Turkish experience şi alte bazaconii

Nu am mai scris demult. Am un chef nebun, câte ceva de povestit şi puţină plictiseală(oboseală) la bord, adunate de pe parcursul zilei. Mda, plictisită chit că e sâmbătă seara. Pentru majoritatea dintre voi distracţia abia acum începe, şi poate că nu o să citiţi "amintirile din copilărie" ale unei tipe de pe un blog obişnuit dar nu mă interesează. Vreau doar să scriu, un fel de recuperare a timpului stat departe de minunatul meu blog. :) Şi nu trebuie să mă judecaţi, pentru că, chiar nu am avut timp. Şi de data aceasta am motive solide şi foooarte plauzibile. :)

Deci, să începem cu începutul. După o vacanţă bine meritată de paşte pe care mai mult am dormit-o, am avut şi două săptămâni de practică la hotelgermisara care s-au dovedit foarte interesante, cel puţin zilele petrecute la spa-ul hotelului şi cea de la recepţie, precum şi binemeritata zi petrecută la piscină.

Oricum mult mai bine decât la ore. Aşa-i? :)

Apooooi, după cum am menţionat şi în posturile anterioare am plecat împreună cu încă 23 de colegi mai mici sau din aceeaşi clasă şi cu încă 6 profe în ......... tadaaaaaaam : TURCIA. 

După un drum foooooarte obositor, cu ochii cât cepele şi după schimbarea a unui tren, două avioane şi a mai multor maşini, am ajuns după o zi de călătorie în localitatea Gümüşhane. Acum, cu siguranţă vă întrebaţi ce, cum şi unde este, pentru că nu aţi auzit niciodată de ea. Staţi chill, aşa am reacţionat şi eu prima dată când am auzit. Ceva gen "Ce cătun mai e şi ăla?". :)) Dar, ca să vă convingeţi mai bine, google it. :)

Deja de pe drum am adunat muuulte impresii. Unele mai neobişnuite decât altele. Când am ajuns pe aeroportul din Istambul m-a izbit un sentiment de ... neobişnuit, frică, curiozitate, altfel. Toate la un loc. :)

De exemplu, m-au frapat ţinutele acelea complet negre, purtate de femei, vălurile de pe faţă, barbaţii care se holbau insistent la noi, autoritatea bărbatului şi puterea de viaţă şi de moarte asupra femeii, sau a femeilor, după caz (de aici şi expresia de "harem"), nesiguranţa, ordinea strictă, regulile aspre, preconcepţiile despre europeni şi "restul".

O imagine nu mi-o pot scoate din cap: aşteptam în aeroport şi am observant cum o femeie îi intorcea până şi foaia soţului ei, după ce termina de citit. Oameni primitori, dar totodată foarte stricţi care impun respect, dar pun şi foarte mult suflet în orice. Asta sunt turcii. Contradicţii sunt la tot pasul. Atât în ceea ce priveşte oraşele, cât şi în ceea ce priveşte religia, oamenii, regulile.

Aducând vorba de religie, pot spune că mă speria mai ales seara tarziu, să aud acele chemări la rugaciune, care se auzeau aproape la orice pas din moschei. Pe cât de duri, pe atât de mult ţin turcii la religia lor. Cred că ar ucide pentru ea. Orice ar face, când este ora lor de rugaciune lasă totul, intră într-o moschee sau îşi fac moscheea lor "ad-hoc"(o să vă detaliez mai târziu), se descalţă, se spală, iar mai apoi încep rugăciunea care nu durează mai mult de 5 minute. Mai apoi, se întorc la treburile lor, ca şi când nimic nu s-ar fi întâmplat.

