Nici măcar nu ştiu cum să încep. Am aşa un sentiment de ... frustrare, care deja e râuri râuri, dă să iasă pe dinafară, un sentiment pe care nu am (deocamdată) cu cine să-l împărtăşesc (sau cine ar trebui să mă asculte se face că plouă, şi e perfect de acord cu aceasta).
Oare sunt eu singurul om, singura fată, atât de încuiată la minte încât să nu fiu şi eu de acord, atâta vreme cât toată lumea este? Asta nu pot să ştiu, dar poate o să aflu.
Oare sunt singurul om din ţărişoara asta minunată, care nu concepe aspectul de a fi copil care are, la rândul ei are un alt copil?
Nu ştiu voi ce părere aveţi, dar eu una, sunt stupefiată. Deja cred ca e prea mult. Şi nu vorbesc de acele fete care sunt abuzate sexual, hărţuite etc. şi se întâmplă (Doamne fereşte!) un accident de această amploare, ci de fetele care, cu bună ştiinţă şi cu cea mai mare seninătate din lume te privesc în ochi şi spun: ''Da, este copilul meu, pe care mi l-am dorit mereu!''. Înţeleg, dar totuşi la 16-17 ani?!
Da, pur şi simplu răbufnesc aceste sentimete. Deja cunosc mult prea multe cazuri (prietene, colege, cunoştinte) ca să nu mai vorbesc de T.V şi media care este deja de foartă multă vreme plină de fel de fel de cazuri de "fete-mame".
Acum nu mai este vorba de acele "accidente" (sau poate da, dar de altă amploare), ci pur şi simplu "s-a întâmplat, să fie primit". Fete (copile, de fapt) de 15-16 ani care se joacă de-a sexul, iar peste câteva luni le şi vezi cu burta la gură. Dar, fapt ce mă frapează cu adevărat este seninătatea de care dau dovadă când afirmă acest lucru. Apoi vin la pachet renunţarea la şcoală (liceu), nunta, primii ani, primele certuri, dar şi primul divorţ. Asta în cel mai frumos caz.
Pe de altă parte, poate (sigur de fapt), cel cu care hotărăsc să facă "pasul cel mare" este doar un licean, care atunci când află vestea prima reacţie este ceva de genul: "În câte luni eşti? Sigur nu poţi să renunți la el?", dar care mai apoi se resemnează (la insistenţele părinţilor) şi acceptă situţia. Vă daţi seama că, cuvântul de "mamă" sau "tată" nu poate fi în adevăratul sens al cuvântului. Este mult prea prematur pentru acest lucru.
Şi, după cum spuneam, asta în cel mai frumos caz.
Nu ştiu de ce virginitatea este văzută, mai nou, drept o povară de care trebuie sa scapi cât mai repede şi de multe ori cu primul venit, doar ca să fi "în rândul lumii"? Dar de fapt, atât de repede vrei să scapi de această uriaşă povară, încât uiţi de ce este cel mai important (protejarea), fapt pentru care în cele mai multe cazuri, vine pe lume un suflet nevinovat, poate mult prea repede şi astfel devii "mamă" peste noapte, cu toate responsabilităţile aferente. Dai naştere unui copil, tu la rândul tău, fiind încă, un copil.
Mi se par atât de frustrate şi atât de disperate aceste "fete" încât, nu ştiu dar eu una, nu cred că conștientizează că, copilăria lor este pierdută pe veci. Şi astfel, dau naştere, unor copii, dar "mame" în adevăratul sens al cuvântului nu se pot numi niciodată.
Oare sunt eu singurul om, singura fată, atât de încuiată la minte încât să nu fiu şi eu de acord, atâta vreme cât toată lumea este? Asta nu pot să ştiu, dar poate o să aflu.
Oare sunt singurul om din ţărişoara asta minunată, care nu concepe aspectul de a fi copil care are, la rândul ei are un alt copil?
Nu ştiu voi ce părere aveţi, dar eu una, sunt stupefiată. Deja cred ca e prea mult. Şi nu vorbesc de acele fete care sunt abuzate sexual, hărţuite etc. şi se întâmplă (Doamne fereşte!) un accident de această amploare, ci de fetele care, cu bună ştiinţă şi cu cea mai mare seninătate din lume te privesc în ochi şi spun: ''Da, este copilul meu, pe care mi l-am dorit mereu!''. Înţeleg, dar totuşi la 16-17 ani?!
Da, pur şi simplu răbufnesc aceste sentimete. Deja cunosc mult prea multe cazuri (prietene, colege, cunoştinte) ca să nu mai vorbesc de T.V şi media care este deja de foartă multă vreme plină de fel de fel de cazuri de "fete-mame".
Acum nu mai este vorba de acele "accidente" (sau poate da, dar de altă amploare), ci pur şi simplu "s-a întâmplat, să fie primit". Fete (copile, de fapt) de 15-16 ani care se joacă de-a sexul, iar peste câteva luni le şi vezi cu burta la gură. Dar, fapt ce mă frapează cu adevărat este seninătatea de care dau dovadă când afirmă acest lucru. Apoi vin la pachet renunţarea la şcoală (liceu), nunta, primii ani, primele certuri, dar şi primul divorţ. Asta în cel mai frumos caz.
Pe de altă parte, poate (sigur de fapt), cel cu care hotărăsc să facă "pasul cel mare" este doar un licean, care atunci când află vestea prima reacţie este ceva de genul: "În câte luni eşti? Sigur nu poţi să renunți la el?", dar care mai apoi se resemnează (la insistenţele părinţilor) şi acceptă situţia. Vă daţi seama că, cuvântul de "mamă" sau "tată" nu poate fi în adevăratul sens al cuvântului. Este mult prea prematur pentru acest lucru.
Şi, după cum spuneam, asta în cel mai frumos caz.
Nu ştiu de ce virginitatea este văzută, mai nou, drept o povară de care trebuie sa scapi cât mai repede şi de multe ori cu primul venit, doar ca să fi "în rândul lumii"? Dar de fapt, atât de repede vrei să scapi de această uriaşă povară, încât uiţi de ce este cel mai important (protejarea), fapt pentru care în cele mai multe cazuri, vine pe lume un suflet nevinovat, poate mult prea repede şi astfel devii "mamă" peste noapte, cu toate responsabilităţile aferente. Dai naştere unui copil, tu la rândul tău, fiind încă, un copil.
Mi se par atât de frustrate şi atât de disperate aceste "fete" încât, nu ştiu dar eu una, nu cred că conștientizează că, copilăria lor este pierdută pe veci. Şi astfel, dau naştere, unor copii, dar "mame" în adevăratul sens al cuvântului nu se pot numi niciodată.
ei bine, interesant post
RăspundețiȘtergeretotusi tind sa cred ca unele lucruri nu sunt adevarate si dau exemplu virginitatea..
nu cunosc persoane care sunt de parere ca aceasta este o povara, ba din contra, un baiat serios intotdeauna o sa aprecieze asta la o fata ... si crede-ma din cate am vazut sunt tot mai rare
acum depinde si de conceptiile celor din jur, nu toti sunt de acord:D
Asta asa este .
RăspundețiȘtergereDepinde de la persoana la persoana . Sunt si multi baieti care apreciaza , dar si unii care iau in ras ``chestia`` asta cu virginitatea .
Pareri si pareri . :)
de acord:)
RăspundețiȘtergere