Nu am mai scris de ceva timp. Şi îmi era dor să o mai iau iar puţin aiurea. Într-un stil propriu. Fără metafore şi chestii pompoase, făcute să sune bine. Fără prejudecăţi şi perdele mizerabile, îmbibate în laşitate. Doar eu cu piticii mei porno, care se distrează mult prea bine la mine în cap. Ar fi multe chestii de spus. Multe amintiri de depănat. Multe nopţi pierdute în spaţiul absurd dintre realitate şi imaginaţie. Multă lume care s-a perindat prin viaţa, patul, amintirile mele. Lume care merita şi nu prea. Regrete? Niciodată. Doar amintiri legate strâns într-un buchet deja veştejit, de liliac. Mi s-a spus de curând că sunt proastă. Şi nu din cauza culorii părului, sau a celor câteva examene picate. Şi nici din cauza deciziilor uneori pripite sau a excesului de vicii. Nu am înţeles pe moment una ca asta. Dar acum o văd mai limpede decât sticla de vin goală de pe noptieră. Da, sunt o proastă. Sunt proastă că încă mai cred. Că încă mai văd fărâma de bunătate dintr-un om. Sunt...
Viaţa privită prin ochii unui copil