Liceul unde mi-am petrecut două săptămâni, era specializat pe fizică-chimie, cu "elevi unul şi unul" citez pe dnul. director Omar Pir parcă, şi era căţărat suuus pe un deal, izolat de alte aşezări umane. "Aici elevii acestei renumite şcoli învaţă din greu pentru a ajunge nişte doctori sau ingineri de renume. Nu au vicii de nici un fel, au rezultate extraodinare la examene şi concursuri, au un comportament ireproşabil, şi toate acestea datorită, profesorilor noştri deosebiţi care se străduiesc mereu să îi perfecţioneze în orice şi-ar propune"(închei citatul). Mda, vorbe maaaaari, cam cum se face de obicei. Mama îşi laudă puii, chiar dacă trebuie să mintă pentru asta. (în acest caz tatăl) :)

Oricum, de primire nu mă pot plânge, copii foarte de treabă, la prima impresie. Am stat în internatul şcolii, care era împărţit în două: jumi fete, juma baieţi: intrări separate, uşi zăvorâte(chiar bătute în cuie), plângeri la direcţiune absurde (şoc şi groază:)) legate bineînţeles de “comportamentul lipsit de orice bun simţ al românilor”, ora stingerii 9, poate 9 şi un pic(dar nu mai mult de atât), o sonerie care ne trezea în fiecare dimineaţă la ora 7(care mă bântuie şi acum), mâncare de la care nu lipsea oribila carne de oaie, camera la etajul 4, rezultând vreo 3 kile în minus. Prin urmare este şi o parte bună în asta. :)) Poate singura. De fapt nu, sunt rea, au fost mai multe :)

Am vizitat locuri multe şi frumoase, cum ar fi peştera Karaca Mağarası, oraşul Trabzon situat pe coasta Mării Negre, staţiunea  Uzungöl, cu lacul cu acelaşi nume, mănăstirea din stâncă Sumela, şi nu în ultimul rând Gümüşhane. Locuri minunate, pentru care aş mai merge încă o dată în Turcia. :) 

Am petrecut momente frumoase împreună(care le-au umbrit pe cele mai puţin frumoase), ne-am distrat(cât a fost posibil), am avut multe activităţi, jocuri, am socializat, am râs pe seama lor(şi ei cred pe a noastră), s-au creat legături frumoase(unele mai mult decât o simplă prietenie), am avut seara tradiţională, unde am învăţat "braşoveanca"(da, am învăţat să dansez româneşte în Turcia), dar şi câteva din dansurile lor(au nişte dansuri superbe şi o muzică care mi-a intrat la suflet), dar la un moment dat, a venit timpul să ne luăm rămas bun de la prietenii noştri turci(cred), nu cu foarte mult amar în suflet pentru că urma să-i găzduim şi noi, la rândul nostru peste fix o săptămână în România şi fiindcă ne era un dor nu numai de Românica noastră scumpă, ci mai ales de "Ghiţă" al nostru, pe care îl vedeam deja gătit în diverse moduri. :))

După cum spuneam, la început am fost revoltată, frustrată, indignată, de toate uriaşele diferenţe, dar apoi m-am obişnuit, ca de fiecare dată de altfel, şi la urmă mi-a părut rău că plec. :)

După aceea am mai trecut pe la şcoală încă o săptămână, aşa ca să-mi aduc aminte cum e şi poate să mai iau pe fugă câte o notă sau cu siguranţă de dorul profilor :)). NOT!

Oricum ar fi fost, a venit timpul răzbunării. :))) (just kidding), pentru că s-a întors roata. Să le răspundem cu aceeaşi monedă, sau să le facem să se simtă bine? Oricum deja, unii şi-au făcut big plans deja din Turcia, cu distracţia şi libertatea de care ei nu au avut parte niciodată. So, unde a disparut pocăinţa de până atunci?

Mă rog, am mers în întâmpinarea lor la Bucureşti(să le fi văzut feţele :))) şi le-am cazat în prima săptămână la noi, iar după aceea în internatul liceului. 

