Treceți la conținutul principal

Despre femei la un alt nivel



"Toate femeile sunt curve. În afară de mama şi sora mea. Dar şi ele sunt femei." (Napoleon) 


Şi ca să continui puţin postarea de data trecută, astăzi o sa vorbim despre femei. Dar despre un anumit tip de femeie, care te fute la propriu, dar mai ales la figurat. Femeia fatală, femeia care îţi suceşte minţile dar şi portofelul. Femeia care joacă la dublu, dar câştigă de fiecare dată. Femeia care pot fi eu sau tu. Femeia care se ascunde în fiecare dintre noi. Femeia pe care o doreşte oricare bărbat, dar e posibil să nu o aibă niciodată.
O femeie care joacă la dublu este o femeie satisfăcută. Pentru că nu trebuie să demonstreze nimănui ce şi cine este cu adevărat. Pentru că ce nu primeşte dintr-o parte i se oferă din cealaltă, fără să fie nevoie să ceară. Pentru că nu iubeşte. Pentru că are planul de rezervă. Pentru că nu se vinde pe nimic. Pentru că îşi permite să fie rece. Pentru că orice solid rigid cu două puncte de sprijin este mai stabil decât dacă ar avea unul singur. Pentru că nu se plictiseşte.
O femeie care joacă la dublu este o femeie egoistă. Pentru că nu vinde ce ştie, nu cumpără ce i se oferă. Ia pe gratis. Pentru că e genul de femeie care schimbă cearceaful ca să-şi schimbe maşina. Pentru că are curajul necesar să se adapteze în funcţie de situaţie. Pentru că este capabilă să aibă o dublă gândire şi să se autoconvingă că are tot timpul dreptate. Pentru că uneori este o suprafaţă care simulează adâncimea.
O femeie care joacă la dublu este lucrarea de diplomă a lui Dumnezeu la examenul de estetica. Pentru că ştie să speculeze, să intuiască şi să satisfacă. Pentru ca oricât de scump ar fi rujul pe care şi-l doreşte va face în aşa fel încât să-l primească cadou. Pentru că este pasionată de matematică: îşi împarte vârsta la doi şi dublează preţul hainelor sale.
O femeie care joacă la dublu este o femeie cameleon. Pentru că nu o cunoşti până nu o întâlneşti pentru ultima dată la tribunal. Pentru că ştie cum să-şi poarte vălul ca să te facă să arzi de dorinţa de a-i vedea chipul. Pentru că are mai multe secrete decât cerul.
O femeie care joacă la dublu este o femeie puternică. Pentru că astfel de femei au pornit marile războaie ale lumii. Pentru că ştie să-i facă pe bărbăţi să tacă în ceea ce o priveşte. Pentru că se dă învinsă doar dacă ea te-a învins prima. Pentru că ştie cum să-şi păstreze bărbaţii cu ajutorul propriilor lor vicii. Pentru că ştie cum să dea impresia că-şi ascute ghearele ca să-i convingă pe ceilalţi că le are.
Şi în cele din urmă, există doar trei cuvinte pe care o astfel de femeie vrea să le audă în timp ce se întinde lasciv în patul său de mătase purpurie, îmbrăcată în dantelă: "Fac eu curat."

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Paradox

Mă simt oarecum ciudat să am din nou laptopul în fața mea, să pun lumea pe "mute" și să-mi descătușez gândurile, care nu mai au astâmpăr să iasă la lumină, să fie ascultate, scrise, citite.  E furtună afară. E furtună și în lumea sufletului meu. O furtună colorată de clipe, emoții, oameni, trăiri, care mai de care mai diferite. Stau în pat și mă gândesc la paradoxul vieții. Ciudate lucruri se întâmplă. Nu știu cum să le cataloghez altfel decât sunt: ciudate. Și când nu-mi dau seama de lucruri și de însemnătatea lor, încerc să le transpun în fraze. Mă sfidează bipolaritatea sufletului meu. E în ton cu paradoxul cotidian, pentru că nu se poate controla singur. Întâlnim oameni doar pentru a-i înlătura pe alții, stabilim conexiuni și formăm legături, doar pentru a dezbina altele, suntem fericiți, spre nefericirea altora, facem un bine, care este interpretat rău, oferim ca să ne fie luat înzecit înapoi, primim bani ca să îi dăm mai departe, avem vitrine pline și suflete goale, ...

Semne de întrebare

A trecut mult timp de când am iubit prima oară. Mă întreb dacă nu cumva, prima iubire este de fiecare dată când ne îndrăgostim. Este o "primă dată", dar totuşi diferită. Cine să fi fost? Băieţelul de la grădiniţă care mă ţinea de mână şi îmi aducea bomboane, sau tânărul care pur şi simplu m-a fermecat în timpul adolescenţei? Când am iubit prima oară nu a fost de la început o iubire reciprocă. Dar am simţit că el este cel care va dori să mă completeze şi să mă înveţe să iubesc cu adevărat. Totul parcă s-ar fi întâmplat în urmă cu câteva zile şi nu în urmă cu mai mulţi ani. Viaţa mea este învăluită de o magie care mă face să mă simt o persoana unică. Nu-mi mai trebuia nimic, aveam totul, îl aveam pe el. Acum îmi dau seama ce copil eram şi într-un fel sunt invidioasă pe unele sentimente de atunci, pe unele trăiri care îmi făceau inima să-mi tresalte de fericire. Numai cu zâmbetul lui îmi lumina întreaga zi şi nimic nu m-ar fi făcut să mă simt rău. Sunt sentimente din adolescenţ...

Copilărie pierdută

Nici măcar nu ştiu cum să încep. Am aşa un sentiment de ... frustrare, care deja e râuri râuri, dă să iasă pe dinafară, un sentiment pe care nu am (deocamdată) cu cine să-l împărtăşesc (sau cine ar trebui să mă asculte se face că plouă, şi e perfect de acord cu aceasta). Oare sunt eu singurul om, singura fată, atât de încuiată la minte încât să nu fiu şi eu de acord, atâta vreme cât toată lumea este? Asta nu pot să ştiu, dar poate o să aflu. Oare sunt singurul om din ţărişoara asta minunată, care nu concepe aspectul de a fi copil care are, la rândul ei are un alt copil? Nu ştiu voi ce părere aveţi, dar eu una, sunt stupefiată. Deja cred ca e prea mult. Şi nu vorbesc de acele fete care sunt abuzate sexual, hărţu ite etc. şi se întâmplă (Doamne fereşte!) un accident de această amploare, ci de fetele care, cu bună ştiinţă şi cu cea mai mare seninătate din lume te privesc în ochi şi spun: ''Da, este copilul meu, pe care mi l-am dorit mereu!''. Înţeleg, dar totuşi la 16-1...