Treceți la conținutul principal

Despre femei la un alt nivel



"Toate femeile sunt curve. În afară de mama şi sora mea. Dar şi ele sunt femei." (Napoleon) 


Şi ca să continui puţin postarea de data trecută, astăzi o sa vorbim despre femei. Dar despre un anumit tip de femeie, care te fute la propriu, dar mai ales la figurat. Femeia fatală, femeia care îţi suceşte minţile dar şi portofelul. Femeia care joacă la dublu, dar câştigă de fiecare dată. Femeia care pot fi eu sau tu. Femeia care se ascunde în fiecare dintre noi. Femeia pe care o doreşte oricare bărbat, dar e posibil să nu o aibă niciodată.
O femeie care joacă la dublu este o femeie satisfăcută. Pentru că nu trebuie să demonstreze nimănui ce şi cine este cu adevărat. Pentru că ce nu primeşte dintr-o parte i se oferă din cealaltă, fără să fie nevoie să ceară. Pentru că nu iubeşte. Pentru că are planul de rezervă. Pentru că nu se vinde pe nimic. Pentru că îşi permite să fie rece. Pentru că orice solid rigid cu două puncte de sprijin este mai stabil decât dacă ar avea unul singur. Pentru că nu se plictiseşte.
O femeie care joacă la dublu este o femeie egoistă. Pentru că nu vinde ce ştie, nu cumpără ce i se oferă. Ia pe gratis. Pentru că e genul de femeie care schimbă cearceaful ca să-şi schimbe maşina. Pentru că are curajul necesar să se adapteze în funcţie de situaţie. Pentru că este capabilă să aibă o dublă gândire şi să se autoconvingă că are tot timpul dreptate. Pentru că uneori este o suprafaţă care simulează adâncimea.
O femeie care joacă la dublu este lucrarea de diplomă a lui Dumnezeu la examenul de estetica. Pentru că ştie să speculeze, să intuiască şi să satisfacă. Pentru ca oricât de scump ar fi rujul pe care şi-l doreşte va face în aşa fel încât să-l primească cadou. Pentru că este pasionată de matematică: îşi împarte vârsta la doi şi dublează preţul hainelor sale.
O femeie care joacă la dublu este o femeie cameleon. Pentru că nu o cunoşti până nu o întâlneşti pentru ultima dată la tribunal. Pentru că ştie cum să-şi poarte vălul ca să te facă să arzi de dorinţa de a-i vedea chipul. Pentru că are mai multe secrete decât cerul.
O femeie care joacă la dublu este o femeie puternică. Pentru că astfel de femei au pornit marile războaie ale lumii. Pentru că ştie să-i facă pe bărbăţi să tacă în ceea ce o priveşte. Pentru că se dă învinsă doar dacă ea te-a învins prima. Pentru că ştie cum să-şi păstreze bărbaţii cu ajutorul propriilor lor vicii. Pentru că ştie cum să dea impresia că-şi ascute ghearele ca să-i convingă pe ceilalţi că le are.
Şi în cele din urmă, există doar trei cuvinte pe care o astfel de femeie vrea să le audă în timp ce se întinde lasciv în patul său de mătase purpurie, îmbrăcată în dantelă: "Fac eu curat."

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Scrisoare unui necunoscut

Cât de repede trece timpul. Cât de mult se schimbă oamenii. Cât de reci devin relaţiile. Cât de îndepărtate sunt amintirile. Ceea ce s-a promis că va dura, s-a terminat de mult, şi toate, toate, au rămas în van. Degeaba. Fără speranţă sau vreun viitor. Acel "acum" a devenit cel  mai îndepărtat "a fost odată".  Şi ştiu că, nu te gândeai să am vreodată dreptate, dar uite, vezi, ţi-am spus eu! E cel mai dur "ţi-am spus eu" de până acum, şi Doamne, ce-aş fi dat să n-am dreptate. Nu şi de data asta. Şi da, îmi pare rău, dar toate tâmpeniile care le spun acum, oricum nu mai au vre-un rost. Apropo, copacul ăla nefericit încă poartă urmele iubirii noastre. La fel şi inima mea. Proastă alegere, oricum.  Vina? O avem amândoi. Nu te eschiva şi te rog, şterge-ţi rânjetul ăla tâmp de pe faţă. Rânjetul de care m-am îndrăgostit prosteşte, cândva. Dar, nu-mi pare rău. Ai meritat-o. Am meritat-o amândoi. Şi ce-a venit după, ne-a transformat complet.  Sunt genul de m

Paradox

Mă simt oarecum ciudat să am din nou laptopul în fața mea, să pun lumea pe "mute" și să-mi descătușez gândurile, care nu mai au astâmpăr să iasă la lumină, să fie ascultate, scrise, citite.  E furtună afară. E furtună și în lumea sufletului meu. O furtună colorată de clipe, emoții, oameni, trăiri, care mai de care mai diferite. Stau în pat și mă gândesc la paradoxul vieții. Ciudate lucruri se întâmplă. Nu știu cum să le cataloghez altfel decât sunt: ciudate. Și când nu-mi dau seama de lucruri și de însemnătatea lor, încerc să le transpun în fraze. Mă sfidează bipolaritatea sufletului meu. E în ton cu paradoxul cotidian, pentru că nu se poate controla singur. Întâlnim oameni doar pentru a-i înlătura pe alții, stabilim conexiuni și formăm legături, doar pentru a dezbina altele, suntem fericiți, spre nefericirea altora, facem un bine, care este interpretat rău, oferim ca să ne fie luat înzecit înapoi, primim bani ca să îi dăm mai departe, avem vitrine pline și suflete goale,

Supradoză de iubire

  Când vine vorba de tine, mintea mea e ca un peron pe care vii si de pe care pleci.   Ştii senzaţia aia pe care o ai când mergi prima oară cu trenul? Fiecare peisaj, banal poate, pentru un om ce merge mereu cu trenul, ţi se pare o surpriză pentru retină. Te minunezi la fiecare petice de oraş văzut din depărtare. Aşa te iubesc eu. Fiecare trăsătură ce îţi aparţine o observ şi o iubesc, iar fiecare defect îl critic în minte şi îl preţuiesc...pentru că e al tău.   Păcat că ţie îţi place să iei mereu alt tren. Păcat că eu am fost doar o staţie, un popas neînsemnat.   Aş vrea să mă urăşti. Să mă urăşti atât de mult încât chipul meu să te scârbească, să mă urăşti când mă auzi vorbind, să mă priveşti cu ură, să îmi arăţi prin limbajul corpului tău cât de mult îmi deteşti prezenţa. Aş vrea să mă urăşti la fel de mult ca pe cea mai urâtă amintire a ta, să mă vrei într-o continuă suferinţă. Prefer ura ta profundă decât indiferenţa. Parcă dintre toate stările sufleteşti, indiferenţa faţă