Am petrecut şi aici, cu ei momente frumoase(măcar aici m-am simţit în largul meu), am vizitat cu ei Sibiul(de fapt doar piaţa centrală, că după aceea au vrut la mall), Alba-Iulia(şi aici doar cetatea), salina de la Turda, Castelul Corvinilor din Hunedoara şi Deva Mall. Deva, unde am servit prânzul la McDonald`s. Toate bune şi frumoase, când, după cum ziceam, văd deodată pe mister "rădăcină"(adică Omar Pir ală) cu profu` lor de sport şi încă un elev, cum îsi scot încălţămintea(şi deodată se lasă ceaţa :))), îngenunchează, şi încep, bănuiam, rugăciunea lor. La fel fac şi alţii, toţi băieţi. Cum ziceam moschee "ad-hoc". :)) Ce ţi-e şi cu religia asta ...

So, cum ziceam, în primele zile au spus că nu beau, nu fumează bla, blaaa. Când am ieşit cu ei la bar, big surprize: “călugăriţele” s-au trasformat în “party biches”, că nu degeaba e vorba aia: "fumezi ca turcii". Pipă dupa pipă şi almoust bere dupa bere, mişcari unduitoare, glume, cuvinte noi învăţate(înjurături). Într-o seară s-a ajuns la 6 beri. :O Au antrenament, nu glumă :)) (stay chill ca erau de alea cu lemon), nici chiar în comă alcoolică nu vroiam să le băgăm. :)) 

Iar mai apoi, poveşti la profa, întrebări fără răspuns, tăcere, ameninţări, promisiuni şi în final plecarea. Şi după toate, aceste întâmplări, după cadouri, după enşpe mii de poze, după zeci de dansuri făcute împreună, după melodii reprezentative, după show-uri în autobuze sau în restaurante, după glume, după porecle, după prietenii şi iubiri, după altă seară tradiţională, şi nu o să vă vină să credeţi, după muuuulte lacrimi în ochi, au plecat, aşa cum au venit. Cu promisiunile de rigoare(păstrarea legăturii pe Facebook, vizitarea, poate), s-a încheiat şi capitolul Turkey. :( Şi da, în primele zile, mi-a parut foooarte rău. Dar deja, a trecut o săptămână, amintirile s-au prăfuit puţin câte puţin, şi o să se mai prăfuiască până rămân doar amintiri vechi, rămase undeva, acolo în sertarul amintirilor ... frumoase.

Săptămâna aceasta şi zilele dintre activităţi, au fost teribile. Am dat teza la mate(şi am luat 9, yupii), la economie(tot 9) şi la română(10), am mai luat ceva note pe minunatul aport la proiect, şi pot spune în sfrâşit: Helloo holiday!(mai e încă săptămâna asta, dar deja ne-am programat, ieşiri în club sâmbata viitoare, joi la ştrand, iar luni  organizăm un ştrand ad-hoc în mijlocul curţii liceului). Mediile le am cam la toate materiile încheiate(Thanx God!), iar singura pată care îmi umbreşte fericirea e că trebuie să mă asculte luni la istorie, şi n-am nici un cheeeef. :(

Ar cam trebui să inchei şi să merg să învăţ(de nu iau 10 pa-pa medie), oricum cred că am scris cam mult, dar de fapt e numai o particică infimă din ceea ce aveam pe suflet. Eeeeh, e deja 10 jumate, e prea târziu să învăţ. Poate mâine, dar mâine am zis că o sa stau la bronzat. Dar, mai am timp. Şi dacă nu reuşesc mâine, luni, în autobuz până la liceu pot să învăţ. Right? :)

Şi apropo, mâine e ziua lui tati. Aproape am uitat şi de asta. :) 

La muuulţi ani fericiţi, tăticule. Ştii că te iubesc mult, chiar dacă nu îţi arăt asta tot timpul. :)

Aşaaa .... So, după săptămâna ce urmează, mai avem una de practică la hotelgermisara(de fapt eu doar 4 zile), căci după aceea plec din nou abroad 8 zile în Bratislava. Acolo viaţă, tatiii! De abia aşteeeept! ♥

Până atunci, toate cele bune vă doresc, a biiiiig hug şi multe "succesuri" celor care dau BAC-ul vieţii, luni(veţi avea nevoie). :) 

Ne auzim very soooon! Promit! :)