Frânturi de gânduri

Nu am mai scris demult. Am un chef nebun, câte ceva de povestit şi puţină plictiseală(oboseală) la bord, adunate de pe parcursul zilei. Mda, plictisită chit că e sâmbătă seara. Pentru majoritatea dintre voi distracţia abia acum începe, şi poate că nu o să citiţi "amintirile din copilărie" ale unei tipe de pe un blog obişnuit dar nu mă interesează. Vreau doar să scriu, un fel de recuperare a timpului stat departe de minunatul meu blog. :) Şi nu trebuie să mă judecaţi, pentru că, chiar nu am avut timp. Şi de data aceasta am motive solide şi foooarte plauzibile. :) Deci, să începem cu începutul. După o vacanţă bine meritată de paşte pe care mai mult am dormit-o, am avut şi două săptămâni de practică la hotelgermisara care s-au dovedit foarte interesante, cel puţin zilele petrecute la spa-ul hotelului şi cea de la recepţie, precum şi binemeritata zi petrecută la piscină. Oricum mult mai bine decât la ore. Aşa-i? :) Apooooi, după cum am menţionat şi în posturile anterioare...

E atât de frumos afară. Lumină, culoare, viaţă, zumzet, freamăt. Uitasem cum e primăvara. Totul s-a îmbrăcat în straie noi, de sărbătoare. Poate că, fiind at ât de ocupaţi cu cumpărăturile, agitaţia şi atmosfera stresantă de dinaintea sărbătorilor, de multe ori trecem pe lângă aceste minunate bijuterii, bucurii simple ale vieţii, mici surprize pe care ni le oferă natura. Astăzi, cel puţin pentru 5 minute, am descoperit ceea ce stătea de mult in faţa ochilor mei. Astăzi mi-am propus puţin timp pentru ... mine. Departe de agitaţia oraşului sau de lumea rea, de afară. Cândva sărbătorile aveau valori morale, ne învățau să fim mai buni, mai curați, mai milostivi, mai iertători. Acum ne-a rămas probabil doar timpul petrecut alături de cei dragi. Nu reușesc să găsesc locul iepurașului alături de un sacrificiu omenesc, precum nu găsesc locul urării "Paște fericit!". Sărbători Pascale pline de lumină și liniște sufletească! Prețuiți momentele petrecute alături de ce...

Pe parcursul lunii februarie în perioada 22-29, împreună cu 3 profesoare si cu încă 4 colegi, am participat la frumoasa experienţă numită BARCELONA, din cadrul proiectului European Multilateral Comenius „Building Europe Together”. Au participat de asemenea, ţări precum Turcia, Portugalia, Cehia şi Polonia.  La început nici măcar nu realizam, dar treptat-treptat, mi-am dat seama: plec în Barcelona! Eram la prima mea experienţă de acest gen şi nu ştiam la ce să mă aştept. Necunoscutul îmi stătea înainte, gata să fie descoperit şi explorat. După un drum de peste 10 ore, obosiţi, dar plini de curiozitate, am ajuns în sf â rşit pe Aeroportul Barcelonei, unde am fost aşteptaţi de Joan, unul dintre profesorii coordonatori, care ne-a însoţit p â nă la Institutul Sant Andreu, unde am fost înt â mpinaţi de elevii, de fapt „gazdele”, iar mai apoi prietenii noştri.  A doua zi am participat la toate orele de curs si am observat un mod de predare puţin mai diferit de al nostru şi ...

5, 4, 3, 2, 1 : "La mulţi ani 2012!". Artificii frumoase, dar puţine (ca deh' e criza, domle' !). Şi? Tot frumoase rămân! 2012 = sfarşitul lumii? Nu şi pentru mine! Poate tot nu vom ieşi din criză, poate se mai fac încă vreo 10-20 km. de autostradă, poate Udrea va mai inaugura câteva telecabine, telegondole ş.a. (care peste cateva zile nu mai funcţionează), poate nea' Gigi încă va mai număra oile şi va împărţi suta de Euro pe la toate colţurile ... poate. Şi ce? Cred că cineva, în timp ce eu adormeam în zorii zilei mi-a pus ochelarii cu lentile roz, căci nu ştiu de ce, dar, doar aşa văd eu lumea astăzi. Şi nu, nu e de la cele câteva pahare de vin în plus de aseară. :) Dar, ştiţi cum se zice, cum te simţi în prima zi din an, aşa te vei simţi tot anul. Şi, Doamne ajută!, mă simt ... de milioaneee! Până şi durerea de cap de aseară mi-a trecut, ca prin minune! Am lăsat tot ce era rău undeva departe. Toate durerile, supărările şi dezamăgirile le-am lăsat la pragu...

Nu am mai trecut de ceva timp pe aici, prin minunatul meu blog. :) De fapt, la moleşeala de afară sunt în plină pană de idei. Şi nu cred că vreţi să vă plictisesc cu banalităţi. A trecut şi 6 Decembrie şi odată cu această zi, şi ziua mea. Nu ştiu dacă mă simt mai mare/matură/responsabilă/cuminte decât cu un an în urmă. Poate cu timpul .... Dar nu, încă sunt un mic copil răsfăţat, chiar dacă uneori nu vreau să recunosc asta, cam aşa este. Până la anu` poate ... poate. Crăciunul e de mult instalat, dacă nu în suflete şi în calendar, cel puţin în magazine, această adevarată "campanie" a Crăciunului făcându-şi simţită prezenţa încă de la finele lui octombrie. Dar, cu toate acestea, e frumos să vezi că de fapt, toată această "Crăciuneală" durează mai mult decât ar trebui, pentru că, de ce nu, induce un sentiment mult mai puternic al acestei sărbători. E atât de superb oraşul acoperit de mii de lumini, vitrinele magazinelor pline ochi, "Leru-i, Ler" auzin...

Mi-e dor de un altfel de octombrie, de un octombrie îndepartat, lăsat de mult în urmă. Mi-e dor de strada copilăriei mele. Mi-e dor de primii ani de şcoală, atunci când încă nu ştiam prea multe, dar credeam că ştim totul. Mi-e dor de clasa întâi, atunci când tot ceea ce trebuia să ştim erau cele câteva culori, cifrele de la 1 la 10 şi primele litere ale alfabetului. Mi-e dor de doamna învăţătoare şi de colegii cu care strângeam castanele din curtea şcolii, unui octombrie "altfel". Mi-e dor de frunzele roşietice care, parcă nu mai sunt la fel. Mi-e dor de prietenii vechi din generală. Mi-e dor de "baba oarba" şi nelipsitul elastic. Mi-e dor de prima iubire legată la un joc "de-a va-ţi ascunselea". Mi-e dor de un octombrie îndepărtat, cu aromă de nuci, mere coapte, gutui şi must. Mi-e dor de pachetele cu mancare puse de mama, pe care de multe ori, le aduceam acasa şi preferam să-mi cumpăr nişte chipsuri oribile, dar pe atunci, o delicatesă. Mi-e ...