Era sătulă de intrigile din liceu, de bârfele  răutăcioase ale fetelor geloase dintr-a 11'a, menite doar să-i provoace nervi şi să o supere. Doamne, cât de fericită e la gândul că nu va mai păşi în acel loc niciodată! ... Patru ani i-au fost de ajuns să îşi dea seama că se născuse în secolul greşit. Sau poate, era doar prost proiectată. Tiparul fetelor de azi nu o includea şi pe Anabelle. Dar nici nu îşi dorea acest lucru. Ea încă credea în oameni, vedea în ei doar puritate şi blândeţe, dar uitase cât de proastă era: "Suntem în 2013, Anabelle! Într-o Românie unde oamenii împrăştie doar superficialitate, ură şi egoism", se gândi ea.
Era deja scârbită de ei. De toţi acei băieţei de bani gata, cu mult gel prin păr şi care consideră că li se cuvine totul, în schimbul unor cuvinte de prost gust. Inclusiv trupul ei. Dar bineînţeles, că şi ea cedase de foarte multe ori în faţa acestor texte de doi lei. De mult prea multe ori. "Unde îţi era capul, Anabelle?". Dar degeaba, mustrările de conştiinţă nu fac altceva decât să-i amintească cât de slabă a fost.
Ochii aceia i se par altfel ... diferiţi, unici! "Sper doar să nu mă înşel şi de data asta!".
Telefonul sună şi o face să tresară, dar parcă nu are chef de vorbă. Mai ales când vede un număr necunoscut. Instinctiv închide telefonul, şi îl aruncă în celălat capăt al camerei: "Şi dacă erau ochii aceia?".  "Hotărât lucru, matematica e dificilă, dar mai poate să aştepte; mult mai dificili suntem noi, oamenii!", îşi zise Anabelle, aprizându-şi o ţigară şi aşteptându-şi prinţul. Poate că şi el o aştepta pe ea, chiar după colţ ...


Va urma ...     
                                       


                                                                                          

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Gânduri de Paşte

E atât de frumos afară. Lumină, culoare, viaţă, zumzet, freamăt. Uitasem cum e primăvara. Totul s-a îmbrăcat în straie noi, de sărbătoare. Poate că, fiind atât de ocupaţi cu cumpărăturile, agitaţia şi atmosfera stresantă de dinaintea sărbătorilor, de multe ori trecem pe lângă aceste minunate bijuterii, bucurii simple ale vieţii, mici surprize pe care ni le oferă natura. Astăzi, cel puţin pentru 5 minute, am descoperit ceea ce stătea de mult in faţa ochilor mei. Astăzi mi-am propus puţin timp pentru ... mine. Departe de agitaţia oraşului sau de lumea rea, de afară. Cândva sărbătorile aveau valori morale, ne învățau să fim mai buni, mai curați, mai milostivi, mai iertători. Acum ne-a rămas probabil doar timpul petrecut alături de cei dragi. Nu reușesc să găsesc locul iepurașului alături de un sacrificiu omenesc, precum nu găsesc locul urării "Paște fericit!". Sărbători Pascale pline de lumină și liniște sufletească! Prețuiți momentele petrecute alături de cei dragi, oferiţi-vă puţi…

Scrisoare unui necunoscut

Cât de repede trece timpul. Cât de mult se schimbă oamenii. Cât de reci devin relaţiile. Cât de îndepărtate sunt amintirile. Ceea ce s-a promis că va dura, s-a terminat de mult, şi toate, toate, au rămas în van. Degeaba. Fără speranţă sau vreun viitor. Acel "acum" a devenit cel  mai îndepărtat "a fost odată".  Şi ştiu că, nu te gândeai să am vreodată dreptate, dar uite, vezi, ţi-am spus eu! E cel mai dur "ţi-am spus eu" de până acum, şi Doamne, ce-aş fi dat să n-am dreptate. Nu şi de data asta. Şi da, îmi pare rău, dar toate tâmpeniile care le spun acum, oricum nu mai au vre-un rost. Apropo, copacul ăla nefericit încă poartă urmele iubirii noastre. La fel şi inima mea. Proastă alegere, oricum.  Vina? O avem amândoi. Nu te eschiva şi te rog, şterge-ţi rânjetul ăla tâmp de pe faţă. Rânjetul de care m-am îndrăgostit prosteşte, cândva. Dar, nu-mi pare rău. Ai meritat-o. Am meritat-o amândoi. Şi ce-a venit după, ne-a transformat complet.  Sunt genul de momente, …

Paradox

Mă simt oarecum ciudat să am din nou laptopul în fața mea, să pun lumea pe "mute" și să-mi descătușez gândurile, care nu mai au astâmpăr să iasă la lumină, să fie ascultate, scrise, citite.  E furtună afară. E furtună și în lumea sufletului meu. O furtună colorată de clipe, emoții, oameni, trăiri, care mai de care mai diferite. Stau în pat și mă gândesc la paradoxul vieții. Ciudate lucruri se întâmplă. Nu știu cum să le cataloghez altfel decât sunt: ciudate. Și când nu-mi dau seama de lucruri și de însemnătatea lor, încerc să le transpun în fraze. Mă sfidează bipolaritatea sufletului meu. E în ton cu paradoxul cotidian, pentru că nu se poate controla singur. Întâlnim oameni doar pentru a-i înlătura pe alții, stabilim conexiuni și formăm legături, doar pentru a dezbina altele, suntem fericiți, spre nefericirea altora, facem un bine, care este interpretat rău, oferim ca să ne fie luat înzecit înapoi, primim bani ca să îi dăm mai departe, avem vitrine pline și suflete goale, n…