Sfârşit

S-a terminat. Nu mai e nimic din ce mi-aş fi dorit să fie. Acum? Niciodată.

Toate gândurile, speranţele, dar mai ales iluziile mele s-au risipit undeva departe, s-au dus ... unde? nici eu nu-mi mai pot da seama. Tot acel amalgam de sentimente mincinoase e istorie acum.

Mi-aş fi dorit să aflu de ce? De ce s-a terminat, când nici măcar nu a început?

Toate acele promisiuni, îmbrăţişări, săruturi timide, dragostea înseşi, toate: minciună.

Respiram iubire, mâncam iubire, împrăştiam iubire în jurul meu.

Acum?

Respir minciună, mănânc ură şi împrăştii nepăsare.

Era feeric totul, parcă puţin prea feeric. Uitam cine eram, când eram cu tine.

Poate a fost un vis. Încerc să văd dacă sunt trează cu adevărat, dar durerea din suflet, parcă creşte şi mai mult. E mai mult decât adevărat. Coşmarul din vis, a devenit treptat realitate.

Zâmbeam, râdeam, trăiam. Emanam doar fericire.

Acum?

Plâng, mă resemnez, trăiesc şi merg mai departe. Eman doar superficialitate.

Nu ştiu cum, dar eu însămi am ajuns o minciună.

Cine sunt eu? Cine am devenit eu?

Nici măcar nu mă mai recunosc. Oglinda înseşi pare mirată de cine am reuşit să devin.

Dar, mai presus de toate: am existat eu vreodată?

Şi dacă da: mai exist eu acum?