Frânturi de gânduri

Privesc cum plouă. În sfârşit după atât de mult timp plouă, parcă să ne aducă aminte că au mai rămas doar patru zile din vara, deja trecută. Numai patru zile până la începutul toamnei, cu toate schimbările care se produc odată cu venirea acestui anotimp. Cât de repede a trecut vara aceasta, parcă pe nesimţite. Iar eu stau şi mă gândesc întruna ce am făcut în vara care tocmai se încheie în faţa mea? Ce am făcut timp de trei luni de zile însorite? Nu am escaladat Himalaya, nu am vizitat Parisul, nu am prins nici măcar un răsărit de soare pe malurile mării,  nu am înotat cu delfinii, nu mi-am făcut enşpe mii de prieteni, nu am slăbit 15 kile etc. Şi da, acestea sunt lucruri pe care nu le-am făcut. Ceea ce am făcut este să rămân aceeaşi, zi de zi, aşa cum unii dintre voi poate mă cunosc. Nimic extraordinar sau ieşit din rutina zilnică. Aceaşi liceană cu visuri măreţe şi cu sufletul deschis. A trecut şi vara, fără să îmi aducă vreo noutate. Dar, poate e mai bine aşa. Acum, aşte...

Luna îşi revarsă cărarea de argint peste apa mării, iar cerul senin pare imens, cu mii de stele, strălucind, una mai frumoasă ca cealaltă. Prin văzduh se simte o adiere plăcută, uşoară şi caldă. Noaptea a pus stăpânire pe tot, iar în depărtare se văd luminile plăpânde ale unor felinare. Dinspre oraş se aude doar zgomotul stins ale unor maşini întârziate. E linişte şi nu se mai aude nimic, în afară de valurile mării, care se unduiesc ameţitor de nisipul fin de pe mal. Este târziu şi toţi au adormit. Toţi, în afară de ea. La cât e de linişte afară, pe atât de multă gălăgie e în sufletul ei. Un adevărat război se dă în fiinţa ei blajină, fără apărare. Un amalgam de sentimente nespuse se amestecă şi dau să iasă pe dinafară. Lacrimile s-au uscat demult. Dar, la cât a plâns, făcea concurenţă mării, ale cărei valuri se spărgeau la picioarele ei, deunăzi. Îl iubea. El era motivul pentru care mai trăia, raza ei de soare din fiecare dimineaţă. Zâmbetul lui îi lumina întreaga zi. Când era